spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăPrima PaginăHaos în sănătate de la salarii

Haos în sănătate de la salarii

Protest spontan ieri la Secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean pentru salarii şi sporuri, participanţii acuzând că debandada din sistem este fără precedent. Astfel, peste 40 de angajaţi de la Secţia de Psihiatrie au ieşit în faţa unităţii. Aceştia sunt nemulţumiţi că le-au fost tăiate sporurile pentru condiţii de muncă cu până la 35%. La protestul ad-hoc de la Botoşani au participat şi medicii, activitatea fiind asigurată de 30% din personal.

„Legea de salarizare impune un plafon de 30% în care să ne încadrăm cu sporuri la nivelul ordonatorului principal de credit, adică a Consiliului Judeţean. Totodată, avem în vigoare două acte normative. Odată legea 153, legea de salarizare, şi o hotărâre de Guvern, un regulament de sporuri care amândouă aplicate se bat cap în cap. O aplici pe prima, o încalci pe a doua. Şi invers. Aşa cum este concepută Legea de salarizare, este imposibil de respectat”, a declarat Daniel Bulboacă, lider de sindicat în cadrul Secţiei de Psihiatrie.

Şi o parte dintre medici s-au trezit cu salarii mai mici. Acestora li s-au tăiat 25% din sporurile pentru gărzile din timpul săptămânii şi 25% din sporurile pentru gărzile din zilele nelucrătoare. „Oamenii se simt înşelaţi de promisiunile false, eronate ale guvernanţilor. Mărirea salariului va fi, de fapt, o scădere a venitului”, a spus un asistent din cadrul secţiei.

 

Guvernanţii se încurcă în declaraţii

 

Probleme asemănătoare sunt în toate secţiile şi unităţile sanitare din judeţ, iar în timp ce managerii încearcă să găsească soluţii, guvernanţii se încurcă în explicaţii. După un an în care salariile din sănătate au crescut, ajungând la valori mulţumitoare pentru salariaţi, de luna aceasta au început să scadă, la bulversarea creată de trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat adăugându-se aplicarea normelor ce plafonează sporurile la 30% din fondul de salarii. Loviţi sunt tocmai cei din secţiile cu risc, precum psihiatrie, oncologie, terapie intensivă, boli infecţioase, anatomie patologică sau transfuzii, dar şi cei din Urgenţă sau Ambulanţă, ale căror sporuri ajungeau şi la 100%.

În urma aplicării legii salarizării unitare, unora dintre angajaţi le-au scăzut salariile cu sume cuprinse între 500 şi 1.100 de lei. Deşi noile norme ar trebui să elimine discrepanţele dintre salarii, s-a ajuns ca spitalele administrate de autorităţile locale, cum sunt Spitalul TBC şi Spitalul de Recuperare, să acorde sporurile maxime permise de lege, aplicate la salariul de bază din luna martie.

 

Legi interpretate diferit în spitale

 

La polul opus este Spitalul Judeţean sau Serviciul de Ambulanţă, unde sporurile noi s-au aplicat la salariul de bază din luna ianuarie. Mai mult, o parte din salariaţii de la Spitalul Judeţean s-ar putea trezi de luna viitoare cu alte reduceri salariale, după intrarea în vigoare a altor decizii transmise de la Bucureşti.

„Practic, câte spitale sunt, atâtea interpretări ale legii, iar nimeni de la Bucureşti nu ne lămureşte”, a spus economist din cadrul Spitalului Judeţean. Salariile de bază au crescut, însă în cele mai multe situaţii sporurile au fost diminuate sau constrânse de bugetul unităţii sanitare respective.

Ministrul Sănătăţii susţine că scăderea salariilor îi afectează doar pe 10% dintre angajaţi, uitând să spună că este vorba de zeci mii de oameni, care riscă acum să nu-şi mai poată acoperi cheltuielile. Aceasta a încercat să paseze problema la spitale, care însă abia se descurcă cu banii şi nu au de unde acoperi salarii mai mari.

 

Proteste anunţate de SANITAS

 

Ieri, membrii Consiliului Naţional al Federaţiei SANITAS din România au decis programul de proteste pentru perioada următoare. Astfel, de astăzi se definitivează şi se centralizează listele de semnături pentru declanşarea grevei generale, iar pe 26 aprilie va fi un miting organizat în Bucureşti. Pe 7 mai este organizată grevă de avertisment, în intervalul orar 9.00-11.00, iar pe 11 mai grevă generală în sistemul de sănătate şi asistenţă socială.

 

Subiectul este tratat pe larg în ediţia tipărită a cotidianului „Monitorul de Botoşani”.

protest scandari

– Tudor CHIRIAC

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer fragmentat
4.3 ° C
4.3 °
4.3 °
81 %
1.3kmh
66 %
sâm
19 °
Dum
21 °
lun
21 °
mar
21 °
mie
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...