spot_img
sâmbătă, mai 4, 2024
AcasăNaționalO școală din Suceava nu mai are voie să organizeze examene naționale,...

O școală din Suceava nu mai are voie să organizeze examene naționale, după ce o parte dintre elevi au primit subiecte greșite la simulare

La Şcoala Gimnazială „Învăţător Vasile Hlihor” Baia din județul Suceava nu se vor putea organiza examene naționale, inclusiv în vara aceasta, transmite Inspectoratul școlar județean. Măsura vine după ce la simularea de clasa a VIII-a, 6 elevi au primit subiecte din alți ani la proba de limba și literatura română.

“Au fost descărcate la nivelul comisiei din școală și subiecte din alt an școlar și cele de anul acesta. Nu putem spune că elevii n-au susținut o evaluare. Numai că au fost șase elevi care au avut un alt subiect”, explică pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului școlar județean, Cezar Anuței.

Șase dintre elevii care au susținut simularea Evaluării Naționale la Şcoala Gimnazială „Invăţător Vasile Hlihor” Baia, județul Suceava au primit au alte subiecte față de cele oficiale. Din această cauză, “se va dispune măsura de suspendare pentru 1 an a organizării de examene naţionale în unitatea de învăţământ, conform art. 25 alin. (3) din Metodologia de organizare şi desfăşurare a evaluării naţionale pentru elevii clasei a VIII-a, în anul şcolar 2010-2011, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 4801/2010, cu modificările și completările ulterioare, valabilă pentru anul şcolar 2023-2024”, anunță Inspectoratul școlar.

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava, Cezar Anuței, a explicat pentru Edupedu.ro că în prima zi de examen, 5 februarie 2024, la proba de Limba şi literatura română, a existat “o disfuncţie” la distribuirea subiectelor în săli.

Continuarea în Edupedu.ro.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
8.7 ° C
12.7 °
7.8 °
70 %
2.4kmh
23 %
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
24 °
mar
24 °
mie
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă vrei ceva bine făcut, tot tu cu mâna ta trebuie să faci.

EDITORIAL

Respectând proporțiile, și recunoscând din start atipicul comparației, este posibil ca din punctul de vedere al celor implicați, depunerea dosarelor de candidaturi să fie...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...