spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăPrima PaginăCrimă din cauza unui telefon (video)

Crimă din cauza unui telefon (video)

Un bărbat, în vârstă de 44 de ani, a avut parte de o moarte cumplită, după ce a fost bătut crunt din cauza unui telefon mobil. Victima locuia în Tulbureni, într-o casă fără electricitate şi obişnuia să meargă la un vecin, unde se mai uita la televizor. Aşa s-a întâmplat şi sâmbătă seară, când bărbatul a consumat băuturi alcoolice, după care a mers la vecinul lui. Doar că acolo s-a întâlnit cu un alt localnic, căruia i-ar fi furat un telefon, în urmă cu o săptămână. Între cei doi a izbucnit un conflict, iar cel păgubit de telefon, în vârstă de 52 de ani, şi-a atacat victima cu pumnii peste faţă.

„I-ar fi luat telefonul acum vreo săptămână. Şi acum l-a lovit cu pumnii peste faţă. L-a buşit sângele pe nas. El aseară a ieşit afară din casă, am crezut că pleacă la el. Nu am mai ieşit să îl conduc. Azi dimineaţă când am ieşit, l-am văzut căzut. Mai mişca, dar horcăia, aşa. Nu l-am atins. La scurt timp a murit. Nu mai respira. Am sunat la 112”, a povestit proprietarul casei unde a avut loc nenorocirea.

Cadrele medicale nu au mai putut face nimic

La faţa locului a ajuns în scurt timp un echipaj cu medic al Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SJA), însă pentru victimă nu s-a mai putut face nimic. Bărbatul era căzut cu faţa în sus, fără suflare şi cu sânge pe faţă. „Am fost solicitaţi pentru o persoană găsită decedată, care prezenta un traumatism crano-facial vechi de aproximativ 12 ore, cu multiple escoriaţii şi echimoze în zona feţei, epistaxis anterior, escoriaţii pe membrele superioare şi hemitoracele stâng”, a precizat medicul Eduard Gurău, din cadrul SJA Botoşani.

Agresor audiat de poliţişti

Potrivit martorilor, agresorul a recunoscut că şi-a atacat victima sâmbătă seară. „I-a dat câţiva pumni peste faţă, i-a distrus faţa complet”, a mai povestit proprietarul casei.

Agresorul a fost ulterior preluat de poliţişti, urmând să fie audiat cu privire la cele petrecute, însă, nu va putea fi pus sub acuzare deocamdată. „Cercetările sunt efectuate pentru infracţiunea de moarte suspectă. A fost solicitată efectuarea unei autopsii, iar în funcţie de rezultatele acesteia vor fi luate măsurile care se impun”, a precizat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
20.6 ° C
20.6 °
19.9 °
39 %
4.5kmh
0 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
22 °
vin
22 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

  Antrenorul FC Botoșani cățărat pe gard pentru ultimele indicații la meciul cu Dinamo.

EDITORIAL

De când am intrat în Uniunea Europeană banii au curs gârlă, mult peste 70 de miliarde de euro, continuă să vină și vor mai...

EPIGRAMA ZILEI

S-a enervat și a urlat De s-a cutremurat orașul Când și-a găsit soțul în pat Cu ... iepurașul!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...