spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăPrima PaginăFemeie arsă de vie în propria locuinţă

Femeie arsă de vie în propria locuinţă

O femeie în vârstă de 62 de ani, din satul Jijia, comuna Albeşti, şi-a găsit sfârşitul, ieri dimineaţă, după ce locuinţa i-a fost cuprinsă de flăcări. Tragedia a fost descoperită după ce pompierii din Truşeşti au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit în podul locuinţei femeii.

Cei care au dat alarma au fost vecinii, care au văzut fumul ieşind în valuri din podul casei. „În momentul în care pompierii au ajuns la faţa locului, ardea o parte din podul casei, construit din lemn. Pe holul locuinţei, unde era intrarea în pod, lângă o scară, a fost găsit şi trupul neînsufleţit al proprietarei, care era pe jumătate carbonizat”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Având în vedere că incendiul s-a soldat cu o victimă, cazul a fost preluat de poliţişti. Primele cercetări efectuate la faţa locului nu au scos la iveală indicii care să conducă la ipoteza potrivit căreia ar fi vorba de vreo infracţiune.

„Femeia locuia singură şi suferea de unele afecţiuni, iar probele indică faptul că aceasta ar fi încercat să urce în pod cu o lumânare aprinsă. A fost deschis un dosar de moarte suspectă, urmând ca în funcţie de rezultatele anchetei să se dispună o soluţie. Totodată, s-a solicitat efectuarea necropsiei în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor morţii”, a declarat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Anchetatorii au cerut şi sprijinul pompierilor, pentru a se vedea din ce cauză a izbucnit focul şi urmau să discute cu vecinii femeii în încercarea de a stabili împrejurările exacte în care a avut loc tragedia.

 

– Sebastian GHEORGHIU

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.2 ° C
13.3 °
11 °
88 %
4.1kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...