Zeci de copii drogaţi culeşi de pe străzi

0

Flagelul drogurilor loveşte din nou. Doi botoşăneni, fiul unui ofiţer din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean şi fiul unui profesor din municipiul Botoşani, au fost acuzaţi de consum ilicit de droguri. Foşti colegi de liceu, cei doi tineri, A.Ş.B. şi Ş.A.I., au intrat în atenţia procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu ceva timp în urmă, în momentul în care anchetatorii investigau activitatea unei grupări infracţionale organizate specializată pe trafic de droguri. Prinşi cu droguri asupra lor, tinerii au fost cercetaţi în libertate, iar ancheta a durat până luna aceasta, când cei doi botoşăneni au fost trimişi în boxa acuzaţilor. Deocamdată, faptele sunt ţinute sub tăcere întrucât dosarul se află în Camera preliminară, pentru verificarea legalităţii administrării probelor şi a întocmirii rechizitoriului. Dacă actele de urmărire penală vor fi validate, magistraţii vor stabili data la care va începe procesul, tinerii urmând să dea explicaţii în faţa judecătorilor.

 

Copii ajunşi la spital

 

Situaţia nu este nouă întrucât în faţa judecătorilor au mai ajuns, de-a lungul timpului, şi alţi tineri provenind din familii renumite din Botoşani, şi tot pentru consum de droguri. Cazul demonstrează, dincolo de toate, că fenomenul drogurilor a luat o amploare de nedescris la Botoşani. Zeci de copii au devenit dependenţi, zeci de copii ajung la spital, unii chiar în comă, zeci de familii sunt distruse şi zeci de infracţiuni sunt comise de consumatorii care au ajuns să fie dependenţi de stupefiante, doar pentru a-şi procura banii necesari achiziţionării de droguri.

Problema este că multe dintre substanţele care se vând pe post de droguri, cunoscute de mulţi sub denumirea de „etnobotanice”  sunt cumpărate de pe internet, iar amestecurile se fac de către aşa-zişii dealeri, care nu iau în calcul pericolele la care se expun consumatorii, interesul care primează fiind să scoată doar mai mulţi bani.

 

„Este vorba despre o situaţie gravă”

 

Doar că etnobotanicele afectează grav starea de sănătate a consumatorilor. „La spital ajung foarte mulţi pacienţi cu tulburări psihotice, pacienţi cu afecţiuni care mimează schizofrenia sau cu tendinţe suicidale. Vorbim despre pacienţi cu tulburări depresive sau devieri de comportament. Este vorba despre o situaţie gravă, fără precedent. Pe piaţă există sute de substanţe, sub diferite forme, substanţe halucinogene. Din ce observăm, aceste substanţe se vând sub diverse forme şi sunt foarte răspândite. Vorbim despre sute de substanţe, care mimează efectele heroinei sau cocainei sau substanţe care imită marijuana. Astfel, aceste substanţe sunt foarte greu de urmărit, iar efectele pe care le au sunt dintre cele mai grave. Ele pot cauza probleme grave ale organismului şi se poate ajunge până la situaţii de urgenţă, dar şi efecte psihice devastatoare”, spun cadrele medicale de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean.

 

Pericol ignorat de autorităţi

 

Cu toate acestea, unii consumatori nu percep riscurile sau nu vor să le mai ia în considerare. Din păcate însă, nici judecătorii nu par să înţeleagă pericolele. Anul trecut, de exemplu, poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate (SCOO) l-au prins în flagrant pe un tânăr în vârstă de 27 de ani care alimenta cu droguri diverse grupuri din Botoşani. Când au descins la domiciliul acestuia, anchetatorii au găsit 128 de grame de tocătură vegetală de canabis, un gram de  substanţă pulverulentă DMT, 39 de grame de cocaină, 242 de timbre tip LSD, 38 de pastile de ecstasy, 86 de grame de ciuperci halucinogene, 5 cântare electronice, precum şi sume de bani, în lei, euro şi dolari, în cuantum total de peste 18.000 de lei. Deşi în primă fază tânărul a fost arestat, după numai câteva zile magistraţii Curţii de Apel Suceava l-au eliberat. Fugit în străinătate, botoşăneanul a început să-i ameninţe pe poliţiştii de la SCCO cu tot felul de răzbunări.

 

Familii şi vecini terorizaţi

 

În multe situaţii, nici părinţii acestor copii nu ştiu ce să mai facă. În primăvara ui 2018, procurorii DIICOT au destructurat o reţea care acţiona în cartierul Primăverii. În urma a 15 percheziţii domiciliare, au fost găsite peste 190 de grame de prafuri care ar conţine substanţe cu efecte psihoactive. Totodată, la o altă adresă din municipiul Botoşani s-au găsit aproape 40 de grame de canabis. Fragmente vegetale susceptibile a fi canabis (n.r. – marijuana) s-au găsit şi în maşina unui suspect. Cert este că în momentul în care i-au văzut în acţiune pe poliţiştii de la Antidrog, botoşănenii care locuiau în zonă au început să-i aplaude.

Disperaţi erau şi cei din fostul cămin „Textila”, unde un tânăr, aflat în arest la domiciliu, se apucase să vândă etnobotanice tinerilor din cartier. Năuciţi de droguri, aceştia din urmă ajungeau să zacă pe scările blocului, acostau oamenii şi transformaseră imobilul într-un cuib de drogaţi.

De altfel, în 2015, procurorii DIICOT Botoşani au destructurat şi cea mai mare grupare de traficanţi de etnobotanice care a activat vreodată în nordul Moldovei. Atunci, reţeaua era condusă de o femeie de 60 de ani, poreclită Tanti Maria, care locuia în zona Parcului Curcubeului şi îşi transformase apartamentul într-un laborator de droguri.

 

Şoferie sub influenţa drogurilor

 

Consumul de droguri a ajuns să facă ravagii şi în rândul şoferilor. Anul trecut, poliţiştii au prins patru botoşăneni care se aflau la volan deşi erau sub influenţa substanţelor cu efect psihoactiv. Duminică, pe 26 ianuarie, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 3 Hlipiceni au trebuit să urmărească un tânăr de 24 de ani, din Todireni, care a urcat la volanul unui autoturism cu toate că nu avea permis şi era drogat.

În timpul urmăririi, tânărul a ajuns cu maşina în şanţul de pe marginea drumului. În momentul în care i-au făcut controlul corporal, poliţiştii au scos la iveală un recipient ce conţinea o substanţă vegetală, care a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor. Prin urmare, tânărul a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul fiind pozitiv pentru substanţa canabis. Ulterior, teribilistul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, iar la final poliţiştii i-au întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis, conducerea sub influenţa substanţelor psihoactive şi deţinere de droguri pentru consum propriu, fără drept.

 

 

 

 

 

+15 -5
se încarcă...