spot_img
sâmbătă, aprilie 27, 2024
AcasăLocalSecretar de comună condamnat pentru luare de mită. Șpagă restituită denunțătorului

Secretar de comună condamnat pentru luare de mită. Șpagă restituită denunțătorului

Fostul secretar al comunei Frumușica, Petru Anton, a fost condamnat în primă instanță de magistrații Tribunalului Botoșani la doi ani închisoare pentru luare de mită. Instanța a dispus însă suspendarea executării pedepsei și i-a stabilit un termen de supraveghere de doi ani.

În schimb, i-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o durată de 2 ani.

Hotărârea, care nu este definitivă, a fost pronunțată vineri, pe 1 martie a.c., după o anchetă și un proces care au durat în total trei ani. Până la pronunțarea unei sentințe definitive, Petru Anton beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Proces început în 2021

Fostul secretar al comunei Frumușica a fost trimis în judecată în primăvara lui 2021, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani.

„S-a reținut că, în ziua de 1 februarie 2021, inculpatul., în calitate de secretar general al unei U.A.T. din județul Botoșani, a primit suma de 300 de euro de la o persoană cu scopul de a-și îndeplini atribuțiile de serviciu, în sensul de a verifica, sub aspectul legalității, documentația privind atribuirea în concesiune a unei suprafețe de teren aflată în proprietatea respectivei U.A.T.”, au precizat procurorii.

În timpul procesului, au fost administrate mai multe probe, iar pe 16 februarie 2023 instanța a rămas în pronunțare. Au urmat apoi nu mai puțin de 16 amânări de pronunțare, timp de mai bine de un an.

Șpagă restituită denunțătorului

Interesant este că prin sentința de vineri, judecătorii au dispus și restituirea celor 300 de euro care au fost oferiți de omul de afaceri care l-a denunțat pe fostul secretar. Asta pentru că persoana în cauză a anunțat autoritățile despre cele întâmplate, iar șpaga a fost oferită în cadrul unui flagrant.

„(…) Dispune restituirea către martorul denunţător Pitorac Vasile Ionel a sumei de 300 euro, formată din trei bancnote de câte 100 euro, având seriile xxx, depusă la camera de corpuri delicte a Tribunalului Botoșani”, se arată în hotărârea Tribunalului.

Flagrant organizat după un denunț

Petru Anton a fost ridicat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani în seara zilei de 1 februarie 2021, sub acuzația de luare de mită, fiind bănuit că i-ar fi pretins unui localnic 300 euro pentru un contract de concesiune.

Ancheta a pornit de la un denunț făcut cu câteva zile înainte, iar procurorii și polițiștii au organizat un flagrant cu ajutorul unor bancnote marcate. Suma a fost predată denunțătorului, iar când acesta s-a întâlnit cu secretarul, în fața locuinței acestuia, și-au făcut apariția și procurorii.

Banii marcați au fost găsiți în buzunarul hainei cu care era îmbrăcat secretarul, însă ulterior Petru Anton a negat faptul că ar fi pretins respectiva suma de bani. Ba mai mult, el a susținut că nu știa de bani și a avut impresia că i s-ar fi strecurat în buzunarul hainei „o adresă”.

Anchetatorii au ridicat mai multe documente de la Primăria comunei Frumușica care au arătat faptul că denunțătorul solicitase de mai mult timp încheierea contractului de concesiune, dar a fost amânat de mai multe ori pentru mai multe motive invocate. Reținut inițial pentru 24 de ore, Petru Anton a fost plasat ulterior sub control judiciar.

Ce va trebui să facă fostul secretar pentru a scăpa de pușcărie

Dacă hotărârea Tribunalului Botoșani va rămâne definitivă, fostul secretar va trebui să respecte mai multe măsuri și obligații stabilite de judecători, pe durata celor doi ani cât va dura termenul de supraveghere.

El va trebui să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta, să primească vizitele consilierului de probaţiune, să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, să comunice schimbarea locului de muncă și să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. Totodată, pe durata termenului de supraveghere el va trebui să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

Pe lângă aceasta, Petru Anton trebuie să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Muzeului Judeţean Botoşani (constând în activități de arhivare, activități de întreținere sau restaurare obiecte) sau în cadrul Muzeului de Etnografie Botoşani (constând în activități edilitar-gospodărești, activități de arhivare sau activități de întreținere) pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare. Judecătorii i-au atras atenția că, în cazul nerespectării, cu rea-credinţă, a măsurilor de supraveghere, în cazul neexecutării, cu rea-credinţă, a obligaţiilor impuse sau în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni pe parcursul termenului de supraveghere, consecinţa ar putea fi executarea pedepsei în regim de detenție.

 

Deja ai votat!
Botoșani
cer acoperit de nori
18.8 ° C
18.9 °
18.6 °
53 %
4.6kmh
100 %
sâm
17 °
Dum
21 °
lun
20 °
mar
20 °
mie
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cei de la spital au blocat accesul pentru maşinile ce încurcă pompierii ca să iasă şi ei măcar o dată bine la simularea de...

EDITORIAL

În urmă cu aproape un an, mai exact pe 14 aprilie 2023, în „Monitorul de Botoșani”, apărea sub umila mea semnătură un editorial intitulat...

EPIGRAMA ZILEI

Ne țin calea, mai mult goale, Cu sânii în vânt, frivoli, Unele ne bagă-n boale, Altele în ... boli!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...