miercuri, iulie 2, 2025
AcasăNaționalSe modifică condițiile de internare și externare a pacienților Covid-19

Se modifică condițiile de internare și externare a pacienților Covid-19

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a semnat un ordin privind modificarea condițiilor de internare/externare în spital pentru pacienții cu COVID 19.

Pacienții asimptomatici cu factori de risc, precum și pacienții simptomatici care au forme ușoare vor fi internați în spitale de faza 2 sau suport. Aceștia vor putea fi externați după minim 10 zile de internare în lipsa febrei și ameliorarea simptomatologiei, pentru cel puțin 72 ore. Testarea de control se va efectua în ziua 8 de la internare, potrivit ordinului semnat de ministru.

Pacienții asimptomatici care sunt pozitivi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu condiția izolării la domiciliu până la împlinirea celor 14 zile ale perioadei de izolare care decurge de la momentul internării (respectiv 4 zile de la externare).

Pacienții asimptomatici care sunt negativi la testul de control vor putea fi externați după 10 zile, fără a fi necesară izolarea la domiciliu.

În cazul pacienților cu afecțiune renală care necesită dializă, aceștia vor fi mentinuți internați până la 14 zile în vederea asigurării accesului la dializă (procedură care nu poate fi efectuată în condiții de izolare la domiciliu).

Internarea pacienților cu forme grave

Pacienții simptomatici cu forme medii sau severe, vor rămâne în spitale faza 1 sau 2 care au în structură secţii de terapie intensivă sau în spitale suport, în cazul în care spitalele de fază 1 sau 2 nu au secţii de terapie intensivă.

Internarea trebuie să dureze cel puțin 14 zile de la debutul simptomelor, lipsa febrei pentru cel puțin 72 ore și ameliorarea simptomatologiei. Testarea de control se va efectua după îndeplinirea criteriilor mai sus menționate. Pacienții cu rezultat pozitiv la testul de control pot fi externați dacă medicul curant consideră oportun pe baza criteriilor clinice, cu indicații de izolare la domiciliu pentru o perioadă stabilită de medicul curant.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
20.6 ° C
20.6 °
20.5 °
53 %
5kmh
15 %
mie
29 °
J
30 °
vin
32 °
S
25 °
D
29 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Siguranţa la locul de muncă este prioritară, chiar dacă lucrezi în curtea celui mai mare spital.  

EDITORIAL

Se spune adesea că omul sfințește locul. Se mai spune, mai nou și pe un ton exasperat, că dacă am avea măcar un Ilie...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbatul prins în flagrant Cu bărbăția fermă Era container ambulant La o bancă de spermă…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...