vineri, martie 29, 2024
AcasăPrima PaginăAglomeraţie fără sfârşit la Permise

Aglomeraţie fără sfârşit la Permise

♦ Serviciul de permise și înmatriculări este luat zilnic cu asalt chiar şi în plină pandemie, zeci de oameni înghesuindu-se pe treptele instituţiei.  
♦ Afluxul de oameni care se vedea în urmă cu câţiva ani se repetă de multe ori şi în plină pandemie, când restricţiile sunt la ordinea zilei

Zeci de oameni sunt nevoiți să stea la coadă, zilnic, la Serviciul de permise și înmatriculări auto,  pentru obținerea permisului de conducere, pentru a înscrie mașinile în circulație sau pentru a da proba teoretică a examenului auto. Asta pentru că autoritățile locale nu au reușit să găsească vreo soluție pentru a veni în sprijinul oamenilor și a funcționarilor care lucrează aici.

Aproape că nu este zi în care la intrarea în sediul instituției să nu se formeze cozi sau grupuri de zeci de oameni. De dimineață până la închiderea programului, ghișeele Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatricularea Vehiculelor (SPCRPCÎV) sunt foarte aglomerate. Mai mult, în sediul instituției nu intră doar oamenii care s-au programat online, ci și cei care vin în ziua respectivă cu diverse probleme personale, cum ar fi depunerea dosarelor pentru programări în vederea susținerii examenului auto sau pentru reexaminare.

„Cei de la ghișeu își fac treaba. Eu am avut programare la ora 11 pentru numere definitive, iar în aceeași zi la ora 13.30 le-am primit. Nu ai ce să le reproșezi funcționarilor, dar se așteaptă afară pentru că se intră pe rând”, a povestit V.D.

Situaţie generată de numărul mare de solicitări

De partea cealaltă, angajații SPCRPCÎV spun că situația este generată de numărul mare de solicitări, dar și de măsurile impuse pentru a preveni răspândirea infecției cu SARS-CoV-2. Astfel, în sediul instituției nu se pot afla simultan mai mult de 20 de oameni.

„Cererile adresate serviciului sunt preluate atât în baza programărilor online, cât și direct la ghișeu. Accesul în incinta instituției se face controlat și cu respectarea măsurilor de protecție, iar uneori lucrăm și peste program pentru a prelua toate solicitările”, spun angajații SPCRPCÎV, care au adăugat că permisele de conducere și autorizațiile de circulație provizorie care expiră în perioada stării de alertă sunt în continuare valabile cât timp se prelungește această stare, plus pe o perioadă de încă 90 de zile la încetarea acesteia.

„Avem promisiunea că se vor mai face angajări”

Statistic vorbind, Serviciul de Permise este una dintre cele mai aglomerate instituții publice din Botoșani, ca urmare a serviciilor de larg interes pe care le oferă populației. De altfel, prefectul județului, Dan Nechifor, spune că de vină pentru aglomerația de aici ar fi adresabilitatea foarte mare. Astfel, SPCRPCÎV este singura unitate din județ care se ocupă de problemele șoferilor și a deținătorilor de mașini. „Vorbim de un număr extrem de mare de posesori de permis și de autovehicule. De aceea este și această cerere foarte mare și această presiune foarte mare pe acest serviciu”, crede prefectul județului, Dan Nechifor.

În încercarea de a găsi o soluție, anul trecut a fost deschis un punct de lucru la Dorohoi, care funcționează două zile pe săptămână, marțea și joia, însă activitatea este asigurată tot de personalul de la Botoșani.

„Avem promisiunea că anul acesta se vor mai face angajări. Este vorba de trei posturi pentru punctul de lucru de la Dorohoi. Hotărârea de guvern privind înființarea acestor posturi și dotarea punctului de lucru cu toată aparatura necesară se află deja în dezbatere publică. Sperăm ca, odată cu aceste angajări, situația se va schimba. Toate solicitările din partea populației din zona de nord vest a județului vor fi preluate de punctul de lucru de la Dorohoi și atunci sediul de la Botoșani nu va mai fi suprasolicitat. Asta pentru că în prezent, chiar dacă se lucrează la Dorohoi, acolo nu se desfășoară decât activitatea cu publicul întrucât, din cauza lipsei echipamentelor, toate documentele și procedurile sunt realizate tot la sediul din Botoșani”, a explicat prefectul Dan Nechifor.

 

 

 

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
14.4 ° C
14.6 °
13.8 °
44 %
9.7kmh
13 %
vin
19 °
sâm
25 °
Dum
26 °
lun
27 °
mar
18 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nici hoții nu-s dezamăgiți și rămâi și tu cu mașina întreagă.

EDITORIAL

În avalanșa de știri, săptămâna trecută una a trecut aproape neobservată. Este vorba de anunțul făcut de Doina Federovici, președinta consiliului județean, că nu...

EPIGRAMA ZILEI

Drag mi-a fost calul bălan Și pe badea în Merțan Drag mi-e badea și în car Dacă e ... milionar!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...