sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăNaționalGemeni nou-născuţi în ambulanţă, intraţi în stop cardio-respirator. Au fost salvați de...

Gemeni nou-născuţi în ambulanţă, intraţi în stop cardio-respirator. Au fost salvați de trei echipaje SMURD

Trei echipaje ale SMURD Târgu Mureş, formate din pompieri-paramedici, medici, asistenţi şi voluntari, au reuşit să salveze viaţa unei mame şi a doi gemeni. Aceștia au intrat în stop cardio-respirator imediat după ce au fost născuţi într-o ambulanţă, a anunţat, duminică, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), relatează Agerpres.

Sâmbătă seara, un echipaj format din doi medici, un asistent şi un voluntar, care încadra o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă SMURD (TIM), a fost solicitat să vină în sprijinul colegilor lor paramedici în vederea asistării unei naşteri la o sarcină gemelară de 30 săptămâni.

„La interval de câteva minute de la momentul solicitării, paramedicii care încadrau ambulanţa SMURD de prim-ajutor (EPA) anunţă că trebuie să se oprească deoarece pacienta se află pe punctul de a naşte. Astfel, la sosirea ambulanţei de terapie intensivă, primul nou-născut era deja expulzat şi era în îngrijirea membrilor echipajului de prim ajutor, aplicând manevrele obişnuite de aspirare a căilor aeriene, stimulare tactilă etc.

În ciuda aplicării corecte a protocolului, nou-născutul preluat deja de către medicii şi asistenţii SMURD de pe ambulanţa de terapie intensivă începuse să nu mai aibă respiraţii spontane, devenise cianotic, fără tonus muscular, intrând, din păcate, în stop cardio-respirator. Astfel, se iniţiază imediat manevre de resuscitare neonatală, având răspuns pozitiv după aproximativ 3-4 minute. Concomitent, echipajele SMURD examinau şi stabilizau proaspăta mămică”, a precizat DSU, într-o postare pe Facebook.

Manevre de resuscitare neonatală și pentru al doilea copil

După câteva minute, mama a născut cel de-al doilea copil, care se afla, de asemenea, în stop cardio-respirator, fiind iniţiate şi în acest caz manevrele de resuscitare neonatală care au avut succes.

Ulterior resuscitării, ambii nou-născuţi au fost asistaţi şi stabilizaţi de echipajul medical de pe ambulanţa de Terapie Intensivă Mobilă şi s-a solicitat în sprijin autosanitara de Terapie Intensivă Mobilă nou-născuţi pentru transportul în siguranţă şi în condiţii optime a micilor pacienţi.

Echipajul TIM Mureş a fost format din dr. Vicaş Diana – medic specialist medicină de urgenţă, dr. Modiga Andrei – medic rezident medicină de urgenţă, asistent medical voluntar Szilágyi Annamária, student anul al III-lea medicină generală, voluntar Moldovan Daiana, plutonier adjutant Burlacu Alexandru – paramedic TIM, plutonier adjutant Prunea Petru – paramedic TIM Neonat. Echipa SMURD Rîciu a fost formată din plutonier Cocan Mihai, sergent major Turc Dinu şi sergent major Petra Răzvan.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...