vineri, martie 29, 2024
AcasăPrima PaginăBuget sabotat de prostituate şi beţivi

Buget sabotat de prostituate şi beţivi

Municipalitatea botoşăneană întâmpină mari greutăţi în privinţa încasării amenzilor. Problema este comună tuturor primăriilor din ţară, chiar dacă noul Cod fiscal, intrat în vigoare la începutul anului trecut, prevede că acestea trebuie plătite înaintea impozitelor pe proprietate. În acest context, în ciuda măsurilor legale luate, municipalitatea avea, la finele anului trecut, de încasat din amenzi fabuloasa sumă de 27.593.248 de lei, din care în acest an a recuperat doar 1.352.599 de lei. Cuantumul amenzilor neplătite echivalează cu costurile necesare pentru reabilitarea Teatrului „Eminescu”.

Dumitru Neamţu, director adjunct în cadrul Direcţiei Impozite şi Taxe (DIT) a Primăriei Botoşani, susţine că s-a ajuns în această situaţie din cauză că foarte multe sume sunt imposibil de recuperat. În această situaţie sunt amenzile aplicate pentru tulburarea liniştii şi ordinii publice, pentru că sancţionate sunt în general persoane fără venituri, cerşetori sau femei de moravuri uşoare. Astfel, mulţi dintre cei sancţionaţi nu au venituri sau bunuri, astfel că ajung să acumuleze zeci de amenzi care se prescriu, în multe cazuri, odată cu decesul lor. Spre exemplu, la finele lunii octombrie a murit un botoşănean care avea amenzi pe circulaţie, tulburarea liniştii publice, lipsa actelor de identitate, convieţuire socială ce totalizau 48.640 de lei.

O categorie aparte o reprezintă femeile care au cea mai veche meserie din lume. Datele centralizate arată că 12 tinere care practică prostituţia au acumulat amenzi de 167.105 de lei. De regulă, acestea îşi fac veacul în alte oraşe ale ţării, însă amenzile sunt primite în localitatea de domiciliu. „Recordul” îl deţine o tânără care are de plătit 60.900 de lei, echivalentul unei garsoniere.

 

Amenzi uriaşe pentru şosete vândute ilegal

 

O altă botoşăneancă are de plată aproximativ 100.000 de lei, fiind sancţionată în repetate rânduri pentru că vinde şosete în Piaţa Centrală. Situaţia ei a fost prezentată în cadrul unei şedinţe la Prefectură, prilej cu care s-a arătat că organele competente ar trebui să renunţe la a mai sancţiona persoane care nu vor putea fi niciodată executate silit.

Probleme ridică şi unii dintre botoşănenii care muncesc în străinătate şi ajung doar o dată pe an în oraş.

Funcţionarii DIT trebuie să presteze o muncă sisifică şi o întreagă procedură birocratică pentru ca sumele respective să nu se prescrie. „Amenzile se prescriu la cinci ani, orice act suspendă termenul şi de acolo mai curge un termen de încă cinci ani”, a explicat Dumitru Neamţu.

 

Autorităţi avantajate de Codul fiscal

 

Autorităţile locale au fost avantajate de noul Cod fiscal, intrat în vigoare la 1 ianuarie 2016, care prevede că amenzile se încasează înaintea impozitelor pe proprietate.

„În zece luni am înregistrat amenzi de 5.539.143 de lei şi am încasat 4.090.409 de lei. Din restanţe am încasat 1.352.599 de lei, iar din amenzile înregistrate în acest an 2.737.810 de lei. Ţinta noastră este să menţinem acest procent până la finele anului şi chiar să-l îmbunătăţim. Am vrea, dacă se poate, să ajungem la 50% grad de încasare a amenzilor”, a explicat Dumitru Neamţu.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...