vineri, aprilie 19, 2024
AcasăPrima PaginăBebeluș născut acasă după indicații la telefon

Bebeluș născut acasă după indicații la telefon

♦ O tânără de doar 21 de ani a adus pe lume cel de-al patrulea bebeluş al său acasă, iar sarcina sa nu a fost urmărită de nici un medic 
♦ Medicii atrag atenţia că naşterile premature, şi în afara spitalului, sunt un fapt des întâlnit în luna decembrie, înainte de sărbători, deoarece gravidele vor să pregătească gospodăria şi fac exces de efort fizic declanşând naşterea mai repede

Deşi la final de an 2020, unele botoşănence continuă să îi uimească pe medici prin nepăsarea cu care îşi tratează bebeluşii, încă dinainte ca aceştia să vină pe lume. O tânără, în vârstă de doar 21 de ani, din judeţul Botoşani, a ajuns în weekend la Maternitate împreună cu bebeluşul său, după ce a dat naştere acasă, asistată doar de membrii familiei.

Femeia a fost preluată cu o ambulanţă cu tot cu nou născut, un băieţel de 2190 de grame, care, în ciuda condiţiilor în care a venit pe lume, a ajuns la spital în stare bună. Mai mult, sarcina nu era observată de niciun medic specialist, femeia nefiind în evidenţe, din acest motiv, deşi era la al patrulea copil.

Cea care a sunat la 112 a fost chiar mama tinerei, după ce aceasta a început să aibă dureri foarte mari.

Fata s-a pus în pat şi nu se mai putea mişca din cauză că intrase în travaliu. În acest context o ambulanţă a fost dirijată înspre comuna Suliţa, de unde era tânăra. Femeia a primit, prin telefon, un set minim de indicaţii de la cei de la Ambulanţă, pentru a-şi asista copila până la sosirea echipajului medical.

Bebeluşul a ajuns la spital în stare bună

Când cei de la Ambulanţă au ajuns la locul solicitării, au fost nevoiţi să aducă la spital doi pacienţi, nu unul, pentru că tânăra a dat naştere acasă celui de-al patrulea copil.

Deşi venit pe lume înainte de termen, după o sarcină de 34 de săptămâni, băieţelul era în stare bună când a ajuns la spital.

„Din fericire este un nou născut care, în ciuda patologiei, nu pune probleme de sănătate. Este echilibrat cardio-pulmonar, fără necesar de suport respirator, primeşte alimentaţie normală şi are o toleranţă digestivă bună”, a precizat medicul primar în neonatologie Carmen Zaboloteanu, şeful secţiei neonatologie din cadrul Maternităţii Botoşani.

Cazuri similare în judeţ

Potrivit specialiştilor, naşterile premature, şi în afara spitalului, sunt un fapt des întâlnit în luna decembrie, înainte de sărbători, deoarece gravidele vor să pregătească gospodăria pentru sărbători şi fac exces de efort fizic şi declanşează naşterea mai repede şi de multe ori nu reuşesc să ajungă la spital.

Cazul nu este nici pe departe unul singular, de multe ori tinerele născând chiar pe marginea drumului sau în ambulanţă. Unul dintre cele mai surprinzătoare exemple a fost în vara anului trecut, când o femeie din judeţ a ajuns la spital chiar în ultimele secunde de travaliu. Practic au durat zece minute de la prezentarea ei până când se afla în sala de operaţii pentru a naşte. Surpriza, atât pentru mămică, dar şi pentru medici, a fost în momentul naşterii, când pe lume au venit nu unul, ci doi bebeluşi. Două fetiţe de 1.800 şi 1.900 de grame cu mult sub greutatea normală.

Motivul principal pentru surpriza tuturor a fost faptul că mama, care mai are trei copii acasă, nu a mers deloc la medic pe parcursul celor nouă luni de sarcină, iar când a ajuns, medicii nu au mai putut să îi facă ecografie, fiind declanşată deja naşterea, femeia ştiind că urma să aducă pe lume un copil, nu doi.

Potrivit statisticilor, aproape jumătate dintre sarcinile femeilor din mediul rural nu sunt monitorizate de medici. Asta face şi ca rata mortalităţii infantile să rămână în Botoşani cea mai mare din România şi de aproape patru ori mai mare decât media Europei.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
4 ° C
4.6 °
1.6 °
80 %
1.8kmh
67 %
vin
11 °
sâm
15 °
Dum
9 °
lun
12 °
mar
13 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Senatorul Trufin arată pe unde se poate ieși cel mai rapid din județ. Nu acum, în viitor, evident.

EDITORIAL

Ca la fiecare patru ani, înainte de începerea cursei electorale, stâlpii electrici ai județelor, în special cei din orașe, s-au umplut cu postere cu...

EPIGRAMA ZILEI

Găina bătrână Face ciorba bună, Puica tinerea Face ce vrea ea!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...