sâmbătă, iunie 10, 2023
AcasăPrima PaginăCopii puşi în pericol în propriile familii (video)

Copii puşi în pericol în propriile familii (video)

Un nou caz şochează cadrele medicale din judeţul Botoşani. Un bebeluş de un an şi trei luni a fost adus la Secţia Pediatrie a Spitalului Judeţean aproape în şoc hipotermic, plin de pureci şi nealimentat. Micuţul provine dintr-o familie cu probleme din Blândeşti, mama fiind cunoscută ca şi consumatoare de băuturi alcoolice, iar tatăl având ordin de restricţie. O familie cu suflet mare a vrut să-i ajute pe cei trei copii ai familiei, însă văzând condiţiile în care trăiesc cei mici oamenii au sesizat imediat Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

„Avem un caz de copil neglijat şi la Blândeşti. L-am adus la Spitalul de Copii şi, după ce va fi stabilizat, se va propune o măsură cu privire la acest copil, dacă va fi cazul să-l instituţionalizăm sau să-l predăm familiei. Copilul a fost găsit aproape în hipotermie, nehrănit, plin de insecte, neglijat. Mama era plecată. Am fost sesizaţi de o familie care a vrut să ajute copii respectivi şi care i-au găsit în starea în care i-au găsit. Am intervenit, am luat copilul şi l-am dus la spital”, a declarat Alexandru Colbu, directorul adjunct al DGASPC Botoşani.

Familia mai are un copil minor, dar şi unul major.

Marţi, la spital a ajuns un alt bebeluş în vârstă de doar trei luni, micuţul fiind nealimentat şi deshidratat. Reprezentanţii DGASPC au început o anchetă după articolul apărut în Monitorul de Botoşani, urmând a lua o decizie şi în acest caz. Din primele verificări, se pare că bunica băieţelului îl grănea pe acesta şi i-a dat să mănânce lapte de vacă, ceea ce i-a provocat o indigestie severă, care a dus şi la deteriorarea stării lui de sănătate.

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
cer acoperit de nori
14.8 ° C
19.6 °
14.4 °
85 %
1.4kmh
96 %
sâm
26 °
Dum
21 °
lun
12 °
mar
15 °
mie
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Preocuparea ca orașul să miroase frumos are din ce în ce mai mulți adepți implicați.

EDITORIAL

Recenta confruntare dintre primarul PSD Cosmin Andrei și consilierul local PNL Eugen Turcanu nu mai miră pe nici un botoșănean care a urmărit cât...

EPIGRAMA ZILEI

Marea mea nedumerire Tot nu s-a elucidat: Oare lanțul de iubire Poate fi sudat? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...