vineri, martie 28, 2025
AcasăPrima PaginăPieton omorât de un şofer începător

Pieton omorât de un şofer începător

 

Un cumplit accident rutier a avut loc ieri după-amiază pe Calea Naţională din Botoşani, în imediata vecinătate a Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor. Totul s-a întâmplat după repriza de ploaie care s-a abătut asupra oraşului, atunci când Răzvan Bogdan P., în vârstă de 18 ani, conducea cu viteză un autoturism Volkswagen Passat pe Calea Naţională, dinspre stadion spre Uvertura Mall. Tânărul şofer, care este începător, a vrut să facă o depăşire pe partea dreaptă, în condiţiile în care banda a doua era ocupată. A intrat însă cu viteză prea mare, iar din cauza carosabilului care era umed a derapat, a ajuns pe prima bandă, a lovit bordura, a urcat pe trotuar, a rupt un panou publicitar, după care s-a răsturnat pe strada 1 Decembrie. Maşina a fost proiectată şi în refugiul destinat celor care aşteaptă tramvaiul, unde se afla Dumitru-Cătălin G., în vârstă de 39 de ani, din Botoşani.

Impactul cu pietonul a fost atât de violent, încât acesta a fost pur şi simplu spulberat, cu tot cu staţia de aşteptare, maşina răsturnându-se ulterior pe o parte. Trupul bărbatului a fost aruncat aproape 20 de metri, până în clădirea unei expoziţii de mobilă din vecinătate, iar un picior i-a fost practic amputat pe loc.

La faţa locului au ajuns echipaje de pompieri, inclusiv Descarcerarea, echipajul SMURD şi un echipaj de Ambulanţă, iar cadrele medicale au început imediat manevrele de resuscitare. Victima, în stare gravă, a fost resuscitată mai bine de jumătate de oră la faţa locului de către cadrele medicale de la Ambulanţă, iar ulterior a fost transportată la Urgenţe.

„Pacientul a fost găsit în stop cardio-respirator. S-au început manevrele de resuscitare la faţa locului şi au fost continuate până la spital. Din păcate, leziunile suferite au fost incompatibile cu viaţa”, a precizat un reprezentant al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA).

Anunţată, mama victimei a ajuns şi ea la spital în stare de şoc. Medicii au trebuit să îi acorde îngrijiri, femeia fiind devastată din cauza veştii că fiul său şi-a pierdut viaţa.

Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au început o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii accidentului, şoferul fiind anchetat pentru ucidere din culpă.

 

 

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
8.9 ° C
8.9 °
8.9 °
96 %
1.3kmh
100 %
J
9 °
vin
13 °
S
13 °
D
11 °
lun
16 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Anul ăsta s-a făcut un crin mare din trandafirii de la PSD.

EDITORIAL

Nu e zi în care să nu aflăm din presă despre tot felul de potlogari pe care justiția i-a scăpat de pedeapsă prin deja...

EPIGRAMA ZILEI

„Tanța”, refren național E slogan electoral: Foaie verde salbă moale Ia tu calul, Simioane...   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...