spot_img
joi, aprilie 25, 2024
AcasăPrima PaginăFinal groaznic după o poză în ştreang

Final groaznic după o poză în ştreang

Detalii şocante în cazul tânărului în vârstă de 23 de ani, din Mănăstireni, care s-ar fi sinucis din dragoste. Deşi iniţial fapta tânărului părea un act voit, acum autorităţile iau în calcul varianta unui accident.

Trupul neînsufleţit a fost descoperit de un vecin. Acesta venise în vizită şi l-a găsit pe tânăr atârnând într-un ştreang în grajdul gospodăriei sale. Speriat, bărbatul a urcat pe o scară şi a tăiat imediat laţul din sfoară şi l-a coborât pe vecin, după care a sunat imediat la 112.

Ajunşi la faţa locului, anchetatorii au descoperit că la picioarele tânărului era telefonul acestuia, cu ecranul spart, semn că l-a scăpat din mână în momentul fatidic. Aceştia au observat că telefonul era deschis şi pe ecran rula o aplicaţie de mesagerie instant în care tânărul conversa chiar cu fosta lui iubită. Tânărul i-a trimis fetei mai multe poze cu ştreangul improvizat şi cu locul în care o ameninţa că îşi va pune capăt zilelor, dacă nu se împacă cu el.

Pentru un efect şi mai mare, acesta ar fi încercat să îşi facă singur o fotografie cu ştreangul în jurul gâtului. În acel moment este posibil ca băiatul să se fi dezechilibrat şi să fi căzut în gol, greutatea corpului făcând ca ştreangul să se strângă în jurul gâtului cu putere şi să îl sufoce.

Poliţiştii iau în calcul această variantă şi că urmează ca în zilele următoare să discute şi cu tânăra cu care băiatul conversa pe telefon.

 

Şantaj cu tentative de suicid

 

Medicii psihiatri spun că această perioadă din an este cunoscută pentru numărul mare de persoane care încearcă sau chiar îşi pun capăt zilelor, din cauza depresiilor, accentuate de începutul de an. Dacă unele chiar vor să moară, altele încearcă astfel să obţină atenţia celor din jur.

Fenomenul este întâlnit mai ales în rândul tinerilor, care ameninţă că îşi pun capăt vieţii cu medicamente care nu le provoacă nici măcar ameţeli, pentru o notă proastă, pentru că au fost părăsiţi de iubiţi, transformând un act îngrozitor într-o monedă de şantaj.

Un exemplu în acest sens este cel al unei fete de 18 ani, care într-un an a ajuns de două ori la Terapie intensivă, pentru că a încercat să-şi pună capăt zilelor înghiţind câteva pastile de nurofen, aspirină, dar şi jumătate de folie de anticoncepţionale. Rezultatul, o vizită la spital, părinţi speriaţi, şi iubitul care i-a cerut iertare.

„Devin actori desăvârşiţi. Au început să ştie câte şi mai ales ce fel de pastile să ia. Încât să ajungă la spital, dar să nu păţească nimic. Am avut şi băieţi, unul dintre ei chiar cu anticoncepţionale. Le furase de la sora lui şi a înghiţit o folie întreagă. Pe cât de dramatic era, pe atât de comic, pentru că nu păţise nimic. În astfel de cazuri medicii din Urgenţe îi mai sperie că devin infertili sau o să aibă disfuncţii. Din păcate nu toţi rămân să fie consiliaţi, pentru că vin părinţii şi îi iau acasă imediat cum se fac bine. Ceea ce este posibil să însemne o nouă tentativă peste ceva timp”, a spus un medic de la Pediatrie.

 

Cazuri încheiate tragic

 

Există, însă, şi cazuri disperate, mai ales din rândul copiilor abandonaţi cu anii de părinţii plecaţi în străinătate. Din dorinţa de a trage un semnal de alarmă aceştia recurg la gesturi extreme. „Frustrarea provoacă tendinţa de agresivitate împotriva celor care au determinat-o şi, în acelaşi timp, declanşează un sentiment de culpabilitate, ceea ce face ca agresivitatea să se întoarcă împotriva propriei persoane”, a spus Nicolae Vlad, doctor în psihiatrie.

 

– Tudor CHIRIAC

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
12.7 ° C
12.8 °
11.6 °
93 %
1.7kmh
56 %
joi
17 °
vin
13 °
sâm
18 °
Dum
19 °
lun
19 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...