vineri, iulie 11, 2025
AcasăPrima PaginăSpitale suprasolicitate în plină pandemie

Spitale suprasolicitate în plină pandemie

♦ Secţiile Covid ale Spitalului Judeţean dau pe afară de bolnavi, dar şi pe celelalte sunt foarte mulţi pacienţi
♦ Deşi se spunea că spitalele sunt ţinute goale în aşteptarea pacienţilor Covid, realitatea este cu totul alta

Aproape două treimi din blocul central al celei mai mari unităţi sanitare din judeţ este plin cu pacienţi. Astfel, deşi în perioada Sărbătorilor numărul internărilor scade, pacienţii care au nevoie de operaţii continuă să fie unul ridicat. Astfel, clădirea de pe Strada Marchian, considerată clădirea principală a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) este plină la mai bine de două treimi din capacitate, în timp ce celelalte secţii exterioare, precum Maternitatea, Pediatria sau Psihiatria sunt aproape la capacitate maximă.

„Din cauza normelor impuse de pandemie, în prezent, numărul total de paturi pe care se pot efectua internări în blocul central al Spitalului Judeţean este de 336. Peste 250 de pacienţi sunt în prezent internaţi, atât pe secţii covid cât şi non-covid”, a precizat Ioan Asaftei, purtătorul de cuvânt al SJU Botoşani.

Toţi pacienţii sunt testaţi la internare

În primăvară, după ce sute de cadre medicale s-au infectat nu noul coronavirus, SJU a fost transformat în Spital Covid şi s-a ocupat exclusiv cu tratarea acestui tip de bolnavi. Deschiderea majorităţii secţiilor, mai ales cele chirurgicale, s-a impus în vară, după ce tot mai mulţi pacienţi botoşăneni aveau nevoie de intervenţii chirurgicale. Pentru ca acest lucru să fie posibil s-a luat decizia ca toţi bolnavii care se internează în Spitalul Judeţean să fie testaţi, înainte de internare. Dacă este vorba de cazuri grave, medicii nu mai aşteaptă, însă, rezultatele testelor.

„Cazurile care nu reprezintă urgenţe chirurgicale sunt internate conform unor programări”

„În prezent cazurile care nu reprezintă urgenţe chirurgicale sunt internate conform unor programări. Urgenţele sunt tratate ca atare, cei care ajung la noi în stare gravă sunt imediat internaţi şi operaţi. Dacă vorbim de accidente, traume grave, hemoragii sau alte afecţiuni, se intervine, ulterior fiind internaţi pe secţii de suspecţi covid, până la venirea rezultatului de la testul PCR făcut la internare”, a spus un medic din cadrul SJU.

Etajele şapte şi opt se ocupă de pacienţii care au nevoie de diferite intervenţii chirurgicale sau ortopedice, cum ar fi secţia de chirurgie generală, ortopedie, ORL, oftalmologie, chirurgie plastică şi reparatorie, urologie sau neurologie. Secţiile medicale, precum cardiologia, diabetul, sau medicină internă, ocupă primele două etaje ale unităţii sanitare, în timp ce etajele intermediare sunt ocupate de secţii care sunt destinate pacienţilor cu covid sau cei cu suspiciune de covid, care aşteaptă acolo până la venirea rezultatelor testărilor.

Secţii Covid pline până la refuz

Situaţia este radical opusă în ceea ce priveşte secţiile destinate pacienţilor bolnavi de COVID19, care sunt plină până la refuz. Din acest motiv, miercuri încă o secţia a fost transformată în secţie covid, pentru a putea interna mai mulţi pacienţi cu forme grave ale acestei boli. Astfel, la o lună după ce secţiile de la etajul IV al Spitalului Judeţean au fost mutate şi au lăsat loc saloanelor covid, acum şi etajul V a căpătat aceeaşi destinaţie. Toate secţiile de la cele două etaje vor fi mutate, cu număr redus de paturi, la etajul şase, în cadrul secţiei de chirurgie generală. Astfel, jumătate va fi destinată pacienţilor chirurgicali, iar jumătate pentru pacienţii cu afecţiuni ORL, oftalmologie, chirurgie plastică, urologie şi neurologie.

Săptămâna trecută, 52 de paturi erau alocate bolnavilor covid, care sufereau şi de alte afecţiuni medicale şi care avea nevoie de îngrijirea specialiştilor. Alte 33 de paturi erau destinate pacienţilor cu suspiciune de covid, care trebuiau internaţi în regim de urgenţă, până la sosirea rezultatelor testului PCR.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
21.6 ° C
22.2 °
21.6 °
50 %
3kmh
95 %
vin
24 °
S
26 °
D
30 °
lun
34 °
mar
30 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Un semn clar că şi pe trecere trebuie să fii cu ochii-n patru să n-o păţeşti.  

EDITORIAL

Trăim niște vremuri în care manipularea prin „framing” este atât de perfid utilizată de diverse entități sau persoane „de bine” încât, în cazul minților...

EPIGRAMA ZILEI

La cât de mulți a arestat Gânditu-m-am că s-ar putea Să aibă ADN schimbat În ... DNA!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...