spot_img
joi, mai 2, 2024
AcasăLocalPrefect pe profit din afaceri cu statul

Prefect pe profit din afaceri cu statul

Topul județean al firmelor de anul acesta, alcătuit de Camera de Comerț și Industrie Botoșani în baza datelor financiare ale anului 2022, a scos în evidență că firma la care prefectul județului, Sorin Cornilă, este acționar a reușit o performanță demnă de invidiat de mulți agenți economici.

Astfel, societatea Powerline SRL a rulat anul trecut 1.365.866 lei și a avut profit 379.023 de lei cu numai doi salariați. Un adevărat record pentru care a fost menționată și în Topul firmelor din județ. Prezent la evenimentul organizat de CCIA săptămâna trecută, Sorin Cornilă a transmis un mesaj oamenilor de afaceri prezenți în sală.

„Cunosc foarte bine viața unui antreprenor, munca pe care o depune pentru a ajunge la aceste rezultate. Puterea economică a unui județ este data de aceste cifre pe care le prezentăm în acest top al firmelor. Avem nevoie de o administrație performantă pentru a susține mediul de afaceri. Am toată disponibilitatea și mi-aș dori să colaboram mai mult și să găsim soluții pentru a schimba acele cifre care ne clasează în ultimele patru-cinci locuri. Eu cred că doar prin mediul de afaceri, cu sprijinul administrației locale și centrale, putem face lucrul ăsta”, a spus prefectul Sorin Cornilă.

Zeci de contracte cu statul prin încredinţare directă

Cuvintele spuse de prefect se regăsesc oarecum în activitatea societății Powerline, unde acesta este asociat unic. Firma este condusă în prezent de Emil Adăscăliți, un apropiat al lui Cornilă, care a preluat funcția de administrator încă din noiembrie 2020. Însă, potrivit portalului Termene.ro, firma apare în 2022 pe SEAP cu achiziții directe de la unitățile de stat în sumă de aproape 425.000 de lei. Prin urmare, raportat la cifra de afaceri, totalul contractelor obținute pe SEAP ar reprezenta cam o treime, ceea ce ar echivala cu ideea că grosul afacerilor ar fi în mediul privat. Însă, dacă se compară valoarea contractelor cu statul și profitul raportat în 2022, de 379.023 de lei, se poate vedea că acestea sunt relativ apropiate.

Totuși, ce surprinde este numărul contractelor obținute cu instituțiile de stat prin ofertare directă. Astfel, în declarația de interese depusă de Sorin Cornilă în iunie a.c. erau menționate 47 de contracte aflate în derulare cu diverse instituții sau unități de stat obținute de Powerline sau Romdata Digiserv (n.r. – societate la care Cornilă deține în prezent doar 20 la sută din capital), însă numai 11 erau de pe SEAP, restul prin ofertare directă. Este drept, numai 13 implicau societatea Powerline, iar restul  Romdata Digiserv.

Servicii asigurate cu doi angajaţi

În plus, unele dintre aceste contracte sunt multianuale și au fost semnate înainte ca Sorin Cornilă să preia funcția de prefect. Dar cheia succesului pare să fie în altă parte. Astfel, analizând contractele, în principal este vorba prestarea unor servicii informatice, mentenanță sau suport tehnic semnate cu diverse unități de stat, dar și servicii de găzduire securizată pentru domeniu și adrese de email, ori servicii de imprimare pe echipamente sau copiatoare oferite gratuit în custodie. Altfel spus, nu este vorba de punerea în practică a unor investiții majore sau furnizarea de cine știe ce aparatură ultraperformantă, ci de servicii. Servicii care, ați ghicit, sunt asigurate de cei doi angajați.

Firmele cu pricina nu se pot disocia cu totul, mai ales că ele au sediul la aceeași adresă – Calea Națională nr. 99, adică la parterul blocului aflat vizavi de sediul sucursalei Băncii Comerciale Române. În plus, în declarația de avere depusă pe 7 iunie a.c. curent de Sorin Cornilă mai apare o informație destul de interesantă – anul trecut, actualul prefect a încasat de la cele două firme dividente 150.000 de lei – 30.000 de lei de la Powerline, iar restul de 120.000 de lei de la Romdata Digiserv, unde a deținut 50% din acțiuni (n.r. – trabsferul cotei de 30 la sută a avut loc anul acesta). Asta în condițiile în care cea de a doua firmă nu a avut și nici nu are în prezent o activitate atât de susținută ca și Powerline nici în ceea ce privește cifra de afaceri și nici profitul.

Activitate înfloritoare după ce PNL a preluat guvernarea

Asta ar fi legat de prezent, dar interesant este și trecutul. Astfel, în perioada 2008 – 2018 societatea Powerline nu a depășit niciodată o cifră de afaceri de un milion de lei. Acest prag a fost depășit abia în 2019, an în care PNL a preluat guvernarea. Anul următor, în plină pandemie, Powerline a atins o cifră de afaceri de 1,17 milioane lei pentru ca în 2021 să scadă la 1,008 milioane lei. Doar că în 2022, an care coincide cu numirea lui Sorin Cornilă în funcția de prefect, societatea a înregistrat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri până la 1,365 milioane lei, reprezentând recordul de până acum.

Este drept, dacă ne uităm la administrator, perioada prolifică s-a dovedit a fi cea în care firma a fost condusă de Emil Adăscăliți, iar Sorin Cornilă a fost doar acționar. Iar în acest context, mai merită de punctat un alt aspect și anume că societatea Powerline, înființată în 2007, nu a fost tot timpul pe profit. De exemplu, în 2009, 2010, 2012 și 2015, firma a funcționat în pierdere. Asta deși niciodată nu a funcționat cu mai mult de doi angajați.

Vârful contractelor cu unitățile de stat a fost atins când PNL a fost la guvernare

Tot potrivit Termene.ro, din 2007 și până la finele lui 2022, Powerline figurează cu 1551 de achiziții directe efectuate pe platforma SEAP. Interesant este că mulți ani, în perioada 2007 – 2012, firma nu figurează că ar fi avut contracte cu instituții publice. Apoi achizițiile au fost simbolice, sumele fiind infirme față de cifrele de afaceri, semn că activitatea se orientase spre mediul privat. Abia în 2017 contractele cu unitățile de stat au depășit valoarea anuală de 100.000 de lei. Apoi, în 2018 și 2019 valoarea contractelor cu instituțiile s-a triplat, depășind valoarea anuală de 300.000 de lei.

Vârful contractelor cu unitățile de stat a fost atins în 2020 și 2021, când PNL a fost la guvernare și când totalul contractelor au cumulat valori de peste 600.000 de lei. Apoi, în 2022 , achizițiile anuale au scăzut la un total de aproape 425.000 de lei. Trendul este în scădere și anul acesta, pe portalul Termene.ro societatea figurând cu contracte pe SEAP în valoare de 385.000 de lei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
23.7 ° C
23.8 °
22.7 °
33 %
3.1kmh
92 %
joi
23 °
vin
22 °
sâm
19 °
Dum
22 °
lun
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Doamna tot nu cedează locul din centru, că e puterea obișnuinței. După alegeri o să fie mai greu.

EDITORIAL

Suntem în plină campanie electorală, deși până la startul oficial mai e ceva vreme. Candidații bombardează electoratul cu promisiuni care de care mai gogonate,...

EPIGRAMA ZILEI

Ajuns acasă pe la două Din delegația la Cluj Găsi pe doamna vopsind ouă La un vecin, cu ruj... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...