vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPrima PaginăSinistraţi după un incendiu în bloc (galerie foto)

Sinistraţi după un incendiu în bloc (galerie foto)

Scenariul cumplit din toamna anului trecut, când locatarii unei scări de bloc de pe strada Primăverii au rămas sinistraţi aproape jumătate de an, a lovit din nou. Astfel, un puternic incendiu a izbucnit marţi la parterul unui bloc de pe strada Aleea Nouă din municipiul Botoşani, în apropierea Şcolii 7. În scurt timp fumul gros a invadat casa scării şi apartamentele din tot blocul, iar locatarii care nu au reuşit să iasă singuri din case au fost evacuaţi de pompieri.

În doar câteva zeci de minute, nu mai puţin de 32 de persoane, 28 de adulţi şi patru copii, au ieşit în faţa blocului, privind cu teroare cum locuinţele lor riscă să fie cuprinse de flăcări. Din fericire, intervenţia rapidă a pompierilor a limitat efectele incendiului.

 

Foc alimentat de un depozit de vechituri

 

Totul a pornit în apartamentul a doi pensionari, situat la parterul blocului, care îşi transformaseră una dintre camere într-un depozit de vechituri. În momentul producerii incendiului, respectiva cameră a acţionat ca un combustibil puternic, spaţiul mic făcând ca focul să se dezvolte cu rapiditate şi să învăluie totul într-un fum dens.

Flăcările au fost atât de puternice încât betonul tavanului pur şi simplu s-a exfoliat, astfel că ieri s-a constatat că apartamentele în care a avut loc incendiul şi cel de deasupra sunt sigure „doar pe jumătate”. Reprezentanţii inspectoratului de Stat în Construcţii au inspectat ieri blocul de pe Aleea Nouă, iar după primele concluzii a fost interzisă utilizarea apartamentului în care a aut loc incendiul şi parţial cel de deasupra, mai exact camera de deasupra celei în care a izbucnit totul.

 

Demersuri pentru ca locatarii să se poată întoarce în apartamente

 

Ieri, mare parte dintre locatari au dormit pe la rude sau prieteni, însă reprezentanţii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă au luat deja măsuri pentru asigurarea zonei şi în ce priveşte racordarea la utilităţile publice, pentru ca locatarii blocului să se întoarcă în apartamente. Imediat după ce un expert va evalua şi planşeul afectat şi se vor efectua lucrări de consolidare, şi cele două apartamente afectate vor putea fi folosite în întregime.

 

Patru persoane transportate la spital

 

În momentul izbucnirii incendiului, proprietarii se aflau în apartament şi au ieşit pe casa scării, cerând ajutor. Alertaţi, vecinii au sunat la 112. În scurt timp, la faţa locului au ajuns trei echipaje de pompieri, patru echipaje din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă, un echipaj SMURD, dar şi poliţişti, precum şi echipele de intervenţie ale Delgaz Grid.

Două femei care locuiesc la etajele superioare ale imobilului au fost găsite inconştiente, fiind preluate de îndată de cadrele medicale şi transportate la Unitatea de Primire Urgenţe. Tot la spital au fost transportaţi şi proprietarii apartamentului în care a izbucnit incendiul.

Potrivit mediului Petre Rădăuceanu, şeful UPU-SMURD, toate cele patru persoane sunt internate pe Secţia Medicală II. La ora actuală sunt stabile, dar două dintre acestea prezintă anumite riscuri din cauza vârstei înaintate.

 

Şedinţă de urgenţă la Prefectură

 

Ieri dimineaţă a avut loc o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU), în care s-a pus în discuţie situaţia blocului din Aleea Nouă. În cadrul acesteia prefectul Dan Şlincu a solicitat primăriei să efectueze o anchetă socială pentru a vedea care sunt nevoile cetăţenilor din acel bloc.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

 

– Tudor CHIRIAC

– Alexandru DOROFTEI

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
9.6 ° C
10.5 °
9.4 °
55 %
2.8kmh
62 %
vin
9 °
sâm
15 °
Dum
10 °
lun
12 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...