Copil îmbolnăvit de divorţul părinţilor

0

Diabetul zaharat este considerat unul dintre cele mai des întâlnite diagnostice de boală în ţara noastră, iar statisticile arată că peste 11% din populaţia ţării suferă de această afecţiune. Din nefericire, în ultimii ani, printre cei care suferă de această boală se numără şi tot mai mulţi copii. Astfel, dacă în anul 2000 la Botoşani erau înregistrate 20 de cazuri de diabet la copii, anul trecut statisticile Direcţiei de Sănătate Publică au arătat că 60 de minori suferă de această afecţiune.

Pe lângă factori precum alimentaţie proastă sau moştenirea genetică, tot mai mulţi copii ajung să fie diagnosticaţi cu această afecţiune din cauza unor traume emoţionale. Din discuţiile purtate cu micii pacienţi, medicii au dedus că unul dintre factorii declanşatori îl reprezintă plecarea unuia sau a ambilor părinţi la muncă în străinătate, dar şi separarea părinţilor după divorţ.

Boală diagnosticată la 16 ani

Un astfel de caz este şi cel al unei adolescente, în vârstă de 16 ani, din Dorohoi. Părinţii acesteia s-au despărţit în urmă cu câţiva ani, iar mama a plecat imediat la muncă în străinătate, fără a se mai uita în urmă. Femeia nu a mai ţinut legătura cu fata, care era la o vârstă extrem de fragilă din punct de vedere emoţional, dar nici nu a trimis bani pentru îngrijirea ei. Deşi copila a fost crescută de tata, fata comunica destul de puţin cu el sau bunica ei şi nu le-a spus prin ce trece aşa că, în urmă cu o lună şi jumătate, tânără a ajuns la Iaşi în comă diabetică, deşi analizele făcute înainte cu câteva săptămâni arătau că nu suferă de această boală.

„Nu s-a ştiut nimic de diabet. La spitalul din Iaşi au diagnosticat. Nu ştiam ce are. I s-a făcut rău brusc, am dus-o la spital şi a ajuns în comă la Iaşi. Medicii spun că putea să facă şi la 40 de ani, dar i-a fost declanşat mult mai devreme. Poate şi din lipsa mamei. Numai lângă tata şi bunici tot timpul. E altceva când e mama lângă ea”, a spus tatăl fetei.

„La copii este cel mai periculos”

Practic, tânăra prezenta exact semnele de boală nediagnosticată, însă nimeni nu a realizat, până aproape de a fi prea târziu. Minora consuma foarte multe lichide, era lipsită de vlagă uneori şi avea dese stări de somnolenţă. „La copii este cel mai periculos pentru că ei nu ştiu prea multe despre această boală. Aici intervin familia, prietenii, care trebuie să observe aceste semne şi să ia atitudine în scurt timp. Să recunoască starea copilului şi să îi administreze tratamentul adecvat sau să îl ducă la spital”, a precizat medicul Alin Atudoroae, din cadrul UPU-SMURD.

Luptă în instanţă pentru custodie

Chiar fără a realiza, rudele pictează însă un tablou dramatic al vieţii fetei de doar 16 ani, plecarea mamei la muncă în străinătate fiind doar începutul. O perioadă, cei doi părinţi s-au luptat în instanţe pentru custodia copilei şi s-a ajuns de multe ori la executări silite, audieri la care să fie prezentă, intervenţii în forţă, fapt ce a traumatizat-o şi mai tare.

Fata s-a cufundat tot mai mult în reţelele sociale şi nu discuta cu tatăl sau bunicii. De mama ei nici nu mai dorea să audă, femeia întorcându-se din străinătate în acest an, însă fără ca fata să o mai dorească în viaţa ei. Toate acestea au dus însă la erodarea confortului ei psihic.

„Mama a vrut să o ia la ea în baza unei sentinţe judecătoreşti, dar care nu era definitivă. Dorohoiul mi-o dădea mie, pentru că aveam probe, iar la Botoşani câştiga soţia. La Suceava iar mi-o dădea mie, la Botoşani i-o dădea ei. A fost executorul aici cu tot cu jandarmi şi mi-au rupt uşa, cu fata în casă. Era speriată, nici nu mai putea spune un cuvânt”, a povestit tatăl fetei.

„Ataşamentul pentru un copil este vital”

Specialiştii din cadrul DGASPC, instituţie care a analizat dosarul fetei, spun că acest caz este un exemplu al situaţiilor în care problemele familiale afectează în cel mai grav mod cu putinţă starea de sănătate a copiilor.

„Orice eveniment care, prin prisma filtrului interior al unei persoane, este perceput ca fiind destul de ameninţător încât să îi perturbe activitatea, poate fi considerat o traumă. Printre cele mai întâlnite la copii sunt cele provocate de divorţul sau separarea părinţilor, de plecarea unui părinte în străinătate, pentru că acel copil se confruntă cu teama de abandon. Ori ataşamentul pentru un copil este vital, mai ales în primii ani din viaţă. Este nevoie de o comunicare serioasă, sinceră şi empatică între părinte şi copil”, a subliniat Ecaterina Iacob, psiholog DGASPC Botoşani.

 

 

Deja ai votat!
se încarcă...