vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPrima PaginăMilion de euro câştigat la loto cu 20 de lei

Milion de euro câştigat la loto cu 20 de lei

Câștigătorul marelui premiu de categoria 1 de la loto 6 din 49 este din Constanța. Va încasa peste 1,3 milioane de euro.

Câștigarea premiului la categoria 1 de la loto 6 din 49 a fost anunțată de Loteria Română. Câștigătorul a ghicit cele 6 numere cu o variantă simplă, de pe un bilet pe care a plătit mai puțin de 20 de lei.

”La tragerea Loto 6/49 de astăzi, 3 decembrie, s-a câștigat premiul de categoria I în valoare de 6.372.850,87 lei (peste 1,37 milioane euro). Biletul norocos a fost jucat la agenția 13-013 din Constanța și a fost completat cu trei variante simple la Loto 6/49, prețul acestuia fiind de numai 18,10 lei”, spune Loteria Română, în comunicat.

Conform regulamentului câștigătorul are la dispoziție 90 de zile de la data tragerii pentru a-și revendica premiul.

Acesta e cel de-al 6-lea premiu de categoria 1 câștigat în 2017 la loto 6 din 49 în România. Precedentul mare pot a fost câștigat pe 8 octombrie și a avut valoarea de 4.604.988,60 lei.

Deja ai votat!
Botoșani
nori împrăștiați
9.4 ° C
10.5 °
8.9 °
47 %
4.2kmh
25 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
8 °
lun
10 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...