joi, martie 28, 2024
AcasăPrima PaginăPetiţie împotriva căsuţelor de pe pietonal

Petiţie împotriva căsuţelor de pe pietonal

Căsuţele din lemn amplasate pe Pietonalul Unirii, care îi găzduiesc la final de săptămână pe comercianţii de produse tradiţionale, îi deranjează pe unii botoşăneni care locuiesc în zona centrală a oraşului. În şedinţa de marţi a Consiliului Municipal, această problemă a fost adusă în atenţia consilierilor de către social democratul Laurenţiu Maftei. Acesta a spus că doreşte să aducă în atenţie „o doleanţă a locatarilor din zona Unirii, dar şi a tuturor celor care se plimbă pe Pietonalul Unirii”, deşi e imposibil să fi reuşit să discute cu toţi botoşănenii ce ajung în acea zonă.

„Vreau să aduc la cunoştinţă că din cele zece funcţionează numai două la ora actuală, plus unul care mai vine din când în când de la Iaşi”, a spus Laurenţiu Maftei. Acesta a adăugat că produsele alimentare sunt comercializate în condiţii improprii.

„Toţi cetăţenii din zonă în roagă pe domnul primar şi Consiliul Local, dacă se poate, să micşoreze numărul de chioşcuri întrucât, spun ei, dă foarte urât oraşului şi Pietonalul înseamnă loc de plimbare şi nicidecum comerţ cu caş de la Săveni. Eu am luat legătura cu o parte dintre cei care folosesc aceste chioşcuri şi care îşi distribuie mărfurile alimentare şi am constatat că nu au condiţii igienico-sanitare, veterinare şi ar trebui să intrăm în legalitate din acest punct de vedere”, a afirmat Laurenţiu Maftei.

Laurenţiu Maftei a arătat că aleşii locali trebuie să analizeze dacă se justifică acel târg pe Pietonal.

Acelaşi consilier local a fost purtătorul de cuvânt al botoşănenilor deranjaţi de faptul că în locul garajelor de lângă muzeu vor fi construite trei blocuri, deoarece şi el locuieşte în zonă.

 

– Virginia CONSTANTINIU

 

Deja ai votat!

5 COMENTARII

  1. Foarte urat este pietonalul cu acele casute. Pietonalul a fost amenajat pentru promenada si nu pentru a vinde branza, salamuri… Nu cred ca neaparat numai locuitorii din zona sunt nemultumiti. Eu nu locuies pe acolo dar nu-mi place sa vad dimineata cand merg la serviciu urme si miros de urina sau fecale. Iertare va rog, dar faceti ceva cu pietonalul nostru, maturati-l si spalati-l – d-lor consilieri faceti ceva bun pentru noi, ca asta nu costa prea mult. Va multumim.

  2. Adevarul e ca tare sunt urite acolo. Atita loc de promenada avem (in lipsa CV), si ala e ticsit de uriteniile alea. De ce nu le duce in Piata mare pt traditionalii cu produse alimentare si pe esplanada de la Sindicate pe cele pt producatorii artizanali.? Ca sa nu mai spun ca ar putea sa bage macar o data pe saptamana masinile salubritatii pt spalat rahatul de porumbei. Doamne primare nu te mai trezesti odata sa vezi ce mizerabil e orasul asta?? Dracu te mai alege.

Botoșani
cer acoperit de nori
20.5 ° C
21.1 °
15.6 °
53 %
1.3kmh
90 %
joi
21 °
vin
16 °
sâm
22 °
Dum
24 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Gata, au rezolvat cu circulația în centru. Ori se terminase programul și n-au mai apucat să strângă, cine știe.

EDITORIAL

Anul electoral 2024... Alegerile sunt din ce în ce mai aproape, deci e de așteptat ca lupta între poftitorii de ciolan să se intensifice....

EPIGRAMA ZILEI

Mi-a șoptit o viorea C-o să-mi dai inima ta Și m-am întrebat instant: O fi vorba de... transplant? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...