„Suntem disperaţi. Se moare pe capete. Trebuie să ne ajutăm noi, pentru că altfel nu vine nici dracu să ne ajute”, acestea sunt cuvintele folosite de medicul chirurg Iulian Preda pentru a zugrăvi tabloul în care ne aflăm ca judeţ după un an şi şapte luni de pandemie.
Botoşaniul, dar şi întreaga ţară, se confruntă în această perioadă cu cea mai neagră etapă de la debutul pandemiei de Covid19, iar imaginile pe care putem cu toţii să le vedem sunt cu adevărat sumbre. Zilnic, sute de botoşăneni sunt diagnosticaţi cu Covid, iar alte cinci persoane mor, în medie, zilnic din cauza acestei boli. România are cea mai mare rată de mortalitate din Europa şi a doua cea mai mare din lume raportat la numărul de locuitori. Practic am devenit a doua Italia, diferenţa este, însă, că drama prin care a trecut statul italian venea la debutul pandemiei, când nu exista vaccin, iar despre boală nu se ştia aproape nimic. Diferenţa dintre restul statelor şi România este, însă, că restul au învăţat ceva din cele trei valuri de până acum.
Pandemia a scos la iveală cele mai negre adevăruri despre societatea românească şi a pus în lumină impotenţa statului şi a instituţiilor din subordine fie că vorbim despre spitale, primării, prefecturi sau tot felul de direcţii şi servicii. De această dată, însă, aceste neputinţe sunt plătite cu vieţi, cu oameni care efectiv mor sub ochii decidenţilor ce ridică din umeri neputincios.
Coşmar tras la indigo
Suntem în cel de-al patrulea val al pandemiei, dar parcă retrăim aceeaşi piesă tragică, al cărei deznodământ îş ştim, dar nu facem nimic pentru a-l schimba. Primul caz de Covid a apărut în judeţ pe 23 martie 2020. Era vorba despre o tânără de 27 de ani, care a şi pierdut lupa cu boala. De atunci a pornit haosul. După acel prim caz în spital a apărut un focar de covid, iar secţiile au căzut rând pe rând, până când Spitalul Judeţean a devenit o unitate sanitară care trata exclusiv această boală. Ceilalţi pacienţi erau trimişi la Dorohoi sau în alte judeţe, însă unii dintre ei nici n-au mai apucat să vadă vreun medic, s-au stins acasă, deoarece pentru ei n-a mai fost loc.
Încă de atunci s-a pornit un adevărat haos instituţional, bolnavii nu mai aveau loc în clădirea din Strada Marchian, aşa că s-a purces la găsirea unor soluţii, care s-au izbit, însă, de clasicul „nu se poate”. Povestea s-a repetat în fiecare val. Autorităţile au avut, cum se spune din popor „norocul prostului” situaţia rezolvându-se de la sine, deoarece odată cu venirea căldurii numărul de cazuri a scăzut simţitor, iar situaţia a părut că revine sub control.
Încă de atunci specialiştii au avertizat că urmează un val doi şi că ar trebui sa ne pregătim. Autorităţile botoşănene s-au relaxat, însă, aşa că valul doi ne-a prins la fel de nepregătiţi, la fel cum în fiecare an suntem surprinşi că ninge în decembrie.
Odată cu venirea toamnei, cazurile au început din nou să crească, şi, surprinzător, am ajuns în aceeaşi situaţie, Spitalul Judeţean s-a umplut, iar medicii cereau disperaţi ajutor spunând că nu mai au unde interna pacienţii. Deşi au avut atât de mult timp la dispoziţie să se pregătească, restul unităţilor sanitare din judeţ au ridicat din nou din umeri, una nu avea instalaţie electrică, una nu avea circuit de oxigen, alta nu avea specialişti şi tot aşa. Pacienţii au aşteptat din nou în corturi. În frig. În UPU, unitatea cea mai expusă în faţa pandemiei şi care nu se putea ascunde după deget, precum ceilalţi.
Şapte luni în care nu s-a schimbat nimic
Între valul doi şi valul trei la Botoşani nu a mai existat nici o pauză. În primăvara acestui an, în plin val trei, la mai bine de un an de la primul caz de Covid medicii făceau un apel disperat pentru pacienţi. „Numărul de pacienţi este foarte mare şi acum ne luptăm unde îi punem, cum îi facem , cum îi transportăm, dar până la urmă oamenii stau pe 5 metri pătraţi câte 12-14 ore. Trebuie să existe un rulaj. Adevărul este mai dureros decât cel pe care l-aţi expus dumneavoastră, iar adevărul este că dacă fiecare dintre noi ne-am cam face treaba şi am rula pacienţii după ce i-am stabiliza într-un mod corect, lucrurile s-ar desfăşura altfel. Tot eu sunt cea care o să spun că sunt pacienţi care sunt stabili şi care sunt ţinuţi şi tot în UPU rămân cei care nu pot să ocupe un loc în spital”, declara medicul primar de medicină de urgenţă Ramona Guraliuc, coordonator al UPU-SMURD.
Aceasta mai spunea atunci că cele mai multe reproşuri sunt la adresa UPU, însă posibilităţile din acest departament sunt limitate. „Circuitele sunt ca o adevărată degringoladă, trimitem pacienţii la pneumo, acolo este full, îi trimitem la Recuperare, unde este din nou full, îi trimitem la Infecţioase, iar la Infecţioase este tot full. Şi începem să dăm telefoane peste telefoane şi ne certăm între noi şi de foarte multe ori nu reuşim să găsim soluţii reale”, mai spunea şefa UPU.
Apelul său a rămas, însă fără ecou. Au fost nenumărate discuţii, vină pasată, până când situaţia s-a rezolvat din nou de la sine. Şi a venit marea relaxare. Şi apoi a venit toamna, înaintea căreia mai mulţi medici au avertizat. Dar nu s-a întâmplat nimic. Şi aşa ne-am trezit din nou în cel de-al patrulea val al pandemiei ca oamenii nu mai au loc în spitale.
Nu avem specialişti, nu avem locuri, nu avem oxigen şi nici nu mai avem soluţii
Dacă în primăvară medicul urgentist atrăgea atenţia asupra faptului că pacienţii stau între 12 şi 14 ore în UPU, acum, aceasta a venit din nou în faţa decidenţilor cu un verdict tulburător. Oamenii au ajuns să stea şi câte trei zile în UPU. În cort. De aceasta dată, UPU e şi mai mic, deoarece sediul principal e în renovare. „Dacă data trecută am venit la ședință și m-am plâns că pacienții au stat 24 de ore, acum vin și vă spun că stau câte trei zile în Urgențe. Nu știu și nu sunt în măsură să vă spun care sunt circuitele interne ale spitalelor, când ar trebui să fie externați pacienții și ce decizie ar trebui să luăm și vizavi de acest aspect pentru că dacă ar trebui să-i internăm pe toți cei care se prezintă în Serviciul de Urgență care sunt testați și care sunt pozitivi nu putem să ne permitem acest lucru. Și atunci poate ar trebui să ne gândim și la o monitorizare la domiciliu și să avem o colaborare cu medicii de familie foarte strânsă”, a spus şeful UPU.
Între cele două declaraţii ale sale au trecut aproape şapte luni. Şapte luni în care nu s-a schimbat nimic, iar plângerile sale sunt aproape identice. Şefa UPU vorbea atunci despre colaborarea care ar trebui să existe între colegi, iar după şapte luni, problema e aceeaşi, medicii se acuză între ei că nu vor să primească pacienţi, că nu vor să-şi asume decizii, că nu vor să se implice, iar finalitatea e simplă, oamenii mor. 261 în 52 de zile.
Medicul spunea atunci că ar trebui făcute protocoale cu spitalele din judeţ, pentru ca pacienţii stabili să fie îngrijiţi acolo, iar cei extrem de gravi să aibă loc la blocul central de pe Strada Marchian. Nu s-a întâmplat, însă acest lucru, deşi teoretic ar fi trebuit să fi prevăzători cu privire la faptul că istoria din primăvară s-ar putea repeta. Autorităţile s-au bucurat doar că valul trei a trecut.
Ba chiar acum, deşi ştiau clar procedurile şi problemele, spitalele suport abia suplinesc lipsa de paturi şi susţin, sensibil, că sunt acuzate pe nedrept.
“Noi trăim acum un război biologic”
Tot atunci s-a adus în discuţie lipsa cruntă de personal cu care se confruntă spitalul. Au fost şapte luni în care s-ar fi putut pune în aplicare strategii de permutare a personalului, de implicare a medicilor de familie, a centrelor de permanenţă, de implicare a rezidenţilor, de beneficii care ar putea fi oferite cadrelor medicale pentru a fi aduse la Botoşani. Şapte luni în care ne-am fi putut organiza pentru a nu ajunge la dezastrul de astăzi. Nu s-a făcut, însă, nimic. Medicii de familie se ascund în cabinete, în timp ce cei din spital cer disperaţi ajutor spunând că au ajuns să practice medicină ca pe front.
„Acum este o filozofie simplă: se moare pe capete. Scapă cine poate și este filozofia primul plecat, ultimul venit. Se eliberează un loc ca să-l ocupe celălalt. Acesta este marele adevăr despre medicina românească și mai ales despre medicina din Botoșani acum. Am cerut anul trecut, după tot prin ce am trecut și eu, vaccinarea obligatorie. Toată lumea a făcut mișto de povestea asta. Deci eu nu am spus că vaccinarea este un tratament, dar este o soluție în bătălia cu această boală blestemată. Și poate nu se realizează: noi trăim acum un război biologic. Dacă nu vom colabora drept și loial între noi, o să se ducă dracului tot sistemul și o să se moară pe capete”, a spus medicul primar chirurg Iulian Preda, cel care coordonează măsurile anti Covid în spitalele din Botoșani.
Iulian Preda cerea ajutor medicilor de familie şi în primăvară, şi tot atunci le spunea şi colegilor din spital că situaţia e gravă şi că e necesară implicarea tuturor. La fel ca şi în cazul şefei UPU strigătul său a rămas fără ecou, iar după şapte luni declaraţiile sale au ajuns să fie aceleaşi. Medicii de familie au rămas, liniştiţi, în cabinetele lor.
Oamenii mor înainte sa ajungă în ATI
În primăvară Monitorul scria şi arăta, într-un reportaj cum, din nefericire, majoritatea celor care ajung în secţia ATI ajung să-şi piardă viaţa. Acum, după şapte luni în care am fi avut timp să ne pregătim, oamenii nu mai mor la ATI, mor înainte să ajungă acolo, mor chiar în saloane, în UPU, sau acasă. Valul de pacienţi care apare zilnic este fără precedent.
Deşi ştiau, şi au văzut pe zi ce trece că situaţia este gravă autorităţile nu au făcut nimic. Deciziile au fost blânde, unele cu iz politic, decidenţii s-au plimbat pe la serbări, au zugrăvit un nou tablou cu „avem de toate”, iar acum ne-am trezit din nou că suntem „cu pantalonii în vine”.
La Botoşani, pe 27 octombrie, rata de infectare era de 9,14 cazuri la mia de locuitori.
Declaraţii care întăresc dezinformarea
Ce este şi mai grav, este faptul că unii nu se rezumă doar la a privi impasibili, ci fac şi mai mult rău. Astfel, în contextul în care România stă extrem de prost în privinţa vaccinării şi ne confruntăm cu un val uriaş de dezinformare, iar Botoşaniul are una dintre cele mai mici rate de vaccinare din ţară, primarul municipiului a ieşit public şi a declarat că nu este de acord cu carantinarea oraşului pe care îl conduce, deoarece domnia sa este de părere că această măsură „nu modifică foarte mult evoluţia situaţiei”. Asta în contextul în care toate statele care s-au confruntat cu situaţii grave au luat această măsură pe baza unor păreri avizate.
Acesta nu s-a oprit aici, ci chiar a oferit o serie de sfaturi autorităţilor sanitare în mod public. „Nu la nunţile pe care le putem avea în comunitate se îmbolnăvesc oamenii, nu în mijloacele de transport, nu seara după ora 10.00, aşa cum au decis. Trebuie să caute în alte locuri. Trebuie să facă analize, să determine unde s-au infectat oamenii şi acolo să ia măsuri punctuale”, a transmis edilul, care în vară a avut o ieşire similară spunând că domnia sa nu este de acord cu masca în public pentru persoanele vaccinate, deşi, la vremea respectivă, nici dumnealui nu era vaccinat.
Gafa sa a fost dreasă de şefa CJ care, şi-a luat liber de la câteva serbări, şi vopsiri de garduri, şi s-a vaccinat. Nu a uitat să spună că prioritatea sa numărul unu este sănătatea botoşănenilor, deşi dumneaei are câte o prioritate numărul unu în fiecare zi. Ba chiar uneori, chiar şi mai multe în aceeaşi zi.
Într-un alt stat poate că aceste declaraţii nu ar avea nici o importanţă, însă în prezent România şi Botoşaniul se confruntă cu un val uriaş de neîncredere, iar astfel de opinii, fără nici un fundament ştiinţific dau şi mai multă apă la moară creatorilor de teorii ale conspiraţiei. Între timp, primarul Botoşaniului a primit un răspuns, indirect, de la factorii de decizie la nivel central, care au interzis complet nunţile şi orice fel de petreceri, publice sau private.
Exemple din partea societăţii civile ignorate
Debutul pandemiei a prins spitalele goale, nu exista aproape nimic care să le ajute pe cadrele medicale să se protejeze, nu erau măşti, mănuşi, combinezoane, viziere, dezinfectanţi. Mai pe scurt, era mai simplu să întocmim o listă cu ce aveau, decât cu ce nu aveau unităţile sanitare la vremea respectivă.
În acel moment societatea civilă s-a unit, şi a răspuns apelului făcut de medici. S-au strâns bani de la organizaţii, oameni de afaceri, firme private, dar şi de la oameni simpli şi s-au cumpărat materiale de protecţie, medicamente, ventilatoare, dezinfectanţi, teste. Oamenii de rând s-au adunat ca un zid în jurul cadrelor medicale, care erau la pământ, ba chiar s-au făcut tot felul de campanii prin care diverse afaceri locale le duceau cafea şi hrană celor din spitale.
Acum, la aproape doi ani poveştile pe care le auzim din unităţile sanitare sunt cutremurătoare. Medicii se acuză între ei că nu doresc să primească pacienţi, oamenii spun că nu primesc mâncare şi că pachetele de la rude stau ore întregi până să fie duse bolnavilor. Nimeni nu le răspunde la telefon atunci când cer informaţii, oamenii sună la 112 ca să fie duşi la baie, iar rudele au nevoie de pile pentru a afla că aparţinătorul internat a murit. Managerul spitalului recunoaşte situaţia, spune că ştie, dar nu poate face nimic, birocraţia o leagă de mâni aşa că priveşte neputincioasă şi face apeluri la empatie. Spune că de unele situaţii s-a ocupat personal, dar mai mult de atât nu poate face.
Instituţii oarbe în faţa birocraţiei
Din exemplul societăţii civile ar fi trebuit să înveţe şi autorităţile botoşănene, însă, la fel ca de fiecare dată, n-au înţeles nimic. Aşa am ajuns ca după un an şi şapte luni de pandemie autorităţile să se chinuiască încă să cumpere nişte banale materiale de protecţie pentru şcoli. Procedura a fost demarată anul trecut, în toamnă. Nu e finalizată nici astăzi.
Municipiul are un spital nou-nouţ, care ar putea găzdui câteva zeci de bolnavi de Covid în condiţii moderne şi decente. Autorităţile statului bat, însă, pasul pe loc în avize şi pasează vina de la unii la alţii. Primarul dă vina pe CNI, CNI pe primar, edilul pe constructor, constructorul pe primărie, apoi actualul primar pe fostul primar şi tot aşa. De mai bine de un an. Un an în care autorităţile au văzut cum 1000 de botoşăneni au murit de Covid. Iar omul de afaceri Valeriu Iftime a declarat public că ar fi adus aparatura necesară deschiderii Spitalului de Paliaţia în maxim o săptmână, dacă cineva din primărie măcar s-ar fi deranjat să facă un apel public.
Până la acest val ne-am confruntat cu alte trei, în care am avut exact aceleaşi probleme, spitalele dădeau pe afară de bolnavii Covid, iar cei care sufereau de alte boli, efectiv nu mai aveau loc. Nimeni nu a făcut, însă, nimic în afară de planuri şi oromisiuni. Astăzi spitalul nou e încă cu lacătul pe uşă, iar oamenii stau la Mavromati în corturi, pentru ca în clădire efectiv nu mai e loc.
Până ieri, peste 20.000 de botoşăneni s-au îmbolnăvit de Covid, iar din nefericire 1.020 de persoane, adică aproape 5%%, au pierdut lupta cu boala. Suntem în valul patru al pandemiei, mor sute de oameni, medicii, cei care se implică, urlă disperaţi din spital că nu mai pot, că asta e limita, iar autorităţile tac, tac şi nu fac nimic, n-au învăţat nimic până acum şi probabil că nu o vor face nici de acum înainte.
