Reguli sanitare ignorate la o slujbă oficiată de protopop

♦ Direcţia de Sănătate Publică Botoşani, dar şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean s-au autosesizat după ce în presă au apărut imagini de la o slujbă la care au participat 120 de persoane, fără a fi respectate normele sanitare impuse din cauza pandemiei
♦ Slujba a avut loc la parohia „Sfântul Stelian” – Tudora II şi a fost oficiată de protopopul Petru Fercal, iar la eveniment au participat şi autorităţile locale din comună

0
SURSA FOTO: Ziarul de Iaşi

Autorităţile s-au autosesizat după o situaţie ieşită din comun ce a fost înregistrată duminica trecută în Parohia „Sfântul Stelian” – Tudora II, acolo unde aproximativ 120 de oameni au participat la o slujbă în biserică fără nicio regulă de protecţie respectată, oficiată de protopopul Petru Fercal.

Pe 18 aprilie, în a cincea duminică din postul mare, protopopul de Botoşani, Petru Fercal, alături de un sobor de preoţi, a ţinut o slujbă la Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul“ unde nu s-a respectat nicio măsură de protecţie în contextul pandemiei COVID-19. Conform inclusiv scrierilor de pe platforma Mitropoliei – doxologia.ro, în interiorul bisericii au fost 85 de enoriaşi şi 25 de membri ai corului.

Potrivit doxologia.ro, slujba a fost oficiată de către părintele Petru Fercal, protopop de Botoşani, alături de un sobor de preoţi. Aceeaşi sursă menţionează că la acest moment de rugăciune au mai luat parte 85 de enoriaşi ai Parohiei „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani şi 25 de membri ai Corului „Anastasis” al Parohiei Joldești, îndrumat de părintele Dumitraș Cristian. Paraclisul Maicii Domnului a fost urmat de slujba de pomenire pentru eroii neamului, pentru ctitori, pentru eroii din localitate și pentru toți cei dragi adormiți întru Domnul.

Autorităţi locale prezente la slujbă 

SURSA FOTO: Ziarul de Iaşi

De asemenea, pe platforma Mitropoliei se precizează că la cele două slujbe au mai asistat primarul comunei Tudora, Constantin Cocoreanu, viceprimarul Neculai Pachițanu, secretarul Constantin Niță și directorul Școlii din Tudora, Iulian Roșcăneanu.

Primarul comunei a spus că nu le putea interzice oamenilor să participe la slujbă, dar că preotul a pus la intrarea în biserica dezinfectant şi a oferit măşti de protecţie.

„Nu poţi să îi opreşti pe oameni. Biserica nu are mijloace de coerciţie şi să spună: tu nu vii azi la slujbă, că nu îţi dau voie! Părintele i-a avertizat că trebuie să poarte mască de protecţie. În biserică nu au fost peste 100 de persoane. Garantat asta! Foarte mulţi au stat afară. Acolo este o capelă, iar dacă îţi vin 40-50 de oameni, parcă stau ca sardelele acolo”, a spus Constantin Cocoreanu, primarul comunei Tudora.

Enoriaşii nu purtau măşti de protecţie 

Deşi purtarea măştii de protecţie este obligatorie atât în spaţiile publice închise, cât şi în cele deschise, iar normele sanitare în vigoare impun păstrarea unei distanţe, cei 100 de enoriaşi stăteau îngrămădiţi, fără să aibă nici 10 centimetri unul faţă de celălalt. Doar cinci sau 10 dintre cei prezenţi purtau măşti, iar aceştia făceau parte din echipa cu care s-a prezentat la biserică primarul comunei.

SURSA FOTO: Ziarul de Iaşi

Mai mult, după finalizarea slujbei Paraclisul Maicii Domnului, toţi cei prezenţi au fost invitaţi la o agapă, unde au stat la masă, fără măşti, în timp ce mai multe formaţii corale au prezentat „un program de cântări folk şi de cântări patriotice“. Spaţiul este clar foarte mic, doar unul dintre coruri având 25 de membri care se abia încăpeau printre mesele pline cu enoriaşi.

Direcţia de Sănătate Publică s-a autosesizat

Ca urmare a apariției în presă a imaginilor de la slujba de duminică Direcția de Sănătate Publică (DSP) Botoșani s-a autosesizat și va desfășura o anchetă, solicitând un punct de vedere din partea Protopopiatului.

„Facem precizarea că Serviciul de Sănătate Publică din cadrul DSP Botoșani a organizat la sediul Protopopiatului Botoșani, în data de 5 aprilie 2021, o instruire privind respectarea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1103/17.06.2020 pentru aprobarea regulilor privind accesul în lăcașele de cult, distanțarea minimă de siguranță și măsuri sanitare specifice pentru desfășurarea activităților religioase. S-a solicitat transmiterea unitară a acestor informații către toate cele 152 de lăcașuri de cult arondate Protopopiatului Botoșani.
Cu sprijinul Instituției Prefectului – Județul Botoșani vom organiza, din nou, o întâlnire cu reprezentanții Protopopiatului în cadrul căreia li se vor reaminti măsurile igienico-sanitare care trebuie respectate în perioada pandemiei”, au transmis reprezentanţii DSP.

Anchetă demarată şi de poliţie

De asemenea şi reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) au deschis o anchetă în acest sens. „Se efectuează verificări pentru identificarea persoanelor care au participat la acest eveniment, precum și pentru identificarea organizatorilor, urmand să dispunem măsuri pentru nerespectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă”, a declarat Delia Nenişcu, purtătorul de cuvânt al IPJ.

În biserică nu aveai unde să scapi un ac”

Cei care au participat la slujba religioasă recunosc că biserică era foarte aglomerată, dar spun că în comună lor nu a mai fost înregistrat de mult timp niciun caz de Covid 19. De altfel, potrivit statisticilor DSP, comună este una fără niciun caz activ de Covid de pe data de 12 aprilie. „Au fost mulţi copii în costume tradiţionale. Au fost şi mulţi preoţi. În biserică nu aveai unde să scapi un ac. La noi, în Tudora, nu prea s-au auzit de cazuri din astea de Covid. Preotul a vorbit despre protecţia împotriva covid, i-a rugat pe oameni să pună măşti”, a povestit unul din enoriaşii care a participat la slujba respectivă.

S-a încercat contactarea protopopului de Botoşani, prezent la acea slujbă misionară, cât şi a preotului paroh al bisericii pentru a-şi spune punctul de vedere, însa niciunul dintre ei nu a fost de găsit. Superiorii preotului au început o anchetă.

Mitropolia: „Un moment absolut regretabil“

Ziarul de Iaşi“ a solicitat un punct de vedere de la pr. Constantin Sturzu, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Acesta s-a arătat dezamăgit de decizia luată la nivel local, de a nu respecta regulile, şi a insistat asupra faptului că este o excepţie şi nu regula în ceea ce priveşte activitatea bisericilor în pandemie.

„Este mai mult decât regretabil ceea ce s-a întâmplat. Din punctul nostru de vedere este excepţia care confirmă regula. Avem şedinţe permanent, avem discuţii purtate pe grupuri de WhatsApp la nivel de protopopiat: preoţii sunt îndrumaţi mereu să vegheze să se respecte regulile şi cu siguranţă în cea mai mare parte se şi respectă aceste lucruri. Considerăm că este un caz izolat, am şi intervenit de altfel în acest caz, şi asta ne ajută să fim mai vigilenţi pe viitor. Este un moment absolut regretabil“, a declarat preotul Constantin Sturzu.

Acesta a declarat că speră ca la slujba de Înviere lucrurile să fie mult mai uşor de gestionat fiindcă slujbele vor fi în aer liber şi îndeamnă credincioşii să poarte mască de protecţie şi să respecte distanţa de siguranţă.

În articolulu publicat reprezentanţii Ziarului de Iaşi menţionează că, la scurt timp după ce au solicitat un punct de vedere de la Mitropolie, fotografiile cu marile adunări de oameni au dispărut de pe doxologia.ro şi de pe pagina de Facebook a parohiei. Mai mult decât atât, au dispărut şi postările făcute cu ocazia zilei de duminică.

Deja ai votat!