joi, martie 28, 2024
AcasăNaționalTrecem la ora de iarnă 2020. Ora 4:00 devine ora 3:00 sâmbătă...

Trecem la ora de iarnă 2020. Ora 4:00 devine ora 3:00 sâmbătă noaptea

Trecerea la ora de iarnă în 2020 se va face în noaptea dintre sâmbătă (24 octombrie) și duminică (25 octombrie)

Ceasurile se vor da înapoi cu o oră, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00, astfel că vom dormi cu o oră în plus. Va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore.

În perioada orei de iarnă, diferenţa dintre ora României şi Timpul Universal (GMT) va fi de două ore, spre deosebire de trei ore, în ora de vară.

Deși s-a discutat foarte mult de renunțarea la schimbarea orei, decizia definitivă nu a fost încă luată, astfel că cel puțin anul acesta și anul viitor, această practică va continua.

CFR Călători a anunţat că, începând din 25 octombrie, în activitatea de transport feroviar de pasageri se va trece la ora Europei Orientale, ora 4 AM devenind ora 3 AM

Trecerea la ora Europei Orientale nu modifică mersul trenurilor în vigoare.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...