spot_img
duminică, aprilie 28, 2024
AcasăLocalMedici de top pierduţi de judeţ (video)

Medici de top pierduţi de judeţ (video)

Botoşaniul continuă să fie ca o sperietoare pentru medicii specialişti. Deşi cu un viitor profesional nu tocmai cert în centrele universitare, majoritatea tinerilor medici preferă să fie mâna a treia sau a patra în Iaşi sau alte centre mari, decât să aibă un rol principal într-un spital județean mare.

Astfel, chiar dacă este cel mai mare spital, ca număr de paturi, din Moldova, şi chiar dacă liderii județului se laudă cu investiţii de milioane de euro, medicii continuă să fugă de Botoșani. Chiar şi cei care totuşi se încumetă să îşi înceapă cariera medicală aici pleacă după numai câteva luni oriunde văd cu ochii. Moineşti, Suceava, Oneşti, Neamţ, dar şi Bucureşti sau Cluj, sunt doar câteva dintre destinaţiile pentru cele mai recente plecări din Spitalul Județean de Urgenţă (SJU) „Mavromati”.

Neurochirurgie cu un singur medic

Spre exemplu, compartimentul de Neurochirurgie al SJU a rămas, din luna ianuarie, doar cu un medic. Asta după ce medicul Alina Zaharia, care s-a angajat prin concurs la mijlocul anului 2023, a plecat către un spital, din alt județ.

La această dată, activează la Neurochirurgie doar medicul Petre Kiss. „Domnul doctor Kiss este singur în acest moment, întrucât doamna doctor Zaharia s-a transferat la Moinești”, a declarat medicul Monica Adăscăliței, managerul Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani.

Pediatru mutat în Bucureşti

O altă plecare şocantă este a unei tinere doctoriţe, angajată la Botoșani în urmă cu doar jumătate de an. Ana-Maria Calimandruc a urmat stagii de pregătire în cele mai importante spitale de pediatrie din București și Iași și a absolvit stagii de specializare în reanimare pediatrică și terapie intensivă neonatală în Franța, la Hôpital Bicêtre AP-HP (Universitatea Paris-Saclay) și Centre Hospitalier Public du Cotentin Cherbourg.

S-a angajat la începutul lunii august la Pediatrie, iar de săptămâna viitoare va lucra în cadrul unui spital din Bucureşti.

Doctori căutaţi pentru activitate online

De asemenea, laboratorul de radiologie și imagistică al Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani se confruntă cu un deficit major de medici. Potrivit managerului Spitalului Județean „Mavromati” , medicul Monica Adăscăliței, trei dintre medicii radiologi ai unității spitalicești sunt în prag de pensionare, iar un altul a cerut concediu fără plată timp de un an. Din acest motiv, reprezentanții spitalului au găsit o soluție temporară, aceea de a încheia contracte cu medici din țară pentru activitate online.

„Deficitul este foarte mare. În acest moment avem două doamne doctor, una a solicitat pensionare, o alta va solicita în curând. Un medic a cerut să se suspende un an din motive personale, să-și ia concediu fără plată. Este o mare problemă din acest punct de vedere la laboratorul de radiologie din cadrul spitalului. Rămânem la doi-trei medici. Și la Pediatrie un medic se apropie de pensie. Încercăm să găsim soluții pentru varianta online, dar ecografiile nu se pot face decât fizic. Adresabilitatea este foarte mare, investigațiile imagistice au crescut exponențial cu numărul de pacienți care se adresează spitalului”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, managerul SJU Mavromati.

Specialităţi rămase descoperite total

Acestor specialităţi li se adaugă doi medici cu specialităţi unice, chirurgie toracică şi chirurge vasculară. Prezentaţi cu mare fast de conducerea CJ şi a Spitalului Județean la angajare, aceştia au părăsit unitatea sanitară după numai câteva luni. De asemenea, un medic cardiolog a intrat în concediu fără plată, iar un medic de la Săveni şi-a dat demisia în toamna anului trecut. Acestora li se adaugă şi pensionarea unuia dintre cei doi medici ORL-işti pediatri din judeţ şi a singurului dermatolog pediatru din Botoșani. Situaţia a ajuns atât de precară în unele specialităţi, încât cei de la Spitalul Județean apelează acum la medicii de la Dorohoi, pentru a putea continua activitatea.

„Avem sprijin pe linia de gardă la radiologie de la câțiva medici de spitale din județ, cum ar fi Dorohoi sau pneumoftiziologie. Colaborăm şi cu rezidenţi de ultimul an, care ne ajută pe activitatea medicală la radiologie. După cum știți, această specialitate este deficitară la nivel național. Faptul că în ultima perioadă investigațiile imagistice sunt folosite la aproape toți pacienții care ajung la spital, este clar că numărul de cazuri a crescut exponențial, și surmenajul personalului radiologie este pe măsură. Noi avem o colaborare cu colegii de la Spitalul Municipal Dorohoi, care fac gărzi pe mai multe secții din Spitalul Județean. De asemenea, încercăm să deschidem linia de gardă la secția exterioară Darabani și o să avem nevoie și de ajutorul colegilor de la Spitalul Municipal Dorohoi”, a mai spus medicul Monica Adăscăliţei.

Deja ai votat!
Botoșani
cer senin
14.2 ° C
14.4 °
12.2 °
83 %
0.5kmh
0 %
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °
joi
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

Schimbările „spectaculoase” în cadrul strategiilor electorale ale partidelor apărute pe ultima sută de metri sunt semne că, pe undeva, societatea dă semne de revenire...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...