spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăNaționalPSD şi PNL propun măsuri diferite pentru facturile la energie

PSD şi PNL propun măsuri diferite pentru facturile la energie

Social-democraţii şi liberalii au viziuni opuse despre modul în care ar trebui să intervină guvernul în cazul facturilor uriaşe la energie.

În plin scandal al facturilor la energie, PSD și PNL s-au reunit ieri, în ședința Coaliției. Cu câteva ore înaintea întâlnirii, PSD a anunțat că a pregătit un pachet de măsuri menite să scadă facturile românilor la electricitate și gaze. Social democrații propun scăderea TVA și creșterea plafonului de consum care ar duce implicit la compensarea facturilor la energie. Banii necesari vor veni, spun social-democrații, din supra-taxarea companiilor din energie și din dividendele plătite de aceștia la bugetul de stat. De partea cealaltă, Florin Cîțu respinge ideea reducerii TVA și pledează ca reducerile de taxe să se aplice unitar pentru toată economia.

Astfel, PSD propune reducerea valorii plafonului la gaze şi la energie electrică cu aproape 45% şi în dublarea volumului care este compensat şi la energie, şi la gaze. De asemenea, social-democrații vor reducerea TVA de la 19% la 5% pentru consumatorii casnici de la 1 februarie la energie electrică și gaze.

Propunerile social-democrate pentru consumatorul casnic

– plafonarea prețurilor la energie și gaze la un nivel mult mai mic decât cel existent – cu până la 46% (aprox 42% la gaz și 45.05% la energie) (până la 1 mai 2022);

– TVA redus la 5%;

– plafonarea prețului la energia electrică activă la 0,308 lei/kwh (fără taxe), acordarea unei compensații de 0,29 lei/kwh și TVA redus la 5%;

– plafonarea prețului la gaze la 0,2 lei/kwh, acordarea unei compensații de 0,06 lei/kwh și TVA redus la 5%.

Plafonul de consum lunar ar urma să crească:

-pentru energie electrică: 500 kwh/lună;

-pentru gaz: 400 mc/lună;

Pentru IMM-uri, infrastructură critică (CFR; metrou etc), instituții publice (școli, spitale, etc) s-ar aplica o plafonare a prețurilor și TVA 5%; iar pentru cele care au deja contracte noi de 10 ori mai mari se vor restructura în termen de 60 de zile la un nivel care să nu permită o marjă comercială mai mare de 15% peste prețul pieței la termen la 31.12.2022 (așa cum este ea valabilă la data de 15 ianuarie 2022).

Plafonarea prețurilor finale la energia electrică la 0,700 lei/kwh (preț care include si TVA redus de 5%).

Plafonarea prețurilor finale la gaze la 0,300 lei/kwh (preț care include si TVA redus de 5%).

PSD a propus în coaliție ca măsurile să se aplice de la 1 februarie, pentru a include şi consumul din luna ianuarie, astfel încât ”toţi consumatorii casnici precum şi instituţiile publice, IMM-uri, companii, să beneficieze de scăderi substanţiale la facturile la energie şi gaze”.

Impactul bugetar estimat de PSD este de 6 miliarde de lei, bani care vor fi folosiți dintr-un Fond care va fi alimentat din dividentele și supraimpozitarea companiilor din energie.

Liberalii vor măsuri pentru nouă luni

De partea cealaltă, președintele PNL, Florin Cîțu a declarat ieri la Parlament că nu este de acord să se reducă TVA doar pentru un anumit sector. Liderul PNL a mai spus că va susţine orice reduceri de taxe care se aplică unitar în toată economia pentru că prin astfel de măsuri ”nu vom face decât să creştem profiturile unor companii” şi că ”va fi foarte greu să vedem o scădere a preţurilor”.

Astfel, PNL a propus în discuțiile de ieri seară din coaliția cu PSD și UDMR reglementarea pieței de energie pentru consumatorii casnici timp de nouă luni, cu stabilirea unui preț de 68 de bani/kilowat oră la electricitate, au declarat pentru G4Media surse din coaliție. Potrivit statisticii unuia dintre furnizorii de energie, în cazul unei locuințe obișnuite consumul mediu lunar poate atinge 283 kWh.

De asemenea, liberalii mai propun și acordarea de vouchere pentru firme în valoare de 80% din facturile care depășesc 480 megawați, potrivit surselor citate.

Prezentă la ședință, Daniela Pescaru, secretar de stat în Ministerul Finanțelor, a spus că impactul tuturor măsurilor propuse de partide pentru a ieși din criza gazelor este de circa 9 miliarde de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...