spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocal BTJudeţ fruntaş la sărăcie

Judeţ fruntaş la sărăcie

Rezultatele recensământului, dar şi situaţia economică şi socială a judeţului au fost puse pe tapet în şedinţa Colegiului Prefectural care a avut loc joi, 29 iunie, la Palatul Administrativ.

În ciuda unor cifre aparent reci, şeful Direcţiei Judeţene de Statistică (DJS), Valentin Popa, a pus degetul pe rană şi a arătat o serie de realităţi care nu au fost luate în considerare ani de-a rândul de către cei din administraţie.

Botoşănenii au cele mai mici pensii din ţară, populaţia îmbătrâneşte, iar judeţul se depopulează. Asta deşi în ultima perioadă salariile au crescut. Cam aşa s-ar putea rezuma în câteva cuvinte expunerea directorului DJS Botoşani, care s-a bazat în primul rând pe cifrele colectate şi diseminate de date statistice relevante şi credibile.

Populaţia din Botoşani a resimţit mult mai dur recesiunea

În luna martie a.c., de exemplu, câştigul salarial mediu brut a fost în judeţul Botoşani de 5.543 de lei cu 1.747 lei mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionale (-24,0%). Salarii medii brute peste media judeţului s-au înregistrat în activitatea „servicii”, iar sub medie s-au aflat agricultura, vânătoarea, silvicultura şi pescuitul, dar şi industria şi construcţiile. În schimb, faţă de luna februarie 2023, câştigul salarial mediu brut a crescut, în preţuri comparabile, cu +2,6% (la nivel naţional s-a înregistrat o creştere cu 5,4%), iar faţă de luna martie 2022 acesta a înregistrat o scădere, în preţuri comparabile, cu -5,5% (la nivel naţional s-a înregistrat o scădere cu -0,6%). Prin urmare, populaţia din Botoşani a resimţit mult mai dur recesiunea şi inflaţia din ultimul an decât populaţia din alte judeţe, chiar dacă veniturile au fost o idee mai mari.

Acest lucru s-a văzut cel mai bine la salariul mediu net din judeţ care a fost în luna martie de 2.507 lei, cu 1.019 lei mai mic decât cel înregistrat la nivelul economiei naţionale. Astfel, cu salarii mai mici, botoşănenii au trebuit să facă faţă inflaţiei care a lovit întreaga ţară. Cu un câştig salarial mediu net în martie 2023 de 3.535 lei, judeţul s-a situat pe locul 30 la nivel naţional şi pe locul 3 în Regiunea de Nord Est, după judeţele laşi şi Bacău.

Botoşănenii au cea mai mică pensie medie din ţară

Potrivit datelor furnizate de Agenţia Naţională pentru Ocupare Forţei de Muncă, numărul şomerilor înregistraţi în judeţ la sfârşitul lunii martie a.c. a fost de 3.424 de persoane, cu 56 persoane mai puţine decât la sfârşitul lunii februarie a.c. şi cu 598 persoane mai multe fată de luna martie 2022.

Rata şomajului calculată ca raport între numărul total de şomeri şi populaţia activă civilă a fost la sfârşitul primului trimestru din 2023 de 3,2% faţă de 3,0 % media pe ţară. În trimestrul 1 2023, numărul mediu al pensionarilor de asigurări sociale de stat a fost în judeţ de 76.757 pensionari, revenind în medie 128 pensionari la 100 salariaţi.

Analiza făcută de DJS a arătat o realitate crâncenă – pensia medie a pensionarilor de asigurări sociale de stat din judeţul Botoşani, în trimestrul 1 2023 a fost de 1.588 lei, fiind mai mică decât cea înregistrată la nivelul ţării, în acelaşi trimestru, cu 415 lei (-20,7%).

Preţurile din magazine au crescut

Cum s-au descurcat vârstnicii este greu de spus. Asta pentru că, potrivit aceluiaşi document prezentat de DJS, pentru luna martie 2023 preţurile de consum din magazine au crescut cu 1,01% faţă de luna februarie 2023, cu 2,34% faţă de decembrie 2022 şi cu 14,53% faţă de martie 2022. Prin urmare, ca să poată trăi, vârstnicii, dar şi cei angajaţi cu salariul minim pe economie, au trebuit să renunţe la anumite cumpărături şi au trebuit să înveţe să se descurce cu din ce în ce mai puţin.

Judeţul se depopulează

Iar sărăcia şi puţinul din acest colţ de ţară şi-a pus amprenta şi pe evoluţia populaţiei. Iar acest lucru s-a văzut la Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor, care s-a încheiat anul trecut. Potrivit informaţiilor oficiale, 392.821 de persoane îşi au reşedinţa obişnuită pe teritoriul judeţului Botoşani.

Comparativ cu recensământul desfăşurat în luna octombrie 2011, se remarcă o scădere de 19.805 persoane. Doar că cifrele actuale au fost „cosmetizate” prin migrarea artificială a celor din Ucraina sau Republica Moldova care au dorit să obţină cetăţenia română.

Grav este că populaţia îmbătrâneşte, iar unele localităţi se depopulează, semn că cei tineri preferă să părăsească judeţul căutându-şi viitorul fie în străinătate, fie în judeţele mai dezvoltate din punct de vedere economic. Astfel, cei mai mulţi botoşăneni, 32.919, se încadrează în grupa de vârstă 50- 54 de ani, următoarea grupă de vârstă ca mărime fiind cea cu vârsta cuprinsă între 45 şi 49 de ani, cu 31.163 persoane.

„Din punctul de vedere al mărimii populaţiei rezidente, judeţul Botoşani se situează pe locul 21 în ierarhia judeţelor la nivel naţional, iar în cadrul Macroregiunii Nord-Est, ne situăm pe penultimul loc ca număr de populaţie, în condiţiile în care judeţul laşi numără 760.774 persoane, Suceava 642.551 persoane, Bacău 601.387 persoane, Neamţ 454.203 persoane, iar Vaslui 374.700 persoane”, a mai spus Valentin Popa.

Este drept, în ultimii zece ani, între cele două recensăminte, majoritatea judeţelor au scăzut ca dimensiune sub aspectul numărului de locuitori (39 din 42 de judeţe, inclusiv municipiul Bucureşti).

Prezent la dezbateri, prefectul judeţului Sorin Cornilă a apreciat că aceste statistici sunt de fapt rezultatul dezinteresului manifestat în ultimele trei decenii de către cei aflaţi la conducerea judeţului.

Deja ai votat!
Botoșani
cer fragmentat
15.3 ° C
17.6 °
15 °
59 %
2.7kmh
66 %
Dum
14 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...