spot_img
vineri, aprilie 26, 2024
AcasăPrima PaginăBotoşăneanul care şi-a măcelărit familia rămâne după gratii

Botoşăneanul care şi-a măcelărit familia rămâne după gratii

Un botoșănean condamnat la închisoare pe viață, după ce și-a măcelărit familia, nu a reușit să-i convingă pe judecători că merită să se întoarcă acasă. Încarcerat în Penitenciarul Arad unde își execută pedeapsa, Săndel Lapteacru a solicitat eliberarea condiționată, sperând că va ieși mai repede din spatele gratiilor. Cererea a ajuns în atenția magistraților de la Judecătoria Arad, care au decis că solicitarea este prematură. Ba mai mult, aceștia au arătat că o eventuală eliberare condiționată ar putea fi luată în calcul cel mai devreme peste un an și câteva luni.

„Respinge ca neîntemeiată cererea de liberare condiţionată formulată de petent (…) Situaţia persoanei condamnate va fi rediscutată după executarea efectivă a 20 de ani de detenţie, respectiv după data de 25 septembrie 2022. Obligă petentul la plata sumei de 160 lei către stat, cu titlu de cheltuieli judiciare”, se arată în decizia judecătorilor. Prin urmare, botoșăneanul va rămâne în pușcărie până în toamna anului viitor.

Cvadruplu asasinat din motive religioase

În septembrie 2002, Săndel Lapteacru și-a ucis cu sânge patru membri ai familiei, din motive religioase. Supărat pe restricțiile impuse de dogmele cultului din care făcea parte, el s-a răzbunat într-o noapte pe cei din familie. Mai întâi i-a lovit în cap cu un ciocan, după care i-a înjunghiat rând pe rând, victime căzându-i mama sa, două surori și un frate.

Ororile s-au petrecut la parterul unui bloc de pe Aleea Nucului, din municipiul Botoșani, unde locuia familia tânărului. Ulterior, în încercarea de a scăpa de cadavre, Săndel Lapteacru a cumpărat benzină și a încercat să incendieze trupul neînsuflețit al mamei. Speriat de fumul care a invadat apartamentul, el a încuiat locuința și a fugit în municipiul Iași.

Cvadruplul asasinat a fost descoperit pe 1 octombrie 2002, când vecinii, alertați de mirosul cadaveric care venea din apartamentul familiei Lapteacru, au sunat la poliție. Capturat o zi mai târziu, într-o discotecă din municipiul Botoșani, Săndel Lapteacru a fost arestat și condamnat la închisoare pe viață pentru omor deosebit de grav.

Inițial, el recunoscuse faptele, după care a încercat să paseze vina pe tatăl său.

Sentință dictată în baza Codului penal vechi

Sentința a fost dictată în baza Codului penal vechi, astfel că, potrivit legislației penale, în momentul în care se va pune în discuție o eventuală eliberarea condiționată a sa, botoșăneanul va beneficia de legea favorabilă. Interesant este că, potrivit Codului penal, eliberarea condiționată în cazul detențiunii pe viață poate fi dispusă dacă cel condamnat a executat efectiv 20 de ani de detenție.

Săndel Lapteacru sperase însă că ar putea beneficia de recursul compensatoriu, o parte din condamnare fiind executată în condiții improprii. Prin urmare, el spera ca acele zile obținute ca beneficiu să fie scăzute din cei 20 de ani de detenție, însă judecătorii nu au fost de acord cu acest algoritm, Codul penal indicând clar faptul că în cazul viețașilor (n.r. – deținuții condamnați pe viață) eliberarea condiționată poate fi luată în calcul numai după executarea efectivă a 20 de ani de detenţie.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
9.5 ° C
9.6 °
9.3 °
85 %
3.4kmh
100 %
vin
15 °
sâm
18 °
Dum
20 °
lun
20 °
mar
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Dintre toți politicienii de top ai României de azi, Marcel Ciolacu este, fără îndoială, un personaj aparte care a înțeles cel mai bine ce...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...