sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPrima PaginăBărbat salvat de puşcărie în ultimul moment

Bărbat salvat de puşcărie în ultimul moment

Un botoşănean a fost cât pe ce să ajungă în puşcărie, din cauza unor probleme tehnice ivite la  autocarul cu care se întorcea în ţară. În vârstă de 54 de ani, Mihai Sorin Ş. a fost căsătorit în perioada 1995-2005 cu o tânără, în urma acestei relaţii rezultând o fată, care a venit pe lume în 2002. Pe fondul unor neînţelegeri familiale, bărbatul a divorţat, fata fiind încredinţată fostei soţii, Mihai Sorin Ş. fiind obligat la plata unei pensii de întreţinere lunare în cuantum de 66 lei, pe care a achitat-o până în mai 2009.

Ulterior, fosta soţie l-a acuzat de abandon de familie, iar bărbatul a fost condamnat la un an de închisoare cu executare. Plecat în străinătate, botoşăneanul a fost capturat în Italia şi a fost închis într-o puşcărie din peninsulă, fiind eliberat condiţionat în 2012. Doar că, după ce a ieşit de după gratii, Mihai Sorin Ş. nu a mai plătit niciun leu. Bărbatul s-a recăsătorit, iar din noua relaţie au rezultat alţi doi copii.

Cum trăia din ajutorul social, alocaţia de susţinere a familiei şi alocaţia de stat pentru copii, care totalizau 689 de lei, botoşăneanul a considerat că nu trebuie să-şi mai ajute fiica din prima căsnicie, dar s-a văzut acuzat şi a doua oară de abandon de familie, mai ales că se adunaseră iar vreo trei ani de neplată.

Trimis în judecată, bărbatul nu a avut parte de clemenţă, iar Judecătoria Botoşani l-a condamnat din nou la un an de puşcărie, la care s-au adăugat şi 334 de zile neexecutate din prima condamnare. Cu sabia lui Damocles deasupra capului, botoşăneanul a făcut imediat apel şi a plecat în Anglia să facă rost de bani, pentru a-şi răscumpăra libertatea.

Procesul urma să fie rejudecat la începutul lui septembrie, la Curtea de Apel, dar, culmea ghinionului, autocarul la care bărbatul îşi făcuse rezervare să se întoarcă acasă a avut o defecţiune pe traseu, iar Mihai Sorin Ş. nu a mai ajuns în faţa instanţei de judecată, condamnarea dictată de Judecătorie rămânând definitivă.

Ajuns într-un final la Botoşani, el s-a dus direct la fosta soţie, iar aceasta a renunţat la pretenţii. Însă, pentru a nu ajunge din nou la închisoare, bărbatul a trebuit să deschidă o contestaţie în anulare, pentru a scăpa de condamnare. Norocul lui a fost că magistraţii suceveni i-au admis acţiunea şi i-au revocat pedeapsa, sentinţa definitivă fiind pronunţată săptămâna trecută.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
15.2 ° C
15.6 °
13.6 °
49 %
0.5kmh
100 %
sâm
13 °
Dum
14 °
lun
6 °
mar
13 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...