sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPrima PaginăDragoste bolnavă plătită cu viaţa

Dragoste bolnavă plătită cu viaţa

- Două femei din judeţ şi-au pierdut viaţa într-un mod cumplit după ce au căzut victime violenţei
- În ambele cazuri cei care au sunat la 112 au fost partenerii de viaţă ai acestora, iar poliţiştii au demarat anchete

Două femei, în vârstă de 37 şi respectiv 39 de ani, din judeţ, şi-au pierdut viaţa în mod tragic în aceste zile. Ambele au fost bătute de soţii lor şi au decedat la scurt timp.

Primul caz este al unei femei din apropiere de Dorohoi. Aceasta a zăcut în comă după o hemoragie intracerebrală şi a murit la două zile după internare. Tragedia a avut loc în weekend, cel care a apelat serviciul 112 fiind chiar soţul femeii, de aceeaşi vârstă cu ea. Bărbatul a solicitat ajutorul cadrelor medicale, spunând că soţia lui era inconştientă. Aceasta a fost preluată de o ambulanţă şi a fost transportată la Spitalul Dorohoi în comă. Ulterior medicii de acolo au solicitat transferul ei la Botoşani, din cauza stări grave în care era.

Femeia a fost trimisă la Spitalul Judeţean de Urgenţă, însă, din păcate, starea ei era mult prea gravă, pentru ca medicii să mai poată face ceva. Cadrele medicale au sesizat, însă, în urma investigaţiilor efectuate, că aceasta prezenta numeroase urme ale unei agresiuni. „Pacienta a ajuns în serviciul nostru în stare gravă, prezentând un traumatism cranian acut sever, hemoragie intracerebrală şi policontuzionată. A fost intubată şi internată pe secţia de reanimare. Din păcate a intrat în stop cardio-respirator, la scurt timp survenind decesul”, a precizat un medic din cadrul UPU-SMURD.

Cele descoperite de medici au fost comunicate poliţiştilor, care au solicitat efectuarea unei autopsii, prin care să se stabilească exact cauza decesului, fiind deschis un dosar pentru violenţă în familie.

 Caz similar la Frumuşica

La doar o zi distanţă, o femeie de 39 de ani din Frumuşica, a fost găsită moartă în casă, prezentând urme de violenţă. Iniţial poliţiştii au crezut că este vorba despre o moarte naturală, deşi era vorba de tânără. Cel care a sunat la 112 a fost chiar soţul femeii, în vârstă de 35 de ani. Acesta le-a spus operatorilor că o găsise pe femeie căzută în casă, fără suflare.

Cadrele medicale de la Ambulanţă au observat însă mai multe urme de violenţă pe corpul femeii. „Pacienta prezenta numeroase contuzii la nivelul întregului corp. A fost constatat decesul, fiind anunţate şi organele de anchetă”, a precizat un asistent din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Botoşani.

Cazul a intrat ulterior în atenţia Poliţiei, care a demarat o anchetă, fiind solicitat un raport medico-legal, mai ales că femeia nu era cunoscută ca suferind de vreo afecţiune cronică. În urma autopsiei, temerile cadrelor medicale s-au adeverit.

Femeia prezenta urmele unui traumatism cranian sever. În urma raportului legiştilor, încadrarea cazului s-a schimbat din violenţă în familie, în lovituri cauzatoare de moarte. Cazul a fost declinat Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, care a început o anchetă pentru a se stabili cu exactitate modul în care a avut loc decesul.

Femeie ucisă cu toporul de partenerul de viaţă

Din păcate, cazuri tot mai grave ies la iveală în ultima perioadă, femei tinere căzând victime violenţei partenerilor de viaţă. O cauză este şi incapacitatea lor de a lua măsuri şi de a-i părăsi. Aşa s-a întâmplat la începutul lunii la Corlăteni, când o femei de 62 de ani a fost ucisă cu toporul de partenerul ei de viaţă. Aceasta îl iertase cu câteva luni mai devreme după ce îi făcuse plângere pentru violenţă în familie.

Cu exact o lună mai devreme, un caz aproape asemănător a avut loc în Truşeşti. O femeie care îşi iertase de mai multe oi iubitul după ce a bătut-o şi ameninţat-o, a fost atacată de acesta cu un cuţit şi înjunghiată în spate de mai multe ori. Ulterior, speriat de ce a făcut, bărbatul s-a aruncat în faţa unui tren.

Statistică făcută de poliţişti

Faptul că botoşănenii devin din ce în ce mai violenţi, reiese şi dintr-o analiză efectuată de poliţiştii botoşăneni pe cazuistica înregistrată anul trecut. Potrivit IPJ, pe parcursul anului 2019, poliţiştii au intervenit la 1.260 de cazuri de violenţă în familie. Dintre acestea 230 au necesitat emiterea ordinului de protecţie provizoriu. Acest lucru înseamnă o medie de trei intervenţii în fiecare zi. Însă, dacă se ia în calcul faptul că în multe cazuri partenerii agresaţi nu sesizează autorităţile, fenomenul capătă amploare. „Ponderea infracţiunilor este deţinută de cele de lovire sau alte violenţe (739), iar după locul comiterii faptelor de violenţă domestică, 794 au avut loc în mediul rural, iar 466 în mediul urban”, se arată în documentul IPJ.

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
6.9 ° C
7.2 °
5.5 °
95 %
1.4kmh
17 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
7 °
mar
10 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...