marți, martie 19, 2024
AcasăNaționalHartă pe internet cu puterea semnalului la telefonul mobil

Hartă pe internet cu puterea semnalului la telefonul mobil

Potrivit unui comunicat al ANCOM, toți operatorii și-au îmbunătățit acoperirea cu semnal de voce mobilă în 2020. “Am finalizat o nouă campanie de verificare a acoperirii cu semnal de voce mobilă, care a avut rezultate îmbucurătoare: acoperirea cu servicii de telefonie mobilă la nivelul populației a crescut semnificativ. Creșterea acoperirii se poate vedea și în platforma aisemnal.ro, care a fost actualizată cu noile măsurători și permite acum și vizualizarea evoluției de la un an la altul“, a declarat Cristin Popa, director executiv al ANCOM.

Campania de măsurare a acoperirii naţionale cu servicii de voce mobilă s-a desfășurat în perioada august – decembrie 2020, acoperirea cu semnal a localităților fiind măsurată prin parcurgerea drumurilor accesibile, a bulevardelor și străzilor principale şi secundare.

În cadrul acestei campanii a fost măsurată acoperirea cu semnal în 13.398 localități, fiind totodată măsurați aproape 250.000 de km pe drumurile naționale, județene, orășenești și comunale.

Conform măsurătorilor din teren, Orange România acoperea cu servicii de voce mobilă un procent de 98,27% din totalul populației, Vodafone Romania – 98,16%, RCS&RDS – 98,02%, iar Telekom România Mobile Communications – 97,25%. Situația comparativă a măsurătorilor reflectă faptul că toți operatorii și-au îmbunătățit gradul de acoperire, doar unul dintre ei neîndeplinind pragul de 98% stabilit prin licențele de utilizare a spectrului de frecvențe radio. Astfel, Telekom Mobile a fost sancționat cu amendă în valoare de 700.000 de lei“, a mai precizat Cristian Popa.

 

Operator mobil ORANGE RCS&RDS TELEKOM MOBILE VODAFONE
Procent acoperire servicii de voce 2019 97,81% 95,42% 96,53% 97,76%
Procent acoperire servicii de voce 2020 98,27% 98,02% 97,25% 98,16%

 

Conform licențelor de utilizare a spectrului radio deținute, Orange, Vodafone și Telekom Mobile au avut obligația de a acoperi cu servicii de voce zonele locuite de cel puțin 98% din populația României prin intermediul rețelei proprii de acces radio, până la data de 5 aprilie 2017, iar RCS&RDS până la data de 5 aprilie 2019.

Platforma www.aisemnal.ro a fost actualizată în anul 2020 prin adăugarea unor noi funcționalități. Astfel, utilizatorii aisemnal.ro pot vedea evoluția gradului de acoperire cu semnal de voce mobilă în 2020 comparativ cu anul 2019, având totodată posibilitatea de a consulta acoperirea cumulată cu servicii de comunicații mobile la nivel național.

Harta cuprinde și localitățile în care este posibil ca utilizatorii să intre în roaming involuntar, fiind identificate și reprezentate 298.674 de puncte cu potențial risc de intrare în roaming involuntar din localitățile aflate la o distanță de cel mult 15 km de granițele țării.

Harta națională de acoperire cu servicii de voce mobilă – www.aisemnal.ro, este platforma informatică cu ajutorul căreia utilizatorii pot afla exact care este gradul de acoperire, dar și nivelul de semnal 2G, 3G și 4G pentru fiecare dintre operatorii mobili activi pe piaţă.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
1.1 ° C
1.1 °
-0.6 °
87 %
0.9kmh
91 %
mar
5 °
mie
5 °
joi
8 °
vin
10 °
sâm
10 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Se lucrează în grup, că o parte din angajați trebuie să supravegheze trecătorii.

EDITORIAL

„Măi, Adriane, ce blestem o fi pe poporul ăsta de a ajuns până la urmă să aleagă între doi foşti comunişti?“. Este celebra replică...

EPIGRAMA ZILEI

Cât de tont poate să fie Nu am nicio îndoială, Că pe lâng-a lui soție Și-aparențele-l înșeală…   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...