spot_img
miercuri, mai 8, 2024
AcasăPrima PaginăPrimele victorii în lupta cu Covid-19

Primele victorii în lupta cu Covid-19

♦ Peste 100 de botoşăneni s-au vindecat după ce au fost infectaţi cu coronavirus
♦ La Botoşani pacientul zero a fost o tânără de 27 de ani, iar după cazul său zeci de cadre medicale au intrat în autoizolare

Botoşaniul obţine şi victorii în lupta împotriva coronavirusului. Astfel, potrivit autorităţilor, de ieri peste 100 de persoane din judeţ au fost declarate vindecate de Covid19. Oamenii îşi vor putea, însă, relua viaţă normală peste alte două săptămâni de izolare la domiciliu.

Până ieri, la Botoşani au fost confirmate 446 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus. Potrivit datelor centralizate de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP), pe teritoriul judeţului Botoşani în carantină instituţionalizată sunt 286 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul Covid – 19. De asemenea, numărul botoşănenilor aflaţi în izolare la domiciliu este 345, cu 50 mai mulţi decât cu o zi în urmă. De altfel, mare parte din aceştia fac parte din rândul celor declaraţi vindecaţi. Asta pentru că, deşi au primit vestea bună că nu mai prezintă virusul în organism, aceştia mai au nevoie de încă două săptămâni de izolare la domiciliu.

Până în prezent, s-au înregistrat 28 de decese, în rândul botoşănenilor infectaţi cu coronavirus.

 

Primul pacient diagnosticat a fost un bărbat venit din străinătate

 

Primul caz confirmat de coronavirus a fost înregistrat la Botoşani pe 17 martie. A fost vorba de un bărbat de 46 de ani, confirmat cu Covid19 în timp ce se afla în carantină, la unul dintre hotelurile din oraş. Acesta venise din străinătate, dintr-o zonă roşie şi a intrat direct în carantină. Deşi nu prezenta niciun simptom, bărbatul a fost transportat, la acea dată, la Spitalul de Boli Infecţioase Iaşi, cu o izoletă. Starea lui a fost una bună tot timpul, fiind ulterior declarat vindecat peste aproape trei săptămâni.

 

Spital infectat de pacientul zero

 

Cazul cel mai grav de la nivelul judeţului a fost înregistrat, însă, la patru zile distanţă. Astfel, pe 21 martie a fost transportată la Urgenţe o tânără de 27 de ani, din Cândeşti, cu semne clare de Covid19, potrivit mai multor medici care au consultat-o, cu excepţia a doi medici infecţionişti, adică singurii care pot, la ora actuală, pune diagnosticul de suspiciune de Covid19. Cei doi specialişti au spus că tânăra avea pneumonie, iar ceilalţi medici din spital au tratat cazul ca atare. Ce a urmat, însă, a fost o îmbolnăvire în masă, atât în rândul cadrelor medicale, cât şi a familiilor acestora, pe toate secţiile Spitalului Judeţean. În total, s-a ajuns ca aproape 200 de cadre medicale din Botoşani să fie diagnosticate cu Covid19. Cu alte cuvinte, aproape jumătate din totalul îmbolnăvirilor din judeţ, o rată nemaiîntâlnită la nivel naţional. În rândul celor infectaţi se numără 23 medici, 96 asistenţi, 57 infirmieri şi 23 de angajaţi personal auxiliar.

De altfel, tânăra a fost considerată pacientul zero din Botoşani, iar la câteva zile după ce a fost diagnosticată aceasta şi-a pierdut viaţa. Femeia s-a infectat după ce, cu câteva zile înainte a ajunge la spital, participase la înmormântarea mamei sale, unde au venit şi câteva rude din Anglia. După nefericitul eveniment mai multe rude ale tinerei s-au îmbolnăvit.

 

Conducere schimbată la DSP

 

Aşteptată de aproape două săptămâni, schimbarea conducerii DSP Botoşani s-a produs ieri. „Începând de astăzi (n.r., ieri), 29 Aprilie, prin Ordin al Ministrului Sănătăţii, pe perioada stării de urgenţă, se numeşte în funcţia publică de conducere de director executiv al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani doamna doctor Adăscăliţei Monica Delia”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Botoşani.

„Este o provocare, pentru oricine ar fi numit într-o astfel de funcţie, mai ales într-un moment ca acesta. Sper să face o echipă bună la DSP. Voi încerca să fac cât mai rapid o evaluare a activităţii de acolo şi să remediem eventualele probleme, dacă acestea vor fi găsite, în acelaşi timp urmând să avem o comunicare cât mai eficientă cu Prefectura şi Ministerul”, a spus medicul Monica Delia Adăscăliţei.

Tot începând cu aceeaşi dată, prin Ordin al Ministrului Sănătăţii, lui Teodor Ferariu îi încetează exercitarea cu caracter temporar pe funcţia publică de conducere de director executiv al DSP Botoşani, acesta urmând să îşi reia activitatea pe funcţia publică de conducere de director executiv adjunct economic în cadrul DSP.

Recent ministrul Sănătăţii a anunţat că va organiza şi o vizită în judeţul Botoşani, pentru a evalua situaţia de la Spitalul Judeţean.

 

Situaţie îngrijorătoare prezentată de INSP

 

Un raport al Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică scoate la iveală o situaţie îngrijorătoare. Astfel, potrivit raportului INSP, 43,8% din totalul cazurilor de persoane infectate cu noul coronavirus s-au înregistrat în ultimele 14 zile în judeţele Suceava, Botoşani, Arad, Bihor şi municipiul Bucureşti.

De asemenea, 48,5% din totalul deceselor au fost înregistrate în Suceava, Hunedoara, Arad, Bucureşti, Galaţi. Potrivit sursei citate, în trei judeţe se înregistrează o incidenţă aparentă mai mare de 50 de persoane infectate la 100.000 locuitori. Conform raportării, unul din nouă cazuri a fost înregistrat la personal medical.

73,5% din decese au fost la persoane peste 60 ani şi 64,4% din decese au fost la bărbaţi.

Aceeaşi raportare arată că 86,4% din decedaţi aveau cel puţin o comorbiditate.

La nivel naţional, până ieri, au fost confirmate 11.978 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.569 au fost declarate vindecate şi externate.

Bilanţul deceselor a ajuns, pe teritoriul României, până la închiderea ediţiei, la 685.

 

TELEFOANE UTILE ÎN CONTEXTUL PANDEMIEI DE CORONAVIRUS

 

– Persoanele din municipiul Botoşani izolate la domiciliu care nu au aparţinători care să le asigure aprovizionarea cu alimente, medicamente şi bunuri – 0231/502200 sau 0372/316724.

– Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Botoşani: 0231/508.155

– Cazurile de persoane care încalcă izolarea sau carantina pot fi reclamate la 112

– Număr naţional Telverde informaţii despre coronavirus, nu pentru urgenţe – 0800.800.358

– Cadrele didactice, elevii, părinţii care doresc în această perioadă consiliere gratuită – 0771.141.767 şi 0771.141.750 (sau pot scrie specialiştilor la adresa de e-mail proactaedu@gmail.com)

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
13.2 ° C
13.3 °
11 °
88 %
4.1kmh
100 %
mie
15 °
joi
16 °
vin
20 °
sâm
17 °
Dum
16 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Bine că începe campania și trebuie să strângă corturile că cine știe cum ajunge săracul om.

EDITORIAL

Suntem în campanie electorală și mesajele curg gârlă din toate părțile. Problema e că sunt cam lipsite de substanță, din categoria „am marcat și...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...