sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPrima PaginăMedalii aduse de pasiunea pentru roboţi

Medalii aduse de pasiunea pentru roboţi

Elevii botoşăneni pasionaţi de robotică au repurtat un nou succes răsunător la nivel naţional. În perioada 15-17 iunie, echipa de robotică de la Palatul Copiilor Botoşani, coordonată de profesorul Grigore Luisian, a reprezentant judeţul la Campionatul Naţional de Robotică „Cupa Chindiei” de la Târgovişte. La acest concurs au participat mai multe echipaje din licee, palate şi cluburi ale copiilor, precum şi echipe universitare.
Roboţii realizaţi de elevi şi studenţi s-au întrecut în probe de viteză, forţă şi inteligenţă pe trei categorii de vârstă. Au participat la o categorie specială (A) roboţi construiţi în totalitate, inclusiv senzorii, exceptând doar bateriile şi motoarele. În categoria B au intrat roboţi ce conţineau kituri comerciale, create industrial.
„La fiecare probă, un echipaj a participat cu un singur robot, fiind premiaţi primii trei clasaţi. Înaintea competiţiei echipajele şi-au calibrat roboţii pentru noile condiţii de traseu pentru a putea obţine performanţa maximă”, a declarat profesorul Luisian Grigore.
Potrivit acestuia, roboţii realizaţi de elevii botoşăneni s-au impus şi în această competiţie. Astfel, la finalul concursului, echipa din Botoşani a obţinut cele mai multe premii: opt premii I, două premii II şi premiul I pe echipe.
Echipa ce a făcut posibilă această performanţă a fost formată din elevii: Tudor Anisie, Sebastian Andrei Coroliuc, Alexandru Grigoruţă, Alexandru Lupu, Tamara Sauciuc, George Sauciuc, George Ursu, Eduard Grigore, Darian Clodnischi şi Dorin Grigoruţă.
Graţie acestui rezultat de excepţie, echipa botoşăneană a fost invitată să participe la Concursul Internaţional „ROBOTOR”.
„Pentru a putea face faţă evoluţiei exponenţiale în acest domeniu, echipa PACO din Botoşani construieşte an de an noi roboţi, mai rapizi, mai puternici, mai inteligenţi, aproape dublând performanţele roboţilor din anul precedent. Roboţii construiţi la Palatul Copiilor şi-au demonstrat performanţa la numeroase concursuri, inclusiv la cele universitare”, a mai precizat Luisian Grigore.

De-a lungul anilor, elevii coordonaţi de Luisian Grigore au obţinut premii importante în competiţii naţionale, pasiunea pentru fizica aplicată (electronică, automatizări, robotică) aducându-le multora nu numai premii, dar şi motivaţia pentru a-şi construi o carieră de succes în aceste domenii. Municipalitatea botoşăneană i-a recunoscut munca profesorului Luisian Grigore, şlefuitorul de genii, şi i-a acordat anul trecut titlul de Cetăţean de Onoare al municipiului Botoşani.

 

– Virginia CONSTANTINIU

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
3.3 ° C
5.6 °
2.8 °
91 %
2.3kmh
23 %
sâm
14 °
Dum
11 °
lun
12 °
mar
14 °
mie
11 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doina Federovici, de la începutul primăverii, când încă nu știa că anunțase cu patru ani înainte că nu va candida decât pentru un mandat.

EDITORIAL

Idioțenia cu armata obligatorie este o temă foarte dragă atât românașilor de rând, cât și politicienilor, iar în ultima vreme discuțiile pe marginea subiectului...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...