Vecini terorizaţi de un bărbat care şi-a transformat casa în ghenă de gunoi (video)

Locatarii unui bloc din Botoşani au ajuns să fie terorizaţi de un bărbat care şi-a transformat apartamentul în ghenă de gunoi. Oamenii spun că mirosul din apartamentul cu pricina, aflat într-un bloc de pe Aleea Parcului, a devenit, odată cu creşterea temperaturilor, insuportabil, şi se tem că s-ar putea îmbolnăvi din cauza focarului de infecţie. Disperaţi oamenii au cerut ajutorul autorităţilor, însă reprezentanţii instituţiilor ridică din umeri şi pasează responsabilitatea de la unii la alţii.

„A devenit de acum o problemă pentru cartier, nu doar pentru vecini. Mirosul din apartamentul de la etajul doi ajunge până în parcare. Pe palier când ajungi ţi se întoarce stomacul pe dos. Avem copii, se joacă pe aici, mi-e şi frică să nu ia vreo boală. Am mers peste tot, la asociaţie, DSP, la poliţie, la primărie, toţi ridică din umeri. Ne spun că e proprietar. Dar dacă e proprietar chiar să ne riscăm toţi sănătatea?”, se întreba în weekend un locatar, care a apelat, ca ultimă soluţie, la 112.

Când au ajuns la adresa indicată, echipele de intervenţie s-au îngrozit de condiţiile în care trăieşte botoşăneanul. Acesta a fost găsit dormind pe o saltea întinsă pe jos, cu materii fecale pe ea, iar toată casa era plină de gunoaie. În vârstă de 66 de ani, bărbatul, care are probleme cu alcoolul, stă singur, după ce cei doi copii ai săi l-au abandonat. În ciuda dezastrului din apartament, echipajele ajunse la faţa locului le-au explicat vecinilor că nu pot intra sau lua cu forţa o persoană din casă doar pentru că din apartamentul acesteia miroase urât.

 „Mirosea a putrefacţie. Am crezut că probabil o fi murit în casă. Au venit poliţia, ambulanţa, au văzut că e viu, l-au întrebat dacă vrea să meargă la spital, a refuzat şi ei au plecat. Au spus că nu pot face mai mult”, a spus un alt locatar.

„Primăria nu are calitate procesuală în astfel de situaţii”

În încercarea de a rezolva problema vecinii au depus sesizări la tot felul de instituţii, printre care se numără şi Primăria Botoşani.

„Primăria nu are calitate procesuală în astfel de situaţii. O acţiune în instanţă trebuie deschisă de către Asociaţie sau de către vecini. Tot asociaţia poate interveni să deschidă apartamentul, să facă curăţenie, dacă sunt avarii să le remedieze. Este o procedură specificată foarte clar în Legea Asociaţiilor de proprietari. Se face un proces verbal, se intervine şi se remediază situaţia”, a declarat primarul Cosmin Andrei.

Edilul a adăugat că o soluţie de avarie ar fi contactarea copiilor bărbatului, în speranţă că poate aceştia l-ar putea determina să facă ordine în locuinţă.

În aceeaşi situaţie ca şi primăria, sunt şi cei de la Direcţia de Sănătate Publică (DSP). Deşi este ameninţată sănătatea locatarilor din zonă, legea nu le permite celor de la DSP să facă mare lucru. „Noi nu avem pârghia necesară să intervenim, din punct de vedere legislativ. Putem doar direcţiona astfel de sesizări către alte instituţii, primărie, Garda de Mediu, Poliţie. Noi nu putem intra în domiciliul nimănui. Se fac notificări”, a spus medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani.

Asociaţia are pârghii pentru a interveni

Singura instituţie care poate interveni în astfel de situaţii este asociaţia de proprietari, care, conform legii, are toate pârghiile legale pentru a intra în apartament şi a face curăţenie.

„O soluţie imediată ar fi ca locatarii să contacteze asociaţia de proprietari, care are posibilitatea legală de a interveni în apartamentul acelei persoane. Cu ajutorul organelor statului se intră în acel apartament şi se face curăţenie”, a explicat Ioan Onuţu, şeful Poliţiei Locale Botoşani.

Instituţia pe care o reprezintă are, în momentul de faţă, cinci astfel de cazuri în lucru, toate identice. Oameni în vârstă, căzuţi în patima alcoolului şi abandonaţi de familie, care trăiesc într-o mizerie cruntă, iar cei mai mulţi dintre ei chiar adună gunoaie de afară şi le depozitează în casă, transformând apartamentul într-o veritabilă ghenă de gunoi.

Reprezentanţii asociaţiei nu vor să se implice

Deşi sunt singurii care pot face ceva, reprezentanţii Asociaţiei de proprietari numărul 18, de care aparţin locatarii în cauză, ridică, însă, din umeri.

O casieră a asociaţiei a explicat, pe un ton superior, că preşedinta este plecată în Anglia de două zile şi nu ştie când se va întoarce. Asta în condiţiile în care România este trecută pe lista portocalie, deci va rămâne acolo cel puţin zece zile.

În momentul în care i s-a explicat că asociaţia are puterea legală de a intra în apartamentul considerat focar de infecţie şi poate face toate demersurile legale, aceasta s-a arătat contrariată. „Şi ce, să mă duc eu să îi fac curat în casă?”, a întrebat femeia, care a ţinut să menţioneze că preşedinta asociaţiei este onorifică, deşi este plătită de această entitate.

Situaţie identică rezolvată în municipiu

Conform şefului Poliţiei Locale, o speţă similară a fost tratată într-un mod total diferit de către o altă asociaţie de proprietari din oraş. Astfel, Asociaţia numărul 1 a făcut demersuri pentru obţinerea unei ordonanţe preşedinţiale, cu ajutorul căreia s-a intrat în regim de urgenţă într-un apartament de pe strada Unirii, care constituia un pericol pentru sănătatea locatarilor, dar şi al proprietarului.

„Este o problemă la care asociaţia de proprietari poate face demersuri pentru obţinerea unei ordonanţe preşedinţiale. Am intrat în apartament, s-a igienizat pentru a nu exista pericolul de a îmbolnăvi locatarii. Se face o comisie, din partea Poliţiei, Poliţia Locală, asociaţia de proprietari, reprezentanţi ai locatarilor, se aduce o firmă de salubritate şi se face curăţenie”, a explicat Ioan Onuţu, directorul Poliţiei Locale.

Deja ai votat!