sâmbătă, aprilie 20, 2024
AcasăPrima PaginăBani de pensii căutaţi în mormânt (video)

Bani de pensii căutaţi în mormânt (video)

Misterul banilor dispăruţi de la Oficiul Poştal din Drăguşeni se adânceşte. Nimeni nu ştie ce a făcut cu banii factorul poştal, care între timp s-a sinucis. Acum este bănuită şi colega acestuia, cu care bărbatul avea o relaţie.

Vestea bună este, însă, că cele peste 200 de mandate poştale care au rămas neachitate de factorul poştal au început de ieri să fie plătite oamenilor din Podriga şi Drăguşeni.

„Salariaţi din cadrul Oficiului Poştal Dorohoi s-au deplasat în comuna Drăguşeni, unde au achitat drepturile băneşti ale cetăţenilor. Prejudiciul este estimat momentan la 137.000 de lei. Dar la finalizarea cercetărilor vom avea o imagine mai exactă a prejudiciului”, a precizat Nelu Ştir, directorul filialei Botoșani a Poştei Române.

Potrivit unor surse din anchetă, factorul poştal şi-a recunoscut vinovăţia, dar nu a motivat în niciun fel fapta sa. Acesta a spus de mai multe ori că a greşit şi chiar s-a angajat că va aduce banii în decurs de câteva zile. În dimineaţa zilei de 4 ianuarie, însă, acesta a fost găsit spânzurat în podul casei. Colega sa de la oficiul poştal din Drăguşeni, bănuită de unii localnici că ar fi fost şi ea vinovată, le-a spus anchetatorilor că ia vina asupra ei, dacă este nevoie, însă, la fel, nu a motivat în vreun fel afirmaţia.

Anchetă demarată de poliţie

Cert este că poliţiştii botoşăneni au demarat deja o anchetă şi urmează să stabilească dacă bărbatul a acţionat singur sau a avut vreun complice.

“În urma informațiilor apărute în spațiul public cu privire la faptul că un poștaș ar fi fugit cu pensiile și alocațiile unor cetățeni ai unei comune din județul Botoșani, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de delapidare și urmează să efectuăm cercetări pentru această faptă, pentru stabilirea întregii situații de fapt și tragerii la răspundere a persoanelor responsabile de comiterea acesteia”, a declarat agent principal Delia Nenișcu, purtător de cuvânt al IPJ Botoșani.

Păcăliţi ca la Caritas

Metoda prin care localnicii au fost lăsaţi fără bani a fost explicată chiar de către un factor poştal, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

„Sistemul se mai cunoaşte şi sub numele de suveică. Un fel de schemă piramidală, la fel cum era Caritas, numai că atunci oamenii îşi dădeau banii benevol. Acum ei habar nu aveau şi nici nu li se promitea vreun câştig.

Practic se luau pensiile de la unii şi se plăteau cu pensiile altora, iar acelora din urmă li se spunea că au întârziat banii. Îi primeau din banii de pensie din luna următoare şi tot aşa. Sunt jonglaţi banii de la unul la altul. Cu siguranţă se mai practică şi în alte oficii poştale astfel de lucruri. Este şi tentaţia foarte mare şi mai este o problemă. Nu sunt controale de la nivel central aproape deloc. Dacă lumea nu reclamă, înseamnă că totul este în regulă, nu?”, a explicat un poştaş.

„Nu știu ce s-a întâmplat cu banii”

Spusele acestuia sunt confirmate, involuntar, şi de o serie dintre săteni. Oamenii din Drăguşeni spun, la unison, că pensiile le întârziau, uneori chiar şi o lună sau două. Aceştia nu reclamau acest fapt, însă, pentru că li se spunea că ajung greu banii. Atunci când cereau, însă, pensia sau alocaţia, le primeau într-un final.

„Mai întârzia cu pensia, dar anunţa. De data asta nu a mai anunțat că întârzie. Mă gândesc că lua de la mine apoi dădea la altul. De exemplu, alocația trebuia să vină și mi-o dădea în a doua lună. Dar o dădea. Îmi pare rău pentru el. Nu știu ce s-a întâmplat cu banii. N-am avut niciodată probleme cu el. Îmi pare rău pentru el că s-a ajuns în chestia asta”, a spus unul dintre localnici.

„Nu trebuia să-și ia viața pentru niște bani”

Întârzierile erau chiar şi mai mari la unii dintre cei din Drăguşeni sau Podriga. „El era un om bun, într-adevăr întârzia, dar suna, anunța. El ne spunea nouă că nu vin banii de la Poşta Mare şi sunt întârzieri. Noi auzeam la radio că se dau pensiile, dar el spunea că nu au venit încă banii. Apoi ne aducea, mai greu, dar îi aducea. De exemplu, noi trebuia să luăm în prima parte a lunii şi luam în ultimele zile sau chiar în luna următoare. Şi tot aşa. Dumnezeu să-l ierte! Dar nu trebuia să-și ia viața pentru niște bani. Am auzit că mai era cu doamna cu care mergea, dar nu știu”, a spus un pensionar.

Alţii au încercat să îi reproşeze întârzierile nejustificate, dar nu reuşeau să dea de el. Nimeni, însă, nu a bănuit vreun moment că acesta şi-ar fi însuşit banii lor. „De vreo cinci ori mi-a întârziat de venit pensia. Nu l-am putut întreba niciodată de ce întârzie, cine-l vedea? Cuponul am găsit unul singur la magazin undeva. Nu am reclamat niciodată, l-am crezut băiat de treabă. N-am de unde să știu ce a făcut cu banii, dar ceva a făcut. Unii spun că juca la păcănele. Chiar nu ştiu. Dar chiar să spunem că avea viciul ăsta. Pierdea, o sută, două, nouă. Dar te opreşti la un moment dat. Îşi juca salariul lui, dar nu şi banii noştri. Unii spun că era şi concubina lui în schema asta. Şi ea e la poştă, dar nu avem noi de unde să ştim”, a spus un alt localnic.

Deja ai votat!
Botoșani
câțiva nori
0.9 ° C
4.6 °
-0 °
94 %
1.4kmh
16 %
sâm
14 °
Dum
14 °
lun
8 °
mar
12 °
mie
19 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

În vremurile astea de război e mai bine să fii prevăzător și să umbli cu casa la tine.

EDITORIAL

În urmă cu ceva timp, la o oră de maximă audiență, un important post de televiziune național ne aducea la cunoștință – în urma...

EPIGRAMA ZILEI

Contrar zicalei consacrate Eu aș descrie-o în alt mod: Are picioare scurte, poate Dar sigur e ... miriapod!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...