vineri, martie 29, 2024
AcasăPrima PaginăLovitură uriaşă dată traficanţilor

Lovitură uriaşă dată traficanţilor

Operaţiune de amploare organizată ieri de poliţiştii botoşăneni împotriva traficanţilor de ţigări. În baza unor autorizaţii obţinute de la instanţă, poliţiştii au organizat 34 de percheziţii, ţinta fiind mai mulţi suspecţi bănuiţi de trafic de ţigarete provenite din contrabandă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), 26 de percheziţii domiciliare au avut loc în judeţ, şapte pe raza judeţului Suceava şi una în judeţul Neamţ, operaţiunea având loc sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoşani. „Activităţile s-au derulat în cadrul a două dosare penale, iar la acţiune au participat inclusiv poliţişti de frontieră botoşăneni, dar şi poliţişti din judeţele Suceava şi Neamţ”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul IPJ. Descinderile au avut loc inclusiv în municipiul Botoşani, dar şi în localităţi de pe frontieră, poliţiştii fiind interesaţi să ridice mai multe probe care i-ar putea ajuta în anchetă şi care ar putea demonstra activitatea infracţională a suspecţilor.

 

Contrabanda, un stil de viaţă

 

Anchetatorii spun că o parte dintre cei vizaţi ar fi desfăşurat în mod constant activităţi de colectare, deţinere, depozitare şi vânzare a ţigărilor, ştiind că acestea provin din contrabandă. „Din cercetări a reieşit faptul că persoanele implicate ar fi introdus ilegal ţigarete în România din spaţiul extracomunitar, pe care le-ar fi comercializat”, a explicat Maria Carp. Un prim bilanţ arăta că suspecţii ar fi procurat, deţinut şi comercializat ilegal peste 21.000 de pachete de provenienţă Republica Moldova, Ucraina şi Duty Free, cauzând bugetului de stat un prejudiciu estimat la 252.000 de lei. Ieri, 12 dintre cei implicaţi în traficul cu ţigări urmau să fie ridicaţi pentru cercetări şi aduşi la sediul IPJ Botoşani pentru audieri.

Operaţiunea de ieri a venit după o altă acţiune de amploare organizată în iunie de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice. Atunci au fost organizate 52 de percheziţii, dintre care 48 în judeţul Botoşani şi patru în Iaşi.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.3 °
25 %
2.1kmh
6 %
vin
21 °
sâm
25 °
Dum
25 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...