spot_img
luni, aprilie 29, 2024
AcasăLocal BTCadouri de la Iepuraș pentru șase familii

Cadouri de la Iepuraș pentru șase familii

Noaptea de Înviere şi prima zi de Paşte au venit cu cadouri speciale de la Iepuraș pentru nu mai puțin de cinci familii din Botoşani.

Asta pentru că șase bebeluşi au venit pe lume la Maternitatea Botoşani în prima zi de Paşte. Doi dintre aceștia sunt gemeni. Jumătate dintre naşteri au fost naturale, jumătate prin cezariană.

Este vorba despre nu mai puțin de patru fetițe și doi băieței.

Potrivit medicilor, greutatea bebeluşilor a fost de la 3.550 de grame în cazul unui băiețel născut prematur și 2350, respectiv 2.700 de grame în cazul a două fetițe gemene. „Primul bebeluș a fost o fetiță, la ora 2:40. Primul copil al unei familii din Botoșani. Greutatea la naștere a fost de 2640 grame”, a precizat medicul primar în neonatologie Carmen Zaboloteanu, şeful secţiei de neonatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani.

Dintre cei șase bebeluși, mai întâi fetițele au fost aduse de iepuraș. Cei doi băieți au fost la extreme. Dacă primul a fost cel mai greu, la 3550 de grame, al doilea băiețel a cântărit 2570 de grame. Acesta a fost internat la Terapie Intensivă pentru îngrijiri speciale.

Trei copii au fost la termen, alții trei fiind prematuri. Un bebeluș a fost internat la Terapie Intensivă pentru îngrijiri speciale.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
10.9 ° C
14.6 °
10 °
78 %
2.2kmh
86 %
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °
vin
17 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...