marți, septembrie 26, 2023
AcasăNaționalPolițist prins cu droguri la un festival

Polițist prins cu droguri la un festival

Un polițist aflat în concediu paternal ar fi fost prins cu droguri la festivalul SAGA. Potrivit unui comunicat de presă, polițistul se află alături de o altă persoană într-o toaletă, iar cei doi ar fi avut asupra lor o pungă „ce conținea o substanță de culoare albă, precum și o sticluță ce conținea urme de substanță lichidă, incoloră”. Polițistul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind negativ.

Serviciul de Informare și Relații Publice al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București precizează că luni dimineață, la finalul festivalului SAGA, un agent al firmei de securitate a semnalat prezența a două persoane, într-una dintre cabinele toaletei, asupra cărora a afirmat că a observat o pungă, din material plastic, ce conținea o substanță de culoare albă, precum și o sticluță ce conținea urme de substanță lichidă, incoloră.

„Agentul de pază a solicitat sprijinul jandarmilor, pentru efectuarea de verificări, la fața locului. Una dintre cele 2 persoane, are calitatea de polițist, acesta fiind pus la dispoziția unității, însă în prezent raportul de serviciu al polițistului este suspendat pentru efectuarea concediului de creștere a copilului”, se arată în comunicatul citat.

Ulterior, cazul a fost preluat de polițiștii B.C.C.O. București, pentru efectuarea de cercetări, de asemenea, conducerea Poliției Capitalei a dispus verificări, cu privire la situația semnalată, prin structura de control intern.

„La finalizarea verificărilor interne, vor fi dispuse măsurile legale care se impun. Poliția Capitalei se delimitează de astfel de comportamente, care nu respectă etica și deontologia profesională”, se mai precizează în comunicat.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
19.4 ° C
21.6 °
18.3 °
84 %
0.9kmh
8 %
lun
19 °
mar
28 °
mie
28 °
joi
28 °
vin
28 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă nu vrei să întârzii niciodată nicăieri, există soluții.

EDITORIAL

Am fost la medicul de familie, pentru o trimitere la consult de specialitate, fără trimitere nu se poate. A durat trei ore, fiindcă aparatul...

EPIGRAMA ZILEI

A stat la umbră de dună, S-a bălăcit în lagună Iar acum, culmea, îi tună Să meargă pe jos în ... Lună!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...