spot_img
luni, mai 6, 2024
AcasăNaționalGuvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe noile taxe. Care sunt principalele...

Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe noile taxe. Care sunt principalele măsuri

Guvernul și-a asumat răspunderea în Parlament pe proiectul de lege privind noile taxe și impozite și pe măsurile din sectorul bugetar.

Marcel Ciolacu a apărat măsurile care au fost contestate puternic de mediul de afaceri. „Astăzi, se termină cu șmecheria! Astăzi, Guvernul pe care îl conduc își asumă răspunderea tocmai pentru că România nu-și mai poate permite să se bazeze doar pe munca celor cinstiți, a celor care își plătesc corect taxele și impozitele la stat. Iar, pe ceilalți să nu-i deranjeze nimeni!”, a spus premierul.

Protest organizat de AUR şi USR

În timpul discursului lui Marcel Ciolacu, parlamentarii USR și AUR au protestat cu pancarte. „PNL, poți o zi fără Ciolacu sef?”, „Ciolacu, ești pe drojdie?”, scria pe pancartele USR. „Taxe pentru noi, privilegii pentru ei”, „PSD-PNL, taxe mai mari pentru un viitor mai sumbru”, scria pe pancartele AUR.

Anterior asumării, Guvernul a avut o ședință în care a decis ce amendamente admite, din cele depuse de parlamentari. Una dintre modificările acceptate a fost cea referitoare la cresterea procentului de taxare a băncilor pe cifra de afaceri, care a rămas la 2% față de 1% propus în forma inițială. După asumare, senatorii și deputații pot depune moțiune de cenzură. Dacă aceasta nu trece, legea se consideră adoptată. USR a anunțat că va contesta la Curtea Constituțională măsurile.

Care sunt principalele măsuri asumate de Guvernul Ciolacu

Microîntreprinderile vor fi taxate astfel:

• 1%, pentru microîntreprinderile care realizează venituri care nu depășesc 60.000 euro

• 3%, pentru microîntreprinderile care:

1. realizează venituri peste 60.000 euro; sau

2. desfășoară anumite activități, principale sau secundare, corespunzătoare unor coduri CAEN specifice

Cotele de impozitare, menționate mai sus, aplicabile veniturilor microîntreprinderilor se reglementează începând cu data de 1 ianuarie 2024.

În același proiect e și: Plățile în numerar, drastic reduse / Cumpărăturile de la Metro pot fi plătite cash în limita a 2000 de lei / Înainte, plafonul era de 10.000 de lei

IT-iștii vor plăti impozit pe venit pentru sumele de peste 10.000 de lei

Pentru IT-iști se propune limitarea aplicării facilității fiscale până la 31 decembrie 2028 inclusiv, similar cu termenul prevăzut pentru facilitățile fiscale acordate sectoarelor construcții, agricol și industria alimentară precum și introducerea unui plafon până la care se acordă scutirea de la plata impozitului pe venit, respectiv până la nivelul a 10.000 lei inclusiv.

Angajații din construcții, agricultură și industria alimentară vor plăti CASS

Conform MF, măsura are în vedere angajamentele asumate de Guvern în cadrul PNRR care vizează reducerea etapizată a distorsiunilor și stimulentelor fiscale excesive, în principal pentru impozitul pe venit și contribuțiile sociale, fără a fi afectată creșterea economică și dezvoltarea sectoarelor economice impactate de deciziile de politică fiscală.

TVA: Ce produse și servicii se vor scumpi

TVA va crește pentru unele bunuri și servicii. Mai exact:

Va crește de la 5% la 9% pentru livrarea de locuințe sociale, livrarea alimentelor de înaltă valoare calitativă, livrarea şi instalarea de panouri fotovoltaice, panouri solare termice, pompe de căldură şi alte sisteme de încălzire de înaltă eficienţă.

TVA crește de la 5% la 9% pentru livrarea de locuințe care au o suprafață utilă de maximum 120 mp, exclusiv anexele gospodărești, a căror valoare, inclusiv a terenului pe care sunt construite, nu depășește suma de 600.000 lei, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, achiziționate de persoane fizice.

*Pentru trecerea de la aplicarea cotei de 5% la 9% pentru livrarea de locuințe este necesară și introducerea unor dispoziții tranzitorii.

Crește de la 5% la 19% TVA pentru sălile de fitness

Tot de la 5 la 19% crește și pentru bâlciuri, parcuri de distracții și parcuri recreative, evenimente sportive

Se propune trecerea de la aplicarea cotei reduse de TVA de 9% la aplicarea cotei standard de TVA pentru livrarea de bere fără alcool și de alimente cu zahăr adăugat, al căror conținut total de zahăr este de minimum 10g/100g produs

Ce produse rămân cu 5% TVA: livrarea de manuale școlare, cărți, ziare și reviste, accesul la castele, muzee, case memoriale, monumente istorice, monumente de arhitectură şi arheologice, grădini zoologice şi botanice, târguri, expoziții, cinematografe și evenimente culturale, livrarea de lemn de foc și energie termică.

Taxarea băuturilor cu zahăr: cât va fi acciza

Se introduce o taxă pentru zahăr. Mai exact este vorba despre o acciză pentru:

băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este cuprins între 5g – 8 g/100 ml de 40 lei/hl

băuturi nealcoolice cu zahăr adăugat pentru care nivelul total de zahăr este peste 8 g/100 ml de 60 lei/hl

Pentru bonurile de masă se va plăti CASS.

Impozit special la case/apartamente și mașini scumpe

Se introduce un impozit special pentru case/apartamente și mașini scumpe.

Se va aplica pentru:

  • persoanele care au în proprietate clădiri cu valoarea impozabilă a clădirii de peste 2,5 milioane lei.
  • persoanele fizice și persoanele juridice care au în proprietate autoturisme înmatriculate/înregistrate în România a căror valoare de achiziție individuală depășește 375.000 lei. Impozitul se datorează pe o perioadă de 5 ani începând cu anul fiscal în care are loc predarea-primirea autoturismului.

Taxarea companiilor mari și a băncilor

Acesta se datorează, în situația în care contribuabilul înregistrează în anul precedent o cifră de afaceri de peste 50.000.000 euro, și care în anul de calcul determină un impozit pe profit, cumulat de la începutul anului fiscal/anului fiscal modificat până la sfârșitul trimestrului/anului de calcul, mai mic decât impozitul minim pe cifra de afaceri.

e-Sigiliu pentru transportatori / Care sunt sancțiunile

Prin acest proiect se introduce și Sistemul național RO e-Sigiliu. Acesta este un sistem bazat pe utilizarea unor dispozitive electronice și a unei aplicații informatice care permite autorităţilor determinarea potenţialelor puncte de deturnare a transporturilor rutiere de bunuri, indiferent dacă acestea sunt aflate în tranzit sau au ca destinație finală un operator economic de pe teritoriul național.

PFA – activități independente: plafon CASS la 60 de salarii minime

Persoanele care au venituri din activități independente vor avea un nou plafon pentru plata CASS de 10%.

Practic, ar urma să plătească 10% la veniturile nete dacă au sub 60 de salarii minime. Dacă au mai mult, atunci va fi plafonat la cele 60.

Acordarea voucherelor de vacanță

Voucherele de vacanţă cor fi acordate numai pentru angajații din sectorul bugetar ale căror venituri salariale sunt mai mici de 14.000 lei brut, concomitent cu majorarea acestora de la 1.450 la 1.600 lei

– Acordarea indemnizației de hrană numai pentru angajații din sectorul bugetar ale căror venituri salariale sunt mai mici de 14.000 lei brut;

– Limitarea cuantumului sporului de condiții periculoase sau vătămătoare pentru personalul din sectorul bugetar la maxim 1.500 lei;

– o reducere cu cel puțin 15% a cheltuielilor de funcționare, respectiv a cheltuielilor materiale și servicii.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
13.2 ° C
13.8 °
10.5 °
71 %
2kmh
11 %
lun
25 °
mar
26 °
mie
17 °
joi
17 °
vin
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Liberalii au venit cu mesaje tematice pe tricouri, deci teoretic știu cum stă treaba. Mai trebuie să le spună și lui Iohannis, Ciucă.

EDITORIAL

A trecut și ziua de 1 Mai, cunoscută în trecutul din ce în ce mai îndepărtat drept și „Paștele comunist”. O zi destul de...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...