duminică, iulie 6, 2025
AcasăNațional25 de magistrați, pensionați într-o singură zi

25 de magistrați, pensionați într-o singură zi

Președintele Klaus Iohannis a semnat marți decretele de pensionare pentru 25 de magistrați – judecători, procurori, dar și un membru al Inspecției Judiciare. În urmă cu o zi, președintele a semnat decretele de pensionare pentru alți 14 magistrați. Printre aceștia se află și judecătorul cu grad profesional de tribunal la Judecătoria Botoşani Emanuela Baciu-Adimi.

Potrivit G4media, acest val de pensionări vine după ce în spaţiul public au fost relansate recent dezbaterile privind desființarea pensiilor speciale de care beneficiază şi magistraţii, precum și o eventuală modificare a vârstei de pensionare.

Printre magistrații care se pensionează începând cu 1 decembrie se numără trei judecători ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și Vasile Baltag, judecător la Tribunalul Neamț, în prezent inspector judiciar la Inspecția Judiciară.

Și soția sa, judecătoarea Gabriela Baltag, una dintre cele mai vocale membre ale CSM, a depus cerere de pensionare.
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
15.7 ° C
18.8 °
15.5 °
86 %
1.6kmh
3 %
D
33 °
lun
36 °
mar
35 °
mie
27 °
J
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

O imagine cât o mie de cuvinte pentru viteza pe calea ferată, mai ales cea din judeţul Botoşani.  

EDITORIAL

Nu știu alții cum sunt, dar eu când aud de reforme bugetare, simt că m-a pălit o ciocănitoare-n ceafă. Și asta pentru că în...

EPIGRAMA ZILEI

Doamna, o femeie fină În șoaptă a replicat Că și piatra masculină Tare s-a ... muiat!   -Dumitru MONACU  

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...