spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăFamilie terorizată de fiul drogat

Familie terorizată de fiul drogat

 

Consumul de droguri devine o problemă tot mai gravă la Botoşani. Ieri, un tânăr de 22 de ani, cunoscut drept consumator de substanţe interzise, şi-a terorizat familia toată dimineaţa, cu scandaluri şi ameninţări. Exasperaţi, când au văzut că nu au şanse să-l calmeze, părinţii şi fratele acestuia au sunat la 112, pentru a cere ajutor.

În urma apelului lor, la locuinţa familiei a ajuns un echipaj al Ambulanţei, dar şi un echipaj al Poliţiei, pentru a încerca să îl calmeze pe tânăr. Cadrele medicale l-au preluat pe băiat şi au pornit cu el spre Secţia de Psihiatrie, sub escorta oamenilor legii, acesta fiind internat pe o secţie de bolnavi acuţi şi urmând a fi supus şi unor teste toxicologice pentru a se stabili dacă şi ce substanţe halucinogene a folosit.

 

Fenomenul ia amploare

 

Cadrele medicale spun că numărul cazurilor de acest fel a crescut în ultimii ani, iar declaraţiile lor sunt confirmate şi de poliţişti. Deşi numărul real al persoanelor dependente de droguri nu este cunoscut, specialiştii susţin că acesta ar fi de ordinul sutelor.

Aproape săptămânal, poliţiştii, poliţiştii locali sau jandarmii aduc la spital tineri care fac scandal sau cad pe stradă după ce consumă substanţe interzise.

La mijlocul lunii octombrie, de exemplu, un tânăr în vârstă de 26 de ani a fost escortat la Urgenţe, de un echipaj de jandarmi, după ce a fost găsit zăcând pe o bancă în apropiere de Direcţia Muncii. „Pacientul era dezorientat, labil emoţional. A fost stabilizat şi ulterior direcţionat către Secţia de Psihiatrie pentru consult de specialitate şi tratament”, a precizat un asistent din cadrul UPU-SMURD.

Deja ai votat!
Botoșani
ploaie moderată
9.9 ° C
10.4 °
8.8 °
95 %
5.8kmh
100 %
joi
10 °
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...