luni, decembrie 2, 2024
HomeNaționalBarna vrea parteneriat cu BOR pentru campania de vaccinare

Barna vrea parteneriat cu BOR pentru campania de vaccinare

Vicepremierul Dan Barna a anunțat, luni, după ședința conducerii USR-PLUS, că va propune în ședința de Guvern un parteneriat cu Biserica Ortodoxă Română (BOR) pentru a transmite un mesaj “pe o cale alternativă, la fel de credibilă, cât de important este să ne vaccinăm”.

„Am sperat cu toții, cifrele până nu demult din această vară au transmis un fals sentiment de siguranță legat de faptul că am fi scăpat de pandemie. Ne uităm în jur și vedem că valul patru, despre care se vorbea doar teoretic, devine o realitate în toate țările din jurul nostru cu fiecare zi care trece. E foarte clar că și în România cifrele vor începe să crească. Credeam că am scăpat, realitatea din jur ne arată că vom avea un val patru și trebuie să fim cât mai pregătiți pentru asta. Nu există altă variantă decât vaccinarea. Pentru a nu trebui să fim în situația unor măsuri de prevenție prin care persoanele nevaccinate să aibă acces limitat în spații comerciale sau în zone neesențiale, trebuie să ne vaccinăm.

Voi propune premierului, în ședința de Guvern, la nivelul Guvernului să avem un dialog cu Biserica Ortodoxă și un parteneriat cu BOR, ca partener pentru vaccinare. Dacă Biserica Ortodoxă din Grecia a făcut acest lucru și Grecia a trecut de 50% rată de vaccinare, cred că e posibil, sunt convins și am încredere în înțelepciunea și a Părintelui Patriarh și a celorlalți ierarhi din cadrul BOR că acest mesaj e timpul să fie dat tocmai pentru ca românii să afle pe o cale alternativă, la fel de credibilă, cât de important este să ne vaccinăm, pentru a nu intra din nou într-o perioadă de care am crezut că am scăpat.

Un astfel de parteneriat cu Biserica, în urma căruia de la nivelul vârfului bisericii să se transmită un mesaj către toți preoții săi încurajeze pe enoriași să se vaccineze, cred că ar putea să aibă un impact care să mai ridice rata națională de vaccinare. (…) Sunt convins că tocmai perspectiva ca România să intre din nou într-o situație dificilă, se poate găsi și în rândul bisericii o rezonabilitate legată de susținerea acestui mesaj de vaccinare”, a afirmat vicepremierul Dan Barna.

Propunere pentru ca Valeriu Gheorghiță să participe la ședințele Executivului

Totodată, copreședintele alianței USR-PLUS a precizat că va propune ca Valeriu Gheorghiță să participe la ședințele Executivului.

“O să propunem în coaliție și în Guvern participarea în următoarele săptămâni a coordonatorului campaniei de vaccinare (Valeriu Gheorghiță – n.red.) pentru a vedea care sunt măsurile pe care le au dânșii în vedere și în ce măsură putem noi toți, și de la nivel de decidenți politici dar și de la nivel de cetățeni, prin mesajele pe care le vom transmite după ședința de Guvern, pentru ca, din nou, campania de vaccinare să devină o realitate”, a afirmat Barna.

Acesta a mai declarat că “atâta timp cât credem că mai e o soluție o să continuăm să ducem această luptă”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Botoșani
nori împrăștiați
4.4 ° C
4.6 °
4.4 °
89 %
2.7kmh
45 %
lun
5 °
mar
5 °
mie
4 °
joi
2 °
vin
4 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cu ocazia renumărării voturilor, a trecut și prefectul la munca de jos.

EDITORIAL

Indiferent cine a câștigat ieri și indiferent cine va câștiga lunea viitoare, cu toții vor avea o misiune extrem de dificilă: să facă echilibristică...

EPIGRAMA ZILEI

Ar înflori România Iute și fără efort Dacă am da la export Tupeul, lenea, prostia!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...