spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPrima PaginăDivorţ urmat de opt ani de anchete

Divorţ urmat de opt ani de anchete

♦ Primul caz de hărţuire de la Botoşani a fost înecat în anchete şi procese, dar cel vizat tot a fost scos bun de plată
♦ Scăpat de acuzaţiile de hărţuire, care s-au prescris, inculpatul a fost găsit vinovat şi condamnat pentru inducerea în eroare a organelor judiciare şi are de plătit daune

Unul dintre cele mai vechi cazuri de hărţuire de la Botoşani s-a terminat cu un verdict neaşteptat – încetarea procesului penal. Asta pentru că, de la comiterea faptelor şi până la pronunţarea sentinţei, a trecut mult prea mult timp, iar faptele s-au prescris. În schimb, botoşăneanul acuzat de hărţuire a fost condamnat pentru o altă faptă – inducerea în eroare a organelor judiciare. În războiul lui cu fosta soţie, botoşăneanul a făcut un noian de reclamaţii pe la mai multe instituţii ale statului.

Chiar dacă a scăpat de acuzaţia de hărţuire, bărbatul s-a ales totuşi cu o „notă de plată”. A fost obligat de instanţă să plătească daune morale celor pe care i-a reclamat nejustificat.

Coşmar început după divorţ

Povestea îşi are începutul în februarie 2012, când Mariana şi Ovidiu H. au divorţat, femeia hotărând să se implice într-o afacere proprie. Doar că ce a urmat nu a anticipat nicio secundă. Pentru a se răzbuna, fostul soţ i-a făcut nu mai puţin de 10 plângeri penale, acuzând-o de o sumedenie de infracţiuni, de la furt, abuz de încredere, înşelăciune, gestiune frauduloasă, abandon de familie, rele tratamente aplicate minorului, până la trafic de influenţă, dare de mită, ori violarea secretului corespondenţei.

Ba mai mult, bărbatul a început să o urmărească şi să o filmeze pe stradă. În disperare de cauză, femeia a cerut ordin de protecţie.

Când a văzut că plângerile lui nu au dus la trimiterea în judecată a fostei soţii, Ovidiu H. s-a îndreptat şi împotriva unui poliţist, pe care l-a acuzat de fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals, neglijenţă în serviciu, abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului.

Acuzaţii respinse în instanţă

Aşa se face că bărbatul a ajuns să fie acuzat de hărţuire şi inducerea în eroare a organelor judiciare, fiind primul caz de acest gen după ce hărţuirea a fost recunoscută ca infracţiune. Trimis în judecată în 2017, botoşăneanul a respins toate acuzaţiile şi s-a declarat nevinovat, susţinând că nu a făcut decât să-şi exercite dreptul la petiţie.

Procesul s-a derulat mai întâi la Judecătoria Botoşani, iar mai apoi la Curtea de Apel Suceava, însă, în momentul în care au trebuit să dea verdictul, magistraţii au realizat că între timp a intervenit prescripţia răspunderii penale în ceea ce priveşte hărţuirea.

În schimb, Ovidiu H. a fost condamnat la nouă luni de închisoare pentru inducerea în eroare a organelor judiciare. În plus, el a fost obligat să-i plătească fostei soţii daune morale de 2.000 de euro şi de 3.000 de lei poliţistului pe care l-a acuzat pe nedrept de acte de corupţie.

Sentinţa definitivă a fost pronunţată la sfârşitul lunii trecute, botoşăneanul urmând să fie supus timp de doi ani unor măsuri de supraveghere. Magistraţii i-au atras însă atenţia că, dacă nu va plăti daunele şi nu va respecta măsurile impuse de instanţă, ori va comite o altă infracţiune în acest interval, el riscă să ajungă la puşcărie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.9 ° C
10 °
8.2 °
97 %
1.3kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
15 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

  Visul american poate fi trăit oriunde. Chiar dacă e mai mic şi mai gârbovit.

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Nu bârfesc, nu-s cârcotaș Dar vă spun, cunosc un domn De aicea din oraș Care-i treaz numai ... în somn ! Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...