vineri, martie 29, 2024
AcasăNaționalCea mai mare tranșă de vaccinuri Pfizer ajunge luni în România

Cea mai mare tranșă de vaccinuri Pfizer ajunge luni în România

A zecea tranșă de vaccinuri Pfizer/BioNTech va sosi luni în România. Sunt peste 200.000 de doze, aceasta fiind cea mai mare tranșă de până acum, după ce în urmă cu o săptămână au fost livrate cu doar câteva mii mai puţine.

„Mâine, 22 februarie, sosește în România, pe cale aeriană, cea de a zecea tranșă de vaccin de la Pfizer BioNTech care constă în 201.240 doze de vaccin. Acestea vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara”, a transmis Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), duminică.

Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

„Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă”, menționează CNCAV.

Cele peste 200.000 de doze vor fi distribuite astfel:

– Centrul Național de Stocare București: 59.670 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Brașov: 23.400 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Cluj: 23.400 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Constanța: 23.400 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Craiova: 24.570 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Iași: 23.400 doze;
– Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 23.400 doze.

„În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București”, mai arată sursa citată.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
8.9 ° C
11.6 °
8.3 °
63 %
1.3kmh
31 %
joi
9 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...