spot_img
miercuri, aprilie 24, 2024
AcasăPrima PaginăVictorie pentru un copil hărţuit de sistemul sanitar

Victorie pentru un copil hărţuit de sistemul sanitar

Părinţii fetiţei în vârstă de nouă ani din Dorohoi, dată în judecată de Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate (CJAS) Suceava pentru plata unor analize medicale, au câştigat o primă bătălie în instanţă cu instituţia care cerea banii de la copil. În urma unui proces care s-a judecat la Suceava, magistraţii au considerat că cei de la CJAS nu mai au niciun drept să solicite suma aflată în dispută şi au respins cererea, întrucât ar fi intervenit prescripţia dreptului material la acţiune. În schimb, reprezentanţii fetiţei şi-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată, atât pentru situaţia creată, cât şi pentru timpul pierdut prin sălile de judecată.

Scandal pornit de la un set de analize

Totul a început în 2012, când fetiţa, care pe atunci avea trei ani, a ajuns la spital, unde i s-a făcut un set de analize decontate de CJAS. După ce a fost externată, mama s-a dus cu ea şi la un laborator privat pentru aceleaşi teste. Două luni mai târziu, a primit o înştiinţare prin care era anunţată că trebuie să plătească contravaloarea lor, în sumă de 87 de lei. Nu era o sumă mare, iar părinţii nu au pus niciodată în discuţie neplata acelor bani. Ba din contra, mama fetiţei a mers la Casa de Asigurări de Sănătate Suceava pentru a rezolva problema ivită, doar că cei de acolo i-au spus că nu trebuie să achite nimic, întrucât nu pot elibera chitanţă pe numele unui minor.

A doua notificare au primit-o în 2018, suma pretinsă de CJAS ajungând la 158 de lei, din cauza penalităţilor, dar mama fetiţei nu a mai ajuns la instituţie pentru a cere lămuriri pentru că a fost internată la rândul ei, fiind însărcinată.

În iunie anul trecut, femeia a avut parte de o surpriză, după ce a primit citaţie de la Judecătoria Suceava, întrucât fetiţa a fost acţionată în judecată de CJAS Suceava pentru recuperarea sumei din 2012.

Scandalul a izbucnit în toamna anului trecut, când lucrurile au ieşit la iveală, mama fetiţei acuzând faptul că instituţia nu a contactat-o la timp şi a dat în judecată un copil, deşi părinţii erau reprezentanţii legali. „Fetiţa mea are nouă ani şi a fost trimisă în judecată, de parcă nu ar fi avut tutore sau reprezentanţi legali. Îmi simt copilul hărţuit de către CJAS Suceava”, a spus atunci femeia.

Reprezentanţii CJAS Suceava au respins însă acuzaţiile şi au susţinut că au acţionat legal. „În cazul în care constată că în perioada de valabilitate a biletului de trimitere pentru investigaţii medicale, asiguratul a fost internat într-un spital, dar declaraţia pe propria răspundere este contrară celor constatate, prejudiciul se recuperează de la asigurat”, a menţionat Cristi Bleorţu, director CJAS Suceava.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.9 ° C
13.9 °
11.6 °
87 %
2.7kmh
100 %
mie
18 °
joi
20 °
vin
11 °
sâm
18 °
Dum
20 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

E bine să conduci verde cu mașina electrică, dar nu strică să fii și prevăzător.

EDITORIAL

Nu am idee câtă lume cunoaște pilda cu broscuța surdă și, de aceea, pentru a fi sigur că voi fi înțeles așa cum trebuie...

EPIGRAMA ZILEI

Foaie verde și-o sipică, Badea are ... leafa mică Dar spune la orișicare Că eu am ... poșeta mare! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...