spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăNaționalCostel Alexe se autosuspendă din funcția de președinte al PNL Iași, după...

Costel Alexe se autosuspendă din funcția de președinte al PNL Iași, după ce a fost pus sub control judiciar de DNA

Costel Alexe anunță că se autosuspendă din funcția de președinte al PNL Iași, după ce a fost inculpat de DNA în dosarul în care este acuzat de mită. Procurorii au dispus în cazul lui măsura controlului judiciar.

Costel Alexe a anunțat, miercuri dimineață, că în urmă cu o zi a fost informat de DNA că are calitate de inculpat.

„Sunt nevinovat și am convigerea că voi demonstra acest lucru în instanță, dar, în acest moment, consider că este un gest de onoare să mă autosuspend din funcția de președinte al PNL Iași”, a comunicat Alexe.

El spune că a susținut lupta împotriva corupției, că a promovat integritatea în activitatea politică și că își va demonstra nevinovăția în justiție.

„Până atunci, vreau să mă asigur că această nouă calitate pe care o am în dosar nu va afecta în niciun fel activitatea și imaginea filialei. (…) Sunt un om de echipă, dar consider că este cel mai corect ca toate implicațiile pe care le produce acest dosar să le gestionez la nivel personal. (…) Voi continua activitatea de președinte al Consiliului Județean (…). Sunt încrezător că instanțele de judecată își vor face corect treaba, iar în final se va demonstra că sunt un om de bună credință”, a transmis Costel Alexe.

Costel Alexe este cercetat de procurorii DNA pentru că, în calitate de ministru al Mediului, ar fi primit mită 22 de tone de tablă (tablă cutată, țeavă pătrată, țeavă rectangulară și rulouri de tablă), în valoare de 103.000 lei, pentru alocarea către o fabrică de certificate de emisii de gaze cu efect de seră.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...