sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPrima PaginăCovid-19 pierde din forţă la Botoşani

Covid-19 pierde din forţă la Botoşani

♦ După câteva luni de coşmar, Botoşani îşi consolidează poziţia de zonă verde la nivel naţional în privinţa noilor cazuri de coronavirus
♦ Media zilnică a infectărilor a coborât sub cinci cazuri pe zi, având un trend descrescător şi faţă de luna anterioară, când aceasta depăşea şase cazuri

Judeţul Botoşani a devenit printre cele mai performante în lupta cu nemilosul virus SARS-CoV-2. O arată şi statisticile care susţin pe deplin statutul de „judeţ verde” câştigat săptămâna trecută după o lungă perioadă în care cazurile de îmbolnăviri de Covid-19 au continuat să scadă.

Şi în cea de a treia lună a stării de alertă s-a înregistrat o îmbunătăţire a situaţiei epidemiologice, panta descendentă începută cu două luni în urmă continuând, chiar dacă şi-a mai pierdut din accentuare. Astfel, în perioada 15 iulie – 14 august s-au înregistrat 144 de cazuri, cu 41 mai puţine decât cu o lună în urmă. Numărul este cel mai mic înregistrat în Botoşani de la debutul pandemiei, în perioada 15 martie – 14 aprilie înregistrându-se 248 de cazuri, în luna de vârf, 15 aprilie – 14 mai, 390 de cazuri, iar în prima lună a stării de alertă – 259 de cazuri.

Mii de teste

Situaţia este cu atât mai îmbucurătoare, cu cât în perioada de referinţă, 15 iulie – 14 august, au fost testate 5.141 de persoane unice cu aproximativ 800 mai mult decât cu o lună în urmă. De altfel, numărul total al testelor a fost mult mai mare, acesta ajungând la 7.153. Astfel, se poate afirma că incidenţa noilor cazurilor a scăzut la 2,8% în cazul testelor unice şi la 4,5% la total cazuri pozitive, unde includem şi retestările.

Testele majorităţii botoşănenilor depistaţi pozitiv au fost prelucrate la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Mavromati”, adică 129, în timp ce 15 cazuri pozitive au fost puse în evidenţă de laboratoarele private. Acestea din urmă s-au înregistrat în special în rândul persoanelor care doreau să plece în concedii în străinătate şi care s-au testat pentru a obţine acel certificat Covid. Din păcate, rezultatele pozitive au dus la amânarea concediilor.

Majoritatea noilor cazuri s-au raportat la categoria de vârstă 19-65 de ani – 101 cazuri, în timp ce peste 65 de ani au fost depistate 37 de persoane bolnave de Covid. De asemenea, în ultimele 30 de zile s-au îmbolnăvit de această boală şi şase copii, dintre care unul cu vârsta mai mică de patru ani.

Media zilnică a coborât sub cinci cazuri

Media zilnică a infectărilor a coborât sub cinci cazuri pe zi, având un trend descrescător şi faţă de luna anterioară, când aceasta depăşea şase cazuri. Ultima jumătate a lunii iulie a avut o medie de 5,1 cazuri pe zi, în timp ce în primele două săptămâni s-au înregistrat, în medie patru cazuri pe zi. Chiar dacă este un trend uşor descrescător, acesta nu este unul liniar, ci mai degrabă seamă cu o coborâre uşoară în dinţi de fierăstrău, în sensul că avem zile cu multe cazuri şi zile în care numărul cazurilor noi este scăzut.

Medicul Monica Adăscăliţei, directorul interimar al Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Botoşani, pune această situaţie pe seama perioadei de concedii. „Foarte mulţi dintre cei pozitivi s-au întors din vacanţe sau din weekend-uri petrecute la munte sau mare. În perioada aceasta de vacanţă toţi avem tendinţa de a lăsa garda jos, iar acest lucru ne poate costa grav”, a declarat Monica Adăscăliţei.

De altfel, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) a decis ca toţi bugetarii care se întorc din concedii sau vacanţe să dea o declaraţie pe proprie răspundere dacă au fost sau nu în zone cu risc epidemiologic ridicat sau au avut contact cu persoane depistate pozitiv la SARS-CoV-2.

Nunţile şi cumătriile au devenit surse de infectare

O altă sursă de infectare o reprezintă nunţile şi cumătriile, la care a început să se depăşească numărul maxim de participanţi stabilit de autorităţi. „Aici avem cele mai mari probleme. Oamenii au început să mintă în anchetele epidemiologice, în sensul că ne ascundă că au fost la diferite petreceri. Aflăm ulterior şi ei riscă să se aleagă cu dosare penale. În plus, trebuie să se gândească şi la faptul că îi pun şi pe cei dragi în pericol”, a mai declarat şefa DSP.

Acesta a mai declarat că va cere în CJSU să se reia controalele în pieţe, târguri şi în zonele pietonale pentru că a observat că se poartă tot mai puţin masca. „Dacă nu avem noi grijă să ne protejăm, cine să aibă? Noi trebuie să fim un pic conştienţi şi să ne luăm minimele măsuri de precauţie”, a conchis medicul.

Zilele cele mai negre ale celei de a treia luni a stării de alertă au fost 28 iulie, cu 11 cazuri, 25 iulie, 1 şi 12 august câte opt cazuri. Trebuie spus că au fost şi trei zile, 16 iulie, 1 şi 9 august, în care s-a înregistrat câte un singur caz pozitiv. În zilele de 18 şi 31 iulie, respectiv 6 şi 14 august s-au înregistrat câte două cazuri pozitive.

A scăzut şi numărul deceselor

O curbă similară noilor cazuri de infectare a fost desenată în perioada 15 iunie – 14 iulie şi în cazul deceselor atribuite Covid-19. Astfel, în cea de a treia lună de stare de alertă, la Botoşani, au fost nouă decese atribuite Covid-19 faţă de 17, câte au fost înregistrate cu o lună în urmă.

În cele două luni de stare de urgenţă, 15 martie – 14 aprilie, respectiv 15 aprilie – 14 mai, au fost 13, respectiv 27 de persoane răpuse de virusul care face ravagii în întreaga lume. În perioada 15 mai – 14 iunie au fost 23.

Cinci dintre decesele înregistrate în ultima lună au fost la femei, iar patru la bărbaţi, păstrând astfel corelaţia cu proporţia noilor cazuri înregistrate pe sexe, adică 78 de femei şi 66 de bărbaţi. Toate decesele au survenit la persoane cu vârste de peste 60 de ani. Cele mai multe, cinci, au fost la categoria de vârstă 60-69 de ani, în timp ce câte unu s-a înregistrat la categoriile de vârstă 70-79 de ani, respectiv peste 90 de ani. De asemenea, au murit de Covid două persoane cu vârste cuprinse între 80 şi 89 de ani.

Doi botoşăneni pozitivi au refuzat internarea

În cea de a treia lună a stării de urgenţă au fost şi două persoane depistate pozitiv care au refuzat, pe proprie răspundere, internarea în spital. De asemenea, 87 de persoane bolnave de Covid-19, dar asimptomatice, au fost externare după 10 zile, în timp ce alte 63 de persoane asimptomatice au fost externate cu rezultate pozitive, în baza noilor reglementări în vigoare.

În perioada 15 iulie – 14 august au mai fost externate din spital şi nouă persoane cărora le-au ieşit consecutiv două teste PCR negative şi alte 38 declarate vindecate după 14 zile.

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...