vineri, martie 29, 2024
AcasăNaționalNiculae Bădălău, demis prin vot de la Curtea de Conturi

Niculae Bădălău, demis prin vot de la Curtea de Conturi

Parlamentul l-a revocat pe Niculae Bădălău din funcţia de consilier al Curţii de Conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de audit, cu 308 voturi „pentru” și o abținere, iar un parlamentar nu și-a exprimat deloc votul.

„Reputația domnului Niculae Bădălău este iremediabil afectată” și nu mai îndeplinește condițiile prevăzute de lege pentru funcția de la Curtea de conturi, se arată în raportul Comisiilor parlamentare de buget-finanțe, care a fost citit în plenul Parlamentului, potrivit PRESShub.

USR a cerut, luni, Birourilor celor două Camere ale Parlamentului, declanşarea procedurii de revocare a lui Niculae Bădălău din funcţia deţinută la Curtea de Conturi, după reţinerea acestuia de către DNA.

La scurt timp, purtătorul de cuvânt al PSD Ştefan Radu Oprea a anunţat că social-democraţii au depus, luni, către Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, o solicitare pentru declanşarea procedurii de revocare din funcţia de membru şi vicepreşedinte al Curţii de Conturi a lui Niculae Bădălău, suspectat de către DNA de dare de mită, deoarece nu a existat o demisie a acestuia.

Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi a fost arestat preventiv, luni, în urma unei decizii a Curţii de Apel Bucureşti. Instanţa a admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Niculae Bădălău, măsura fiind dispusă pentru 30 de zile.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
16 ° C
16.1 °
14.4 °
57 %
12.1kmh
62 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...