joi, aprilie 18, 2024
AcasăPrima PaginăReguli stabilite pentru Slujba Învierii

Reguli stabilite pentru Slujba Învierii

Apropierea sărbătorilor pascale a determinat conducere Prefecturii Botoşani să organizeze o şedinţă a Grupului de Suport Tehnico – Ştiinţific privind Gestionarea Bolilor Înalt Contagioase pe teritoriul României, în cadrul căreia au fost invitaţi şi reprezentanţi ai Protopopiatelor Botoşani, Dorohoi, Darabani şi Săveni. Întâlnirea a avut ca rol armonizarea dispoziţiilor primite pe linie bisericească cu prevederile ordonanţelor militare în aşa fel încât să se diminueze riscul unor manifestări necontrolate care ar putea favoriza răspândirea virusului Covid-19.

„Aşadar, slujbele din Săptămâna Mare şi de Sfintele Paşi vor fi săvârşite anul acesta doar de slujitorii bisericeşti, fără participarea credincioşilor, fiind transmise în mediul online şi pe canalele TV”, arată Prefectura Botoşani într-un comunicat de presă.

Cu această ocazie au fost date publicităţii şi „Îndrumările Cancelariei Sfântului Sinod, aprobate de Patriarhul României”, potrivit cărora „în săptămâna Sfintelor Pătimiri, nu se săvârşeşte slujba Sfântului Maslu de obşte (comun), pentru a evita formarea unui grup mai mare de persoane”.

De asemenea, „spovedania şi împărtăşirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu”. „Pâinea binecuvântată, în formă de mici prescuri, stropită cu agheasmă şi vin, numită «»Paşti», va fi sfinţită anul acesta în Joia Mare, 16 aprilie 2020, după Sfânta Liturghie, şi va fi ambalată igienic în pachete închise. În zilele de vineri şi sâmbătă, «Paştile» vor fi distribuite gratuit credincioşilor, în locuri special amenajate în afara lăcaşurilor de cult”, se mai arată în „Îndrumări”.

 

Sfânta Lumină va fi împărţită de voluntari

 

Şi în acest an Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim, sâmbătă seară şi va fi distribuită delegaţiilor eparhiilor la Aeroportul Internaţional Otopeni, iar apoi centrele eparhiale, prin protopopiate, vor distribui Lumina Sfântă fiecărei parohii. „Voluntarii din parohii, purtând mască, mănuşi şi ecuson, vor primi Sfânta Lumină şi o vor distribui doar la casele credincioşilor”, mai precizează Sfântul Sinod, adăugând că „rânduielile liturgice şi tipiconale nu se modifică în această perioadă în care slujbele se săvârşesc doar de către slujitorii bisericeşti, fără participarea fizică a credincioşilor”.

Slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu vor participa credincioşii, va începe la ora 00:00, „deoarece Învierea lui Hristos este temelia învierii tuturor oamenilor”. „În timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârşeşte slujba Învierii, credincioşii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curţile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanţa de doi metri, cu salutul pascal «Hristos a înviat!» şi răspunsul «Adevărat a înviat!», fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare”, se mai arată în Îndrumările Bisericii.

Sfântul Sinod a ţinut să sublinieze în încheiere că: „orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate”.

 

 

 

Deja ai votat!
Articolul precedent
Articolul următor
Botoșani
ploaie ușoară
7.6 ° C
7.8 °
6 °
93 %
2.2kmh
100 %
joi
8 °
vin
10 °
sâm
16 °
Dum
14 °
lun
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...