PSD a decis în ședința Consiliului Național că vor merge la Cotroceni cu propunerea susținerii unui guvern de specialiști care să gestioneze perioada de criză până în primăvară. Social democraţii vor ca în martie 2022 să se organizeze alegeri anticipate.
Social democraţii vor guvern de tehnocrați și alegeri anticipate în primăvară
0

Președintele PSD, Marcel Ciolacu a anunțat că partidul său nu va susţine un guvern minoritar. De asemenea social-democrații au mai transmis că dacă preşedintele Klaus Iohannis, în decursul rundelor de negocieri, va considera oportună ideea unui guvern de specialişti, care să pregătească alegerile anticipate, atunci PSD ar putea merge cu Alexandru Rafila, ca propunere de premier.
Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!
„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.
REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE
Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.
ARTICOLE SIMILARE
Național
Sechestru pus pe averea mercenarului Horaţiu Potra. 24 milioane de lei, aur și imobile, blocate de procurori
Redacţia -
Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au pus sechestru asigurător pe conturile şi bunurile mercenarului Horaţiu Potra, într-un dosar...
Național
Europa cere acțiune. România obligată să reducă deficitul
Redacţia -
Consiliul ECOFIN a solicitat marți României o ajustare bugetară semnificativă, după ce a constatat „lipsa de acțiune efectivă” în reducerea deficitului. România are termen...
Național
Cât vor costa benzina și motorina de la 1 august, când se majorează accizele și TVA
Redacţia -
Benzina și motorina se vor scumpi semnificativ de la 1 august, când vor crește atât accizele la carburanți, cât și TVA care se aplică...
Național
Măsurile fiscale ale Guvernului Bolojan. Ce rămâne, ce se schimbă
Redacţia -
Guvernul a publicat forma finală a proiectului de lege privind măsurile fiscale pentru reducerea deficitului bugetar.
Documentul privind măsurile fiscale adoptat de Guvernul Bolojan și...
Național
PSD se prăbușește în sondaje. AUR ajunge la un scor uriaș
Redacţia -
Partidul condus de George Simion conduce detașat în opțiune electoratului, dacă duminica viitoare s-ar desfășura alegeri parlamentare, arată datele unui sondaj de opinie realizat...
Național
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Este judecat pentru propagandă legionară
Redacţia -
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menţinerea măsurii în...
Național
Trafic restricţionat în 15 judeţe din cauza caniculei. Care sunt zonele vizate
Redacţia -
Compania de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă restricţii de circulaţie, luni, pentru autovehiculele de mare tonaj, în 15 judeţe din zona de sud...
Național
Jocurile de noroc scapă mai ieftin. Impozitul final, mai mic cu 6% față de varianta anunțată
Redacţia -
Impozitul pe câștiguri din jocuri de noroc de până la 10.000 de lei ar urma să crească de la 3% în prezent la numai...
Național
Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au fost avertizați din august 2024 că România riscă să intre în incapacitate de plată din cauza...
Redacţia -
Cei trei foști oficiali de la vârful statului român au primit între august și decembrie 2024 mai multe informări cu privire la riscul iminent...
Național
Fostul prim-adjunct SRI Florian Coldea, trimis în judecată de DNA
Fostul adjunct SRI Florian Coldea și fostul șef al direcției juridice din SRI Dumitru Dumbravă, asociatul său într-o companie de consultanță, au fost trimiși...
Național
Premierul Bolojan aruncă “bomba” fiscală. TVA la două cote – 11% și 21%, creșterea accizelor, impozit pe dividende de 16%
Redacţia -
Premierul Ilie Bolojan a susţinut o conferință de presă în care a prezentat pachetul de măsuri fiscale pe care le va lua Guvernul pentru...
Național
Bugetarii protestează pentru a treia zi consecutiv împotriva tăierii sporurilor
Redacţia -
Angajații de la mai multe instituții publice continuă miercuri protestele declanșate la începutul săptămânii față de reducerea sporului pentru condiții vătămătoare. Președintele Federației Naționale...
Național
Doliu în lumea sportului. Campionul Mihai Leu s-a stins la 56 de ani
Redacţia -
Fostul campion mondial de box Mihai Leu (56 de ani) s-a stins din viață în această seară. Anunțul a fost postat pe contul de...
Național
Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare
Redacţia -
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala...
Național
A doua zi de proteste organizate de bugetari împotriva tăierii sporurilor
Redacţia -
Angajați ai instituțiilor ANAF, Trezorerii, Direcției Naționale Antifraudă și Ministerului Finanțelor protestează spontan, marți, pentru a doua zi împotriva tăierilor de sporuri, potrivit sindicatului...
Național
Bugetarii ies în stradă după ce măsurile de austeritate îi “ard” la buzunar
Redacţia -
Câțiva zeci de angajați ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) au declanșat, luni, un protest spontan la sediul instituției, pe fondul nemulțumirilor față...
Botoșani
nori împrăștiați
25.5
°
C
25.6
°
25.5
°
54 %
3.9kmh
34 %
mie
30
°
J
22
°
vin
22
°
S
27
°
D
31
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
EDITORIAL
Despre pensiile speciale s-a scris și s-a vorbit atât de mult încât, pe bună dreptate, un editorial cu un așa subiect ar părea la...
EPIGRAMA ZILEI
Acest jupuit de piei
Denumit măsură bună
E exact ca la evrei:
Taie unde tre' să pună!
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...