spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăPrima PaginăMaşină cu copii aruncată în şanţ

Maşină cu copii aruncată în şanţ

Un grav accident de circulaţie s-a produs, sâmbătă după-amiază, în localitatea Dersca. Evenimentul s-a soldat cu cinci victime, care au fost transportate la spital. Şoferul unei Skoda, un tânăr în vârstă de 32 de ani, circula pe un drum sătesc şi, la o intersecţie, nu a acordat prioritate unui Opel ce circula regulamentar. Impactul a fost unul extrem de violent, Skoda fiind pur şi simplu spulberată de pe şosea, ajungând într-un şanţ, iar cealaltă maşină fiind, de asemenea, avariată grav.

În urma accidentului, atât şoferul Skodei, cât şi o femeie de pe scaunul din dreapta, precum şi trei copii, de cinci, opt şi 16 ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital. „De la faţa locului au fost preluaţi cinci pacienţi, trei minori şi doi adulţi, pentru a fi transportaţi la spitalele din Botoşani. Toţi prezentau contuzii şi traumatisme, precum şi stări de panică, însă din fericire erau în afara oricărui pericol”, a precizat medicul Cătălina Duhaniuc, din cadrul SJA Botoşani.

Poliţiştii sosiţi la faţa locului i-au verificat pe ambii şoferi cu etilotestul şi rezultatul a ieşit zero.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Potrivit martorilor, aderenţa cauciucurilor era scăzută şi din cauza ninsorii căzute de dimineaţă, motiv pentru care poliţiştii atrag atenţia şi asupra conduitei la volan pe drumurile acoperite cu zăpadă, şoferii fiind îndemnaţi să adapteze viteza la condiţiile meteo-rutiere, să păstreze o distanţă corespunzătoare faţă de autovehiculul din faţă şi să sporească atenţia atunci când circulă în coloană sau intră în intersecţii cu vizibilitate redusă.

 

Intersecţii marcate de tragedii

 

Neacordarea de prioritate şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum sunt printre principalele cauze de producere a accidentelor grave din judeţ. În intersecţia de la Orăşeni Deal au avut loc, în ultimii ani, mai multe accidente. După ce o familie a murit acolo în iunie 2015, lăsând doi copii orfani, iar în octombrie s-a stins şi un bărbat din Hunedoara, autorităţile au decis să ia o serie de măsuri. Astfel, acolo au fost montate panouri de informare cu drumurile pe care se poate ajunge în intersecţie, indicatoare rutiere suplimentare, iar, pe o porţiune de 100-150 de metri panouri cu limitare de viteză la 30 de kilometri pe oră.

Ani la rând o zonă predispusă accidentelor era şi intersecţia dintre DJ 208 C cu DJ 208 I, la Joldeşti, acolo unde s-a optat pentru varianta unui sens giratoriu.

Un alt punct nevralgic al judeţului este intersecţia dintre drumul naţional Botoşani-Săveni şi drumul judeţean Costeşti-Roşiori, unde periodic au loc evenimente soldate cu răniţi grav. Cel mai recent a avut în urmă cu câteva luni, când trei persoane au ajuns la spital în urma coliziunii între două autovehicule. Deşi există indicatoare rutiere, unii şoferi care vin pe drumul judeţean 296 dinspre Costeşti sau Roşiori nu mai opresc pentru a acorda prioritate celor care vin pe drumul naţional.

Conducătorii auto susţin că şi aici s-ar impune o semnalizare mai bună, marcajele şi indicatoarele existente fiind exact în intersecţie, iar şoferii care vin cu viteză şi nu cunosc drumul nu mai au timp să vadă şi atenţionările. Aceştia susţin că s-ar impune marcaje rutiere de atenţionare, panouri cu limitare de viteză şi denivelări sau benzi rezonatoare înainte de intersecţia propriu zisă.

 

– Tudor CHIRIAC

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...